PRIMA VERBA

Carmelia LEONTE
Cristina Cismas (Timisoara)
Aveti un rafinament care vă recomandă drept o persoană sensibilă si cultivată. Pentru asta vă felicit. Cred, totusi, că este bine să fiti foarte atentă la pragul în care rafinamentul se transformă în imponderabil. Îl treceti prea usor. Gesturile dumneavoastră lirice sunt pândite de dilatare si vag, chiar dacă se sustin prin coerenta lor, dar numai pe spatii mici. Trebuie să îndrăzniti mai mult, să aveti mai multa încredere în fortele proprii. Dacă în general recomand bunul simt, dumneavoastră vă spun: fiti insolentă! Iată si o mostră de „cumintenie” care nu vă sade bine: „Doar o soaptă mai rămâne/ Din tot ce-a fost cândva/ Doar o umbră speriată/ Imprimată în răsină.../ Doar pământul/ Alungat de anii tulburi,/ Doar cruci uitate/ În cimitirul clipelor,/ Doar lumină veche si întuneric nou” (Esente).

H. Borocineanu.
Stimată doamnă „H”, vă dau o veste bună: nu există babe în poezie! Ci numai doamne cu experientă. Din acest punct de vedere, deci, nu sunteti vinovată, nu ati gresit cu nimic. Ati pomenit vreodată o muză scofâlcită?  Sau o poetă care nu deosebeste substantivul de verb? Vă spun sigur, asa ceva nu se poate.  De fapt, dacă mă gândesc bine, nu există babe nici în viata de zi cu zi, ci numai femei care, dintr-un motiv sau altul, au încetat să mai semene cu ele însele. E drept că trebuie să fim tineri în spirit pentru a scrie, pentru a înfrunta lumea. E nevoie să avem puterea de a vedea noul chiar si acolo unde nu există si, desigur, să insuflăm bucuria lecturii (cel putin), nicidecum să repetăm fraze deja stiute, care apartin unui registru declarat antipatic de generatii la rând, cel al lamentării… bătrânesti.  Recomandarea mea nu poate fi decât una singură: întineriti, doamnă, întineriti! Niciodată nu e prea târziu.

Ionelia Neamtu
Singură spuneti că nu aveti înclinatie spre scris, ci spre meditatie. Întrebarea firească este: dacă stiti asta, de ce mai scrieti? De fapt, meditatia si scrisul nu se exclud, cum rezultă (cu involuntar umor) din confesiunea dumneavoastră, dar nu toti cei care meditează trebuie să si scrie. Este bine că vă puneti întrebări. Nu e bine (pentru poezie) că aveti pregătite si răspunsurile sau cel putin asta lăsati să se înteleagă. Vorbiti de pe pozitia înteleptului care stie tot si vocalizează doar asa, de amorul artei, ca să facă pe plac muritorilor. Mai rău decât atât nu poate fi decât faptul că vă pierdeti deseori într-o retorică oarbă, grandilocventă pe alocuri, narcisiacă de cele mai multe ori. Acest narcisism detensionează textul si falsifică atmosfera, dându-i impresia de tragism regizat, care se consumă pe sine în chiar momentul spunerii. Să nu se creadă că m-am pornit împotriva filozofiei! Au si filozofii farmecul lor, cu conditia să nu se viseze poeti. Reciproca, vai, este la fel de valabilă. Aviz amatorilor.

Monica-Mirela Axinia
„Tu esti marea-nvolburată,/ Eu sunt calea-ndepărtată,/ Tu esti valul plin de viată/ Eu sunt viata fără viată”. Această dihotomie eu-tu a cunoscut si vremuri mai bune, exprimări mai fericite, ca să zic asa. Dacă ne gândim la filozofia orientală, unde yin si yang îsi căutau împlinirea unul prin celălalt si se potentau reciproc, sau la filozofia greacă, unde mitul androginului spera să rezolve pe vecie această tensiune a contrariilor, iată acum că prodigioasa si fără îndoială spinoasa problemă esuează în… marea învolburată si calea îndepărtată. A poeziei, probabil.

Dragos Visan
Sunteti un „rătăcit” printre amatori. Constat cu bucurie că emiteti un discurs matur, profesionist, care nu are nevoie de recomandări la „Posta redactiei”. Sunteti fascinat de sonoritatea diamantină a verbului si aveti răbdare să slefuiti fiecare îmbinare de cuvinte, în căutarea armoniei perfecte. Există totusi un risc. E posibil ca, imediat după ce veti obtine perfectiunea mult visată, să vă întrebati: la ce bun? si acum încotro? Pentru că în acest domeniu al sonorizării aproape exclusiv vocalice si, deci, gratuite s-au exersat deja mari poeti. Dialogul cu geniile este întotdeauna subînteles, nu-i asa? Dar stiu că sunteti si un critic bun, nu numai poet. Trebuie, deci, să presupun că orice as gândi eu, dumneavoastră  ati gândit înaintea mea. Mă paste zădărnicia, ce să fac?

 

Victorita Dutu
Sunteti o persoană remarcabilă, pictorită talentată, cu un ochi mereu deschis spre misterele divine. O fi cuvântul mai îndărătnic decât culoarea? Se lasă supus mai greu? Dumneavoastră trebuie să stiti. Dacă tusele cromatice sugerează multă sigurantă (din câte mă pricep), cele lirice trădează o timiditate exacerbată, o emotie de proportii planetare. Cred că această stare se explică prin constiinta valorii teologice a cuvântului, a puterii lui de a ne arunca în planul divin, brusc si fără menajamente. Poeziile cu subiect religios nu fac altceva decât să augmenteze această hiper-luciditate. Un asemenea subiect, pe cât de generos pare, pe atât de restrictiv este (din punct de vedere strict literar, desigur). Pe ce linie să te situezi pentru a nu trăda idealul spiritual, evitând totodată conformismul, care în literatură este sinucidere curată? Greu de spus. Cred că solutiile trebuie să le descopere fiecare pe cont propriu. Nu pot decât să vă urez mult succes!

Marius Sandu
Draga Marius, esti atât de tânăr, încât oricine s-ar hazarda să dea un „verdict” s-ar umple de ridicol. Asadar, nu pot să te declar vinovat de poezie. E posibil ca „boala” ta să se numească mult mai simplu: adolescentă. Dacă te astepti la vreo frază miraculoasă din parte-mi, care să te scutească, eventual, de corvoada lecturilor, te voi dezamăgi. Nu pot inventa o asemenea frază. Astept, deci, să revii peste un an sau doi, când vei fi acumulat mai multa experientă culturală. Să auzim de bine!