P R I M A V E R B A

Carmelia LEONTE

Stefan IVAS (Botosani)

Jocul de-a viata si de-a moartea, care începe ca o glumă si devine

brusc terifiant, oscilatia între cultivarea obstinată a platitudinii unor imagini

aparent bidimensionale si glisarea intempestivă în abisul existentei vă

recomandă drept un autor curajos. Mînuiti condeiul cu perspicacitate,

deseori cu detasare, dar si cu stiintă regizorală. Un stop-cadru neasteptat

opreste în loc degringolada acoladelor interioare pe care orice poet se

străduieste să le surprindă. Alteori, viteza derulării evenimentelor poetice

este atît de mare, încît lumea rămîne pe margine, derutată. Quo vadis?

***

îmi prind mintea cu pioneze pe pereti / îmi infig ace cu gămălie în

retină / ascult cu urechea interioară zgomotul industrial / produs de

fabrica ochilor la /procesarea imaginilor / obosesc / îmi tremură

picioarele / simt cum îmi putrezeste limba în gură / văd rosu în fata

ochilor / iar pentru pulsatiile repetate ale membranei / din interior nu

găsesc imaginea potrivită / sunt un fel de solist interpret al propriilor /

miscări somatice

Octavian PETRESCU (Ploiesti)

Sunteti diferit de orice matematician care abordează poezia sau poate

că prejudecătile noastre, ale literatilor, în această privintă trebuie

demontate. Citind în scurta dumneavoastră prezentare că ati absolvit

facultatea de matematică, mă asteptam la o conceptualizare a limbajului, la

dorinta apăsată de a abstractiza universul mult prea concret, si deci agresiv,

în care trăim. Nimic din toate acestea. Se pare că dimpotrivă. Foamea

dumneavoastră de concret este de nepotolit, vă însusiti fata văzută a lumii,

cu voluptate, vă cufundati în efemer cu bună stiintă. Se cere totusi o adîncire

a locuirii în cuvînt, ceea ce, în mod paradoxal, ne eliberează de greutatea

vietii, ne înseninează. De asemenea, trebuie spus că, asa cum matematica

are un limbaj al ei fără de care nu ar fi functională, si poezia îsi impune

prezenta si existenta prin limbaj. Vă recunoasteti în versurile pe care le

scrieti? Simtiti că le-ati amprentat cu propriile stări, cu propria fiintă? Sau

preferati, dintr-o prea mare modestie, să vă pierdeti în universul colosal al

P OEZIA / vară 2010

247

literaturii, pentru a nu mai fi...? Însă prin poezie, stimate domnule Octavian

Petrescu, nu se cîstigă moartea, ci viata.

Iată o mostră: Frumoasă fată cu ochi verzi, /De o sălbatică

finete,/Purtând Sevanul în priviri/Si Araratul în noblete,/Lăcas al

sufletului meu,/Si-a noptii caldă mângâiere,/În care mă închid mereu/Să

nu simt ură si durere etc., etc.

Ioan V. MAFTEI (Buhăiesti)

Curajul de a fi sentimental, usor romantic într-o lume cinică,

potrivnică oamenilor sensibili trebuie neapărat consemnat, ca si volutele

unui joc sapiential, discret, deloc ostentativ, care si-a propus să reziste

modelor si modelelor literare, să nu adopte retete de succes. Rămîne de

observat si dorinta de asezare într-un punct unic si irepetabil al realului,

pentru a da amploare reflexivitătii.

Ochii tăi au rămas împrejurul meu.../ Fluturi si flori,

ploi si însoriri, / crevase si izvoare, / ritmuri si rime, / chemări si

tipete de ajutor.../ O pace în miscare de rotatie, / de gratie, / de revolutie, /

de contra-revolutie, / războinică si anti-războinică, / de dragoste si ură...

Dana-Alina UNGUREANU (Vatra Dornei)

Versuri sensibile si delicate precum crengutele de cires care apar în

geam după o iarnă grea ne trimite Alina, elevă la Liceul Teoretic Ion Luca

din Vatra Dornei. Atât de sensibile sunt versurile, încât mi-e greu să

formulez un răspuns convenabil, din teama de a nu răni, din emotia de a nu

cutremura, si atât de gingase, încât aproape că nu am despre ce să spun

vreun cuvânt. Pentru că versurile cu pricina se pierd în eter, devin

evanescente si siderale înainte să apuc eu să-mi dau cu părerea. E surprinsă

aici o vârstă a căutărilor, a înfiorărilor, dar si a tristetii, a suferintei

premature, o cunoastere de sine precoce revelată si în acelasi timp grăbit

repudiată, undeva, în adâncul fiintei. Mobilul ascuns al acestui joc aparent

inutil nu poate fi decât unul poetic: acela de a-si construi diverse chipuri sau

actanti lirici pe care îi trimite în lume, unul după altul, să vadă care dintre ei

va avea succes, pe cine să mizeze. Prea marea seriozitate dă uneori efecte

comice. De pildă, atunci când tânîra si cruda noastră poetă îsi imaginează

că este o functionară obosită, de vîrsta a doua, cu cearcăne, riduri, dosare,

pixuri, agrafe de birou si cu ochii pe ceas, în dorinta de a birui programul

obligatoriu de serviciu. Tot în comic esuează si spiritul autocritic exagerat:

Nu stiu eu cui mai apartin/ Si gândul mi-e putin... senil!

La 17 ani?! Alina, te rog! Nu mă fă de rusine!

P OEZIA / vară 2010

248

Dana TABREA (Iasi)

Un caz interesant de întoarcere în timp prin intermediul poeziei ne

oferă Dana Tabrea. Dumneaei ne trimite creatiile literare din adolescentă,

desi acum are 32 de ani si e doctor în filozofie. Detasarea de propriile scrieri,

pe care în general o asigură patina timpului, dar si întregirea formatiei

intelectuale, se pare că la Dana Tabrea nu s-a produs. Un puternic

atasament fată de propriile versuri persistă peste ani si peste... diplome.

Optăm pentru o interpretare pozitivă a acestui fapt. Si anume, autoarea se

autocondamnă la o perpetuă adolescentă. Vrea să rămână prinsă în emotiile

vârstei de 16 ani pentru tot restul vietii. Este o idee sublimă, de un curaj

admirabil. În definitiv, la ce bun să permiti anilor să te transforme, să te

încarce cu întelepciunea lor greoaie si inutilă? Pentru ce să devii blazat,

cerebral, sastisit, încorsetat în scheme comportamentale si de gândire

impuse de societate, actionând mereu cu teama de ridicol? Care ar fi

avantajul? Că Dana Tabrea nu s-a schimbat deloc în ultimii 18 ani e un lucru

cât se poate de clar si dovedit o dată în plus de un text recent amestecat

printre cele vechi. Acesta e datat, altfel nu as fi putut ghici saltul cronologic.

În ce măsură această stagnare este benefică din punctul de vedere al creatiei

poetice, asta e altă problemă. Se pare că o concluzie se impune: nu este

benefică deloc. Refuzul maturizării de expresie ne fereste, poate, de căutări

dureroase, dar nu ne asigură satisfactii profesionale. Iată si un exemplu:

M-am zăvorât în propriul trup/pentru ca tu/să/ nu/ mă/ mai/

găsesti/ /palmele tale pe sânii mei crestau/ răni de sânge/ in inima mea /

pentru că/ gura ta / imi spunea că nu sunt// eu// ochii tăi simtind in abis/

plângeau/ ca in mine/ pentru că privirea ta/ nu/ mă/ vedea// mângîierea

mea niciodată de ajuns / pentru că eu nu pot coborî/ la tine … etc., etc.

Ovidiu CIOBICĂ

Dacă am avut ocazia să cunosc vreodată un domn hotărât, acesta este

Ovidiu Ciobică. Dumnealui ne scrie clar: vrea să devină poet în viitorul

apropiat! Îi atragem atentia că termenul este totusi relativ. Ce înseamnă

viitor apropiat? Un an, doi, trei? O viată? Uneori nici o vesnicie nu poate fi

suficientă. Dacă ne gândim la formarea planetelor, la stingerea stelelor, la

măsura greu definibilă a eonilor, totul devine foarte complicat. Dar iată ce

scrie domnul Ciobică:

Patria ce mi-o iubesc, e aici, si nu o las, / sa plece de vor cei ce-au de

strambat din nas, / eu aici traiesc, muncesc si sper / ca maine va fi mai

frumos, altfel / tot ce-avem e-al nostru, de strabuni lasat, / ei sunt cei ce

pamantul roditor ni l-au arat, / sa avem hrana cereasca, suflet nobil si

curat, / sa stim sa apreciem ce conteaza cu-adevarat. // Ce stiti voi,

sarmani cretini puhavnici / Ce radeti de noi, oamenii cei harnici / Sa vandestulati

matzul, asta va e al vietii scop, / Dar voua va e dat sa va

P OEZIA / vară 2010

249

pulverizati in praf si foc / Sunteti mici si trecatori pe aici, / Si ar trebuia sa

cunoasteti asprimiea unui bici, / Fiindca noi vom reface tot ce s-a-ntinat in

timp, / Iar copiii nostri vor inalta iar sus drapelul, cantand.

Desi sigur pe steaua lui, autorul ne întreabă dacă e cazul să urmeze

această cale (N.B. – a poeziei!). Răspunsul nostru e la fel de sigur: nu, nu e

cazul.