PRIMA VERBA
Carmelia LEONTE
Ana BRÎNZĂ
Poate pentru că sunteti din Galati, dar nu numai, versurile dumneavoastră mi-au evocat valurile Dunării, în curgerea lor unduitoare si linistitoare, pe de o parte, dar plină de pericole si amăgiri, pe de alta. Sentimentalismul ce vă caracterizează poate fi interpretat – salutar – ca o dovadă a emotiilor pure, nesofisticate, de unde tîsneste impulsul de a scrie. Si totusi, e nevoie ca suportul poeziei să fie mai puternic pentru ca nu cumva mesajul liric să se volatilizeze înainte de a ajunge la destinatar. Stilul constatativ cu atît mai putin reuseste să trezească interes. Pentru a reusi în acest domeniu greu încercat, care este Poezia, e nevoie de mult mai multă cultură si de capacitatea de a întelege rolul esteticului în univers.
“Un loc sub soare ca-n poveste/Esti fericit să-l ai oricînd/Căci doar acolo tu esti rege/Si viata o trăiesti visînd./Aceasta-i casa părintească/Ce-n lume te porneste-n zori/Ca să revii la ea mai bun tu/Si peste ani ai tăi feciori./Ea ca o mama te asteaptă,/Te iartă si te bucură;/Prietena ti-i orice piatră/Izvoarele lin susură./Acasa pîinea e mai bună;/Aici e fratele meu drag/Iar omenia-i o cunună/Pe care-o tine mama-n prag” (Un loc sub soare).
Cristian BĂLEANU
Primim din Timisoara versuri bine închegate, cu vizibilă aspiratie de a da lucrurilor un contur nobil, impregnat de spiritualitate. Tînărul poet Cristan Băleanu pare să îsi aplece urechea pentru a prinde suflul adînc al lumii în care trăim, se străduieste să îsi ascută privirea pentru a surprinde chipul misterios, ascuns al realitătii prin care noi, ceilalti, trecem străini sau obositi, în orice caz incapabili de a o vedea.
Este specifică adolescentei această acuitate a privirii, această excelentă a emotiilor. În plus, salutar la poetul timisorean, încă elev (dar în mod evident bine îndrumat de profesorul lui de literatură, dl. Ion Pachia-Tatomirescu), este talentul literar, cel care îi dă puterea să-si organizeze emotiile de asa manieră, încît să ne intereseze si pe noi. Felicitări si mult succes!
„Ciripitul sticletelui auriu/se prelinge/printre crengile bătrîne./
Privirii mele/ i se perindă/ mii de fascicule de lumină…/ Ulita îmi povesteste,/ tusind,/ itinerariul spre scorbura/ unui arbore multimilenar…/ Umbrit,/ în necunoscut,/ încep să gust/ dintr-un fagure abandonat…/ După fiecare înghititură,/ cu mai multă ardoare/ musc,/ începînd/ să defines/ întunericul…” (Fagurele irosirii).
Gheorghe A. STROIA
Tinutul Vrancei a fost întotdeauna prolific pentru literatură. Gheorghe A. Stroia ne oferă versuri curate, capabile să îsi ia zborul din pagină. În acelasi timp, este remarcabilă concentrarea expresiei, care se încarcă de semnficiatii pe măsură ce îsi limitează aria. Nu e prea riscantă comparatia cu forta de sugestie pe care o are un haiku. Cristalizarea unei impresii de moment într-o expresie unică si irepetabilă, asigurînd de fiecare dată saltul de la personal la universal si generând la răndul ei tipare artistice, face posibilă viziunea concentrică asupra realitătii, în straturi poetice din ce în ce mai adînci. „Toamna îsi plânge/copiii arămii,/ cu fet e de soare,/ce-alină durerea/alaiului serafic,/purtând nuanta vietii,/jertfit ă de timp.” (Suspine). Sau: “ Lumina cerului/paste amurgul/troienit de frunze./Vântul adie/pletele răvăsite/ale copacilor/adormiti,/tulburi de liniste.” (Vîntul).
Alina-Sofia
Nu numai că nu avem un cv care ar fi putut să functioneze drept circumstantă atenuantă, dar nici măcar numele complet nu ni-l spuneti, ceea ce multora ar putea să pară o gravă lipsă de politete. Nu si mie. Mă gîndesc că pe undeva, în forul profund al fiintei, sînteti pe deplin constientă de calitatea slabă a textelor si ati vrut să vă protejati identitatea. Scrieti versuri, dar le semnati anonim, cum s-ar spune. Într-un fel, bine faceti. Dar si mai bine era dacă nu le semnati deloc. Deocamdată, e preferabil să vă canalizati atentia spre lecturi cît mai serioase si aprofundate, formatoare, nicidecum spre definitivarea unei strategii de iesire la rampă. Niciodată nu „of” si un „ah” nu au constituit o operă!
„Ce tristete cand stiu acum ca sub chipul dionisian/Esti doar un muritor care aspira/La rolul unui luceafar eminescian./Mi-e sila si mi-e scarba de-a ta lacoma ravna,/In aceeasi masura./Ah, vanitate nesatula…//Ce dezamagire acum ca stiu…ca esti doar un actor/Nicicand al cuiva si nicidecum al tuturor/Unde te-ai ascuns, artistule/Imi esti indiferent oricum, iubitule/Am aflat deja ca-ti apartii doar tie./In urma ta-i doar haos/Ah, neinsemnatul eros…//Ce inima-n durere, ca nu totul poate sa ofere/Cand oamenii indraznesc sa intrebe/Unde esti cu toate, unde esti cu bune si mai ales/Unde esti cu rele./Cine va sti oare sa te mai iubeasca/Ah, naivitate pamanteasca…”
Liliana PETCU
Versuri eminesciene, scrise cu bun simt si cu o stare de reverentă fată de Maestru, reprezintă un bun început al colaborării noastre. De la romantism clasicizant cu evidente reflexe sentimentale, repede atenuate de echilibrul uriaselor sfere poetice care vă inspiră, pînă la pamflet, reactii satirice si chiar caustice, apertura lirică îsi propune diverse obiective, de punere la punct a unor tare sociale, de restabilire a criteriilor de judecată si minimalizare a unor false valori etc. Dacă acesta este si „obiectivul” poeziei, timpul va hotărî. Deocamdată citez: „ Luna isi înmoaie nudul în albastrul mării/Tremurã scântei aprinse pe întinsul serii./Moleseala ne cuprinde si ne toropeste/Si simtim cum zapuseala parcă ne sminteste/Mii de gâze disperate vin spre becul lămpii/Si se zbat în agonie atingând infernul/În prostia lor stupidă cred că vor atinge/Apogeul de insectă la nivel de divã./Strălucirea le atrage ademenitoare/Promitând să le ofere lozul cel mai mare/Fără muncă, fără carte, doar cu frumusete,/Scump platită si aceea-n cabinet la medic./Vai! Ce trist le e destinul când ating lumina/Căci acolo li se cere să-si deschidă mintea/Ce să scoată din adâncuri când carcasa-i goală?/Poate doar o aventură scurtă de o seară/Locu-i sec si vântul suflă, neuronul nu-i la loc/Căci, în marea lui putere artificiul umple tot…” (Artificii)
Alexandra-Maria NETEA
Mai ales scrisoarea de prezentare ne-a atras atentia prin gingăsia ei si prin bunul simt de care dati dovadă. Modestia este o calitate la care tinem enorm, totusi aceasta nu trebuie să se confunde cu neîncrederea în propria persoană. Să definim modestia drept fructul unei inteligente superioare care întelege că toate calitătile vin de la Dumnezeu si rostul nostru este numai acela de a le cultiva, nicidecum de a ne împăuna cu ele. Pe măsură ce ne autoeducăm, suntem datori să privim în jur si să ajutăm pe altii (si pe noi însine) asa cum ne pricepem mai bine. Nu toti oamenii sunt chemati să fie poeti si nu în a scrie poezii rezidă calitatea si unicitatea unei persoane, ci în trăsăturile unice si irepetabile, înscrise în ADN-ul fiintei, care dau suma calitătilor si creează un univers propriu, valoros prin el însusi. Dacă el este transpus în literatură sau nu, aceasta este pînă la urmă o problemă secundară. Adevărata valoare e însusi omul care sînteti si pentru care vă felicit.
