POEZIE ANGLOFONĂ

 

Denise LEVERTOV
S-a născut în Essex, Anglia. A fost asistentă medicală în al II-lea război mondial. A emigrat în Statele Unite, în 1948. A predat la Vassar Drew, City College of New York, MIT si la Tuft University. Ca om de stiintă, si-a desfăsurat activitatea la The Radcliffe Institute for Independent Study. Premiile si recunoasterile literare („the Morton Dauwen Zabel” Award; „fellowship” din partea „Fundatiei Guggenheim”; premiu oferit de „The National Institute of Arts and Letters;  „a distinguished Senior Fellowship” conferit de  „The National Endowment for the Arts”) fac dovada valorii sale de scriitor. Opera ei cuprinde versuri, proză si traduceri.

Poemul nescris

 

De săptămîni poemul trupului tău,
al mîinilor mele pe trupul tău
dezmierdînd,  înaintînd flămînde, în ritual
de-nchinăciune,
drumul minunii ducînd în jos 
de la gîtul pulsînd la părul de pe piept  la abdomen
la bărbătie –
de săptămîni acel poem, acea rugă,
nescrisă.

Poemul nescris, actul nesăvîrsit

rămas  în minte. Anii,
pădure de pietre imense, de cioturi fosilizate,
zădărnicesc calea spre altar.

Stiind drumul

Hulubul din pădure rar

scoate
acele cuvinte ce
trebuie rostite
suav.
Mîndru
îsi ia însă zborul
si se înaltă iute.

Viata din jurul nostru
         Pentru David Mitchell si David Hass

Plopul si stejarul stau treji
toată noaptea. Si  pe orice vreme
în  zilele din timpul  anului.
Există o constiintă
nedefinită.
Amurgul de ieri,  august
cam pe sfîrsite, a durat, cu  usoare  schimbări,
pînă la revărsatul zorilor. Voci
ascunse
îndărătul draperiilor.
Nici un om nu a văzut noaptea în această grădină,
cum lunecă albastră în ai zilei zori.
Doar copacii nevăzători,
lipsiti de celulele creierului, au simtit-o
si au stiut-o toată.  

Micul Satori

Iubita lui Richard, robustă si neprihănită, 

are aerul unei eroine rusesti 

din secolul al nouăsprezecelea.  Sprîncenele si bărbia,

părul moale, mersul dezinvolt,
pozitia echilibrată,  tăcută,
vorbeste de mistere.
                De cealaltă parte a camerei
profilul lui – e tot ce văd
dincolo de sirul de capete si umeri,
în fum, în lumina lumînărilor –
priveste departe,  către lumea nevăzută,
cu amărăciune,
       un pic mai bătrîn decît anul trecut,
dar încă tînăr.

Cred că si ea îl urmăreste.

Calm, calm, mă întîlnesc cu amîndoi.
Linistit.

 

Poem de dragoste
                                        pentru Mitch
Înotînd  prin întuneric, usor,
bras –
          ca să nu se sperie brusc
zidurile sau scaunele si
să te trezească –  
aproape că am despărtit 
prea plinul cu oglinda
luminii revărsîndu-se din lună

Un loc de trăit 

Seminte cu nectar: dintr-o pornire
asezate într-un ghiveci cu pămînt. Acum,

(cîrceii verzi de vită) caută
în jos spre marginile ghiveciului:

 

 nu-i loc aici, desigur, pentru
oul de dovleac cărnos verde,
mare, palid.
                 Întrebîndu-se
unde naiba să se ducă.

Visul cel bun   
 
Bucurîndu-ne,
fiindcă ne-am întîlnit din nou,
ne-am  tot rostogolit rîzînd
 pe patul cel mare.

În sens limitat
bucuria
nu era erotică  – nici
limitată în vreun sens.
Era asa 
ca atunci cînd  toate impedimentele,
fiecare barieră, a istoriei,
a anxietătii descoperite,
a locului si a timpului nepotrivit
se domolesc
dispar.
Era bucuria

a două fluvii
întîlnindu-se în adîncurile mării.

 

M.C. 5
lui John Sinclair

Ca să nu îti umpli mintea de uimire si
să o faci să se adune din nou, reînnoieste-i sălbatica
inocentă, imboldul nestăvilit
al minunii, iubirea nerăbdătoare.
 
Suficientă energie
Să salvezi lumea; ar putea fi.
«Veniti Împreună» serpuieste în jos,
nemilos de usor în spirală,
             doar ca să se dea înapoi
cu o plesnitură! Sîntem departe!
Zefirul  ivit
din mări nestatornice
se încarcă, se înaltă statornic, se înaltă 
mă ridică,
ne ridică, vă ridică capetele
O, voi, porti.
 
       (Inima lumii
continuă să salte o bătaie,
sudoarea se furisează pe fata albă,
de piatră a lunii.

Viata
o ia  în jos serpuind.) Strîngeti izvorul.
Ceva inspiră adînc. Ozon, oxigen.
Chiar si asa. Îndepărtati oprelistile.
 

Prezentare si traduceri de Olimpia IACOB