Elena-Liliana POPESCU
LUMINĂ LINĂ
Aprinde candela-n lãuntrica odaie
ce-asteaptã prefirata ei luminã
Îmbracã-ti sufletu-n cele mai simple straie
sã-ntîmpini potrivit arderea-i linã
Si lasã raza-i preacuratã sã pãtrundã
în fiece ungher strãluminîndu-l
Vegheazã ne-ntrerupt nimic s-ascundã,
necunoscutul suflet cunoscîndu-l.
CUVINTE
Cuvinte-n nemurire trec
cuvinte-n rime se întrec
cuvinte se desprind si mor
cuvinte se înaltã-n zbor
cuvinte-n inimã pãtrund
cuvinte taine-n ele-ascund
cuvinte-murmur de izvor
cuvinte-soapte si fior
cuvinte taine-n ele-ascund
cuvinte-n inimã pãtrund
cuvinte se înaltã-n zbor
cuvinte se desprind si mor
cuvinte-n rime se întrec
Cuvinte-n nemurire trec
ACORDURI NEASTEPTATE
Atingi clapele durerii
în armonii bizare
pe care nu le recunosti,
– acorduri neasteptate
ale simfoniei trãirilor omenesti –
suferinta îsi spune cuvîntul
sub cele mai nebãnuite forme
ale aparentei,
înveti mereu
si esti la fel de nestiutor,
trebuie sã experimentezi mai mult,
esti vioarã, arcus, si mîna care vibreazã
în ritmul melodiei,
esti compozitorul ce o trãieste
în sufletul sãu, tãcut,
mai înainte de a o învesmînta
în sunete sfîsietoare,
si cel ce o ascultã înfiorat,
esti cîntecul care doare,
cînd îti atinge coardele inimii,
esti necunoscutul
ce te întîmpinã ca pe-un prieten vechi,
esti glasul sufletului
care se regãseste,
fãrã sã se fi cunoscut vreodatã.
ILUZIE
Desprinsã din a timpului aripã
o panã-n zboru-i neastîmpãrat
un infinit ascunde într-o clipã
din lumea aparentã, ce-a creat.
LUMINĂ LINĂ
Aprinde candela-n lãuntrica odaie
ce-asteaptã prefirata ei luminã
Îmbracã-ti sufletu-n cele mai simple straie
sã-ntîmpini potrivit arderea-i linã
Si lasã raza-i preacuratã sã pãtrundã
în fiece ungher strãluminîndu-l
Vegheazã ne-ntrerupt nimic s-ascundã,
necunoscutul suflet cunoscîndu-l.
CUVINTE
Cuvinte-n nemurire trec
cuvinte-n rime se întrec
cuvinte se desprind si mor
cuvinte se înaltã-n zbor
cuvinte-n inimã pãtrund
cuvinte taine-n ele-ascund
cuvinte-murmur de izvor
cuvinte-soapte si fior
cuvinte taine-n ele-ascund
cuvinte-n inimã pãtrund
cuvinte se înaltã-n zbor
cuvinte se desprind si mor
cuvinte-n rime se întrec
Cuvinte-n nemurire trec
ACORDURI NEASTEPTATE
Atingi clapele durerii
în armonii bizare
pe care nu le recunosti,
– acorduri neasteptate
ale simfoniei trãirilor omenesti –
suferinta îsi spune cuvîntul
sub cele mai nebãnuite forme
ale aparentei,
înveti mereu
si esti la fel de nestiutor,
trebuie sã experimentezi mai mult,
esti vioarã, arcus, si mîna care vibreazã
în ritmul melodiei,
esti compozitorul ce o trãieste
în sufletul sãu, tãcut,
mai înainte de a o învesmînta
în sunete sfîsietoare,
si cel ce o ascultã înfiorat,
esti cîntecul care doare,
cînd îti atinge coardele inimii,
esti necunoscutul
ce te întîmpinã ca pe-un prieten vechi,
esti glasul sufletului
care se regãseste,
fãrã sã se fi cunoscut vreodatã.
ILUZIE
Desprinsã din a timpului aripã
o panã-n zboru-i neastîmpãrat
un infinit ascunde într-o clipã
din lumea aparentã, ce-a creat.
