Maurice MAETERLINCK

Cîntece

I
Cele sapte fete din conac
de cum zîna si-a iesit din nume
au crezut cã poate-i fac pe plac
si-au plecat si ele-n larga lume.

Cele sapte lãmpi si le-au aprins
si-au deschis ferestrele din turn,
nestiind cã e de neînvins
duhul mortii rece rece si nocturn.

Au ajuns la grotele sonore;
în adîncul lor au coborît,
clipele fiind eterne ore-n
labirintul vesnic mohorît.

Vãd prin fante marea înspumatã.
Teamã li-i cã moartea e perfidã
si în usa-nchisã-ncep sã batã
fãrã sã-ndrãzneascã s-o deschidã.

III
Cele trei surori au vrut sã moarã.
Coroanele de aur si le-au pus
Si-n cãutarea mortii lor s-au dus.

S-au îndreptat întîi cãtre pãdure:
– O, dã-ne moartea sã-ti abandonãm
Coroanele pe care le purtãm!

A început pãdurea sã zîmbeascã.
Le-a dat apoi vr’o zece sãrutãri
În care viitorul sã-l citeascã.

Cele trei surori au vrut sã moarã.
Sã afle marea astfel au plecat,
Dupã trei ani zicîndu-i rãspicat:

– O, mare, dã-ne moartea sã-ti cedãm
Coroanele pe care le purtãm!


A început, atunci, sã plîngã marea
Si, sãrutîndu-le de trei sute de ori,
Cãtre trecut le-a arãtat cãrarea

Cele trei surori au vrut sã moarã
Si sã gãseascã-orasul au plecat
Si l-au aflat de ape-nconjurat.

I-au zis: – Ucide-ne si-ti dãm
Coroanele pe care le purtãm!

Orasul deschizîndu-se pe loc
Le potopi cu sãrutãri de foc,
Prezentul lor fiind acest noroc.


Serã caldã

O, serã-n mijloc de pãduri!
Cu usile pe veci închise!
Cu tot ce-adãpostesti în tine!
Sufletul meu ti-i analog!

Gînduri trecînd prin mintea printesei cînd i-e foame.
Plictis al unui matelot în pustiu,
O muzicã de fanfarã la ferestrele celor bolnavi incurabil.

Mergeti în cele mai calde unghere!
Parcã-i o femeie lesinatã într-o zi de seceris;
Sînt niste surugii în curtea ospiciului;
Trece, la distantã, un vînãtor de elani, ajuns infirmier.

Priviti cu luare-aminte-n bãtaia lunii!
(Nimic nu-i, vai, la locul sãu!)
S-ar zice cã-n fata judecãtorilor s-a postat o nebunã,
O navã de rãzboi cu pînzele umflate pe-un canal,
Pãsãri de noapte prin crini!

Un dangãt spre prînz
(Acolo, jos, sub clopotele-acestea!)
Un popas de bolnavi pe imas,
Un miros de eter într-o zi însoritã.

Doamne, o, Doamne! cînd vom avea oare ploaia
Si zãpada si vîntul în serã?

Traduceri de Ion ROSIORU