Maria MĂNUCĂ
Îmi cresc poezia
o port între dinti,
pui de sălbăticiune.
Să-i păstrez inocenta o ascund
în locuri cu parfumuri de linisti si culori.
Sopîrle în galben si negru
fosnesc de pe margini…
Pupila lor un tăius
devoră-n ascuns împăcarea.
Nasc pui: cuvinte în galben,
cu negrul în zimtii vorbei.
De spaimă, sălbăticiune, îmi duc puiul din sălas în sălas.
Din zare se înfiripă linii…
Copii de saltimbanci
Din arenă,
saltimbancul mi-a prins privirea.
Ne-am înteles.
Fulgerînd prin văzduhul înspăimîntat
trapezele tăiau tristetile noastre
îngemănate,
fîsii…
Fîsii de tristeti,
copii de saltimbanci…
După spectacol
s-au tinut după mine
în arena zilei.
Nevăstuică, nelinistea
Imaculată
pe sevalet, pînza.
O însemn cu un punct în mijloc
în cuprinsul de alb.
Punctul se măreste, se lărgeste
într-un cerc.
Cercul creste si cuprinde,
încolăcită
nelinistea.
Din ochi mîna-mi urmăreste
a amenintare.
Îi tulbur neînceputul cu o culoare
în necuprinsul de alb…
Încoltită,
o prind în peisaj
închizîndu-i toate iesirile.
De pe deal, casa
se apleacă
să asculte soaptele pămîntului
Noi toti ai casei
alergăm în partea opusă,
pentru echilibru.
Am aruncat balastul.
E liber spatiul de alergare.
Am păstrat doar cărtile;
le mutăm si le deschidem
prin toate colturile…
Balansîndu-se,
peretii s-au curbat,
lumina curge rotund,
usi si ferestre nu se mai închid.
A rămas doar un horn
un catarg…
Purtătoare de virus Est
exist
între a fi si a trăi.
Trag la edec corabia
pe o falie violet
rană despărtitoare.
Închin bizantin
la icoane cu sfinti tăcuti
uscati de asteptare.
Îmbrac vesmîntul răsăritean
în culori contemplative.
Întind mîna ospetiei
pîinea trupului meu.
Din picăturile fruntii să se culeagă
rubinele si fioroasa poveste
a castelului barbar…
Pe meridianul cu pasul mai aproape
de soare
călătoresc comensal cu virusul Est
trecîndu-mi un cufăr
de pe un umăr pe altul.
