Constantin MĂNUTĂ

 

SUFERINTĂ

 

Prea mult am suferit în viată

Sub masca lumii, sfidător e timpul;

Argintu-si caută lumina-n ceată

Eu să-mi plec în permanentă chipul?

 

Se frâng în zboruri cosmice lăstunii

Un fluture se zbate în decor;

Întepenit e vechiul corn al lunii

Cum as putea de sete să mai zbor?

 

În vegetatii vremurile tipă

Visează ziua camera de scris;

Într-o culoare-i frântă o aripă

Cât cer am pus în sufletul din vis?

 

Prea mult am suferit în viată

Ignorantei lumii i-am dat vamă;

Am navigat pe mările de ceată

Steaua mea iubirea o destramă?

 

ÎNTREBARE

 

Nu mai există întrebări pe lume

Mă-ntreb: Ce s-a întâmplat cu tine?

Îngândurat în seară soarele apune

A curs rugină multă pe albine?

 

Măcar o oră să mai revii în slavă

Mi-i gândul clar în zboruri imature;

Nu mai pot merge, inima-i bolnavă

Cine ar dori iar dragostea să-mi fure?

 

Cum a fost vremea? Îti aduci aminte?

În spatii vaste s-a creat un soare;

Eu te-am văzut în lucrurile sfinte

Într-o tulpină a crinului de mare…

 

Nu mai există întrebări pe lume?

A curs rugină multă de la soare;

Peste întinderi s-a făcut cărbune

Nu-mi răspunde nimeni la întrebare?

 

ÎNTOTDEAUNA

 

Întotdeauna am crezut că-i bine

Să nu-mi întorni iubirea la apus;

Ochii mei în zările senine

Să fie-n soare, o gândire-n plus?

 

Asa-am crezut în păsări călătoare

Din zborul lor mi-am făurit un tel;

Dar curios…că soarele mă doare

Si nu mai pot să mă-nteleg cu el…

 

De vină-s fratii rătăciti pe-acasă

Purtând în brate flori de busuioc;

Mie mi-a rămas pe fată o grimasă

Un con de umbră, pe un trunchi de foc…

 

Întotdeauna m-am gândit că-i bine

Să fiu ideea lumii întelepte;

Iar a înnoptat si n-am văzut că vine

Pasărea din ceruri fără aripi drepte?