Bianca MARCOVICI
! re-discursuri
(lui DI)
dacă totusi te-ai gîndit să-mi expediezi transpunerea unei zile în
umbra salcîmilor de lîngă lacul adormit (ciric ciric) în
ritmul tău cînd si tie rîsul cuiva
îti rămîne în urechi ca un clinchet de clopotei totusi
azi e o zi
neagră. islamul cîstigă teren
pîngăreste tot iar noi nu am deschis ochii la timp si pentru voi.
inteligenta sperie dar tu ai o zi inspirată ai văzut cameleonul
l-ai prins în bolduri latenta expresie a
nevederii negîndirii si absurda retinere în fata evidentei dar
mi-ai dat izvorul sfîrsitului de săptămînă asteptînd derularea
neizbăvită a lucrurilor a mortii ce bîntuie lumea spontană fata
care apare hidos cînd tu tocmai asculti rîsul ei de peste umăr
simtind cerceaful ce tii s-a tras de sub tine cu tot cu ea spre
baia imaginară
dar tu trăiesti în ea esti sîmburele ce-l va scuipa în
gura
străinului cu o ciudă nefirească dar tu întelegi de ce asfaltul se
adînceste sub pasul tău cînd îti urmăresc codita părului
cersind
lumina o clipă nefirească te va răzbuna!
mai departe
si pentru mine a fost o zi infinită de decizii de rugăminti către mine să
mă desprind de umbre răstălmăcitri de a scrie orb de a cînta la pianul
mintii de a reciti din nou „Ferma animalelor"
a lui ORWELL de a mă dezmeticii de a surîde automat cînd mi s-au
adus cumpărăturile sub nas ca spatele meu e-n copci cînd mă mi s-au
adus cumpărăturile sub nas mă scol greu de pe scaun vîntul mi-a mutilat
spatele la mare si eu credeam că-s în vîntul cald al zilelor
tămăduitoare care mîngîie mai bine decît un bărbat
e prima oară cînd fac fuziune între nesansele noastre de a fi
cît de cît în zona administratorului comun să ne împărtim
chiriile si hrana din bucătărie tu gătesti din VOLTAIRE sau un SWIFT dar
mai bine să privesc echivalentul GEMENILOR de la Isanbul, cutremurul lumii
asa cum am prevăzut în ciresele mele amare pe care tu nu le-ai gustat
după cum simt si stiu. dar lacul transparent îmi scrie totul
împroscîndu-mă banal „tu mie reda-mă"
***
nici o monedă convertibilă
să mă însele
nici un cuvînt de prisos
sechele sechele
creierul meu a încetat să te viseze
capcane virtuale
doar cîinele meu roade
tot din casă
mai ales cînd nu sîntem
as vrea sa fiu cîine!
acum
la capătul lung al amarului „dulce"
nepoata îmi dă seva
nepotul si el
cu toate ca m-as duce
undeva unde soarele nu arde
iar desertul e oază
nici martor nici suflare
copac de răcoare!
