Alexandru MARIA

seară folk

si se făcea că e zi, că soarele rînjeste raze spre
pămînt, că dunărea de jos dă mîna cu marea
cu trei brate si multi pesti.
si se făcea că oamenii
oamenii
aruncau prăjini spre apă, cu mici viermisori
în capete, să prindă monstri de aur să le
îndeplinească trei dorinte
grase.

si se făcea

încă ploua si era asfintit pe mal
un om
un om spijinit de fiare rosii ruginite
lega picături de apă de lumină în curcubee
mici cît pentru un ochi –
lui îi trebuia si altceva decît fierul încins,
rosu de furie că din el nu se naste decît fier
fier
fier

încă ploua si omul nostru
omul
se învîrtea în jurul fierului,
îl ciocănea încet cu degetele-nchise
s-audă nimicul dinăuntru cum rîde gîdilat,
îl bătea cu palmele închise doar
ca s-audă altceva decît un rîs degeaba –
„ooo, viataaa meaaa...” –
mereu si iar mereu

era aievea cînd omul nostru încă bătea,
cu pielea zdrelită, carnea tocită, oasele fărîme –
era aievea cînd în umbra fierului nu mai era decît o
umbră
si aia fără om

 

mostenire

hai să spînzurăm o cracă
să facem un leagăn
la teiul din cimitir
să zburăm deasupra mortilor
înainte-înapoi, înainte-înapoi,
să prindem luna de sireturi
pentru o clipă
după clipă

după clipă

să dăm foc florilor uscate
în fum să tusim
o dată
tot din piept
să îi lăsăm pe altii
să se joace

contrabandă

pst! fii atent aici

mai întîi a luat o bucată de pîine
a frămîntat-o bine bine între
degete
pînă pielea a luat culoarea
grîului copt.
apoi a trecut-o în repetate rînduri
peste lume pînă cînd
nu a rămas nimic din ea
din oameni
decît un metru-jumate deasupra
pămîntului

apoi s-a uitat la soare –
mă, ce caută ăla acolo?
i-a făcut stelei o statuie
care nu era din marmură
si a pus-o în dreapta lui
să îi dea sfaturi si
să-l mai sprijine din cînd
în cînd
că el e zeul
celor de-un metru-jumate –
le-a tintuit spatele în sipci
si le-a dat ochelari de cal de soare

luna a căutat-o si a crezut că a găsit-o.
doar a crezut.

eu stiu mai multe
decît el. el n-a găsit decît ce vede
atît si-a pus în stînga.
uite, vezi? în buzunar aicea?
e-un cerc pătrat si stins pe care
nu-l arăt la nimeni
e luna, cu cealaltă fată a ei

pst! ia-l tu, că mie-mi este frică
ia-l tu, să nu-l arăti la nimeni!