BIBLIOTECA HAIKU

 

Marius CHELARU

Poet, eseist, editor si grafician, Ion Codrescu a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti. Este fondatorul Societătii de Haiku din Constanta, al revistei Albatros, al revistei internationale de poezie Hermitage, în limba engleză. Debutul literar l-a avut în anul 1976, la revista Atelier, iar ce editorial prin volumul Desene printre haiku, 1992. Recent a absolvit un doctorat cu o teză a cărei temă este haiga, pe baza căreia a publicat, la editura Herald, o carte intitulată Imagine si text în haiga (de altfel, este promotorul genului la noi; în plus, profesor la Scoala Nicolae Tonitza si Liceul de artădin Constanta, a implicat elevii acestora într-un experiment de 15 ani, finalizat cu o antologie intitulată Haiku-Haiga).
În prefată, Susumu Tagikuchi, presedintele Clubului Mondial de Haiku, asemuia Vocile muntelui, volum creat sub impresia unei călătorii în Pirinei, cu un celebru roman al lui Natsume Soseki, Călătoria/ Kusamakura si cu a lui hininjo-no-tenchi, „o lume ciudată si pe jumătate imaginară a poeziei, artelor si naturii”. Vocile muntelui străin este, cu adevărat, si o astfel de călătorie, dar si o floare de suflet asezată de autor la picioarele muntelui. Este un volum aparte si prin aceea că reuneste mai multe genuri de lirică niponă, haiku, renku, haibun s.a., pune alături muzica (fiecare sezon este „intitulat/ încadrat/ clasificat” de autor ca atare, de la primăvară, aidoma unui adagio, la iarna ca un allegro), poezia si pictura.
La sfârsit, alungi cu greu melancolia, dar si bucuria unui astfel de drum prin sine si pe meleaguri mundane, aidoma autorului, printr-un delicat haiku: „după norul alb/ un pisc alb…/ sfârsitul călătoriei”.
Urmare altei călătorii, de data aceasta în America, a rezultat acest jurnal aparte, îmbrăcat în haine de haiku, rengay, haibun si renku. Este un jurnal poetic (pornit de autor sub semnul unui citat din Bashō) pe care, citindu-l, întelegi cum poate fi drumul… casă. Un jurnal pe care Ion Codrescu l-a „scris”, pe alocuri, în colaborare cu poetii pe care i-a întâlnit în timpul călătoriei (Lee Gurga, George Ralph, John Stevenson s.a.) si pe care ilustratiile, semnate tot de Ion Codrescu, îl dăruiesc si culte nuante. Călătoria se încheie nu melancolic cu totul, ci însă sub semnul sperantei, a prospetimii, poate a semnului unei noi călătorii: „rămas bun - / prin fereastra deschisă/ chemarea unei rândunici”.
Ion Codrescu – Oaspete străin/ A Foreign Guest, haiku, rengay, haibun si renku, Editura Ex Ponto, Constanta, 2000; Vocile muntelui/ Mountain Voices, prefată: Susumu Takiguchi, Introducere: H.F. Noyes, Editura AMI-Net International Press, Oxford, Anglia, 2000

*
                Gabriel Stănescu, născut la 9 septembrie 1951 în Bucuresti, poet, eseist, promotor cultural, stabilit actualmente în SUA, cu bogată activitate de editor de carte si reviste (pe lângă revista Origini, sub egida Asociatiei LiterArt XXI, patronată de acelasi scriitor, apar două publicatii anuale, fiecare având peste 300 de pagini: Caiete Internationale de Poezie/ International Notebook of Poetry si Almanahul Origini/ Romanian Roots Almanac), a editat recent un volum de haiku, Peisaj cu memorie, în editie trilingvă).
Poemele în stil haiku ale lui Gabriel Stănescu sunt scrise, între altele, mai curând în nota modernă, „americană” ar spune unii, fără respectarea neapărată a regulii numărului de silabe (există o teorie conform căruia un număr de silabe în limba engleză diferă prin mai multi factori de acelasi număr de silabe în japoneză – s-a spus si că ar cuprinde un bagaj mai mare de informatie – dar si că o silabă japoneză este formată dintr-o vocală singură sau o vocală si o consoană). De asemenea, si fără respectarea folosirii kigo, mai curând în acceptiunea modernă dată de promotorii Tokyo Manifest, cu folosirea keywords specifice zonei, pe alocuri. Cu intruziuni din stilul în care scrie poezia „occidentală”, Gabriel Stănescu conturează un gen de haiku în care reflectia, notele din cotidian, tusele cromatice si nota de dinamism se întrepătrund.
Cu bucuria de a întâlni la numele traducătorilor pe Olimpia Iacob si Letitia Ilea, alături de Daniela si Stefan Pătrut, astept si alte volume semnate de Gabriel Stănescu, în haina de haijin, în care scrie versuri ca: „Singur printre străini./ Prietenii de mai an?/ Stropi de ploaie în vânt”; „primele flori căzând/ Pe pagina albă - / Un sofism în lumină”; „Nuci prin aer. / Pun urechea la pământ/ Să aud toamna”.
Gabriel Stănescu, Peisaj cu memorie/ Landscape with Memory/ Paysage avec mémoire, poeme haiku, editia trilingvă, română, engleză, franceză, versiunea engleză: Daniela si Stefan Pătrut si Olimpia Iacob, versiunea franceză: Letitia Ilea, editura Criterion Publishing, Bucuresti, 2006

*
                Ion Untaru este un nume remarcat în lumea haiku de la noi. A publicat mai multe volume de poeme stil „occidental” (diverse genuri, de la sonet ori catren la rondel s,.a.), proză, cugetări, teatru, roman si volume haiku, pe care le amintim: La cules de stele, 2004, Prepeleac cu lună, 2004, Inscriptie pe bobul de orez, 2005, în colaborare cu Radu Patrichi: Din tainele prieteniei – poeme tanrenga, Editura Amurg sentimental, Bucuresti, 2006 – despre care am scris în Biblioteca haiku, Poezia, vară 2007.
Anul acesta Ion Untaru publică un volum antologic de amploare, în editie trilingvă, asumându-si si sarcina de a-l traduce în franceză si engleză. În acesta – fără a-l „împărti” pe ciclurile anotimpurilor – reuneste volumele de haiku publicate anterior, adăugând si o sectiune inedită, de peste 200 de poeme haiku si senryu, intitulat Păsări si cuvinte. Poate că si exercitiul formelor fixe de poezie „occidentală” l-a ajutat să ajungă la conciziunea tipică genului haiku, la care a ajuns în timp, însă de la primul volum, din 2004, si-a arătat înclinarea fată de acest gen. Citind careta aceasta, cititorul are posibilitatea să vadă maniera în care a scris primele poeme haiku, dar si dacă/ cum s-a schimbat scriitura lui Ion Untaru până azi.
De la primele până la cele mai recente poeme haiku Ion Untaru se dovedeste a nu fi adeptul respectării riguroase a regulilor „clasice”, mai ales a celei privitoare la numărul de silabe (exemplu: „în noptile cu lună/ visez un iezer limpede/ ca o privire a lui Dumnezeu” sau: „furtună - / bătrânul stă de vorbă/ cu marea”; sau: „noaptea pădurarul/ vorbind/ cu umbra sa”), dar si altele: kigo, de pildă. Singurătatea, nostalgia, dorinta de nou, căutarea amintirilor, reveria, credinta, reflectia, natura/ sunetul si culoarea vietii („dimineată vesele/ la geam/ cântec de măcăleandru”) sunt „îmbrăcate” în haina versului de Ion Untaru. Ori vechiul si noul/ „progresul”, asezate uneori pe aceeasi pagină dau o imagine insolită (de pildă „sah la computer/ bătrânul se roagă: / si eu vreau să câstig!” si, mai jos: „bunicul pe prispă/ rândunicile/ îsi refac cuibul”). La fel, umorul, dar si ironia, uneori cu iz amar, se regăsesc în poemele sale senryu.
Toate acestea i-au determinat pe Vasile Moldovan, în Cuvântul înainte, si pe Valentin Nicolitov, în revista Haiku, nr. 39/ 2008, să afirme că, în timp, Ion Untaru si-a găsit locul în galeria creatorilor de haiku de la noi, iar acest volum relevă atât maniera sa de scriere, stilul adoptat, cât si calitătile de haijin.
Ion Untaru, Păsări si cuvinte, poeme haiku, cuvânt înainte (Confort Procust): Vasile Moldovan, editie trilingvă: română, franceză, engleză, Editura Amurg Sentimental, Bucuresti, 2008, 260 p.
            Alături de paginile confesive si/ sau de jurnal de călătorie (Tel Aviv, Ierusalim, Iafo, Eilat s.a.), note de călătorie/ povestiri în stil haibun, Emilia Dumitrescu publică un capitol poeme stil haiku sub titlul Psalmi: „Fiu al tărânii/ către tine mă înalt – Tată din ceruri!”; „N-am stiu Doamne,/ ce mult o să mă doară/ tot dorul lumii!”. Volumul cuprinde si un capitol de poeme în stil haiku, intitulat Anotimpuri: „Iesind la soare,/ închid în urmă usa/ amărăciunii”; „Zăvoi înflorit –/ zig-zagul libelulei/ pe cerul apei”; pe alocuri, se regăseste vag tonalitatea din Psalmi: „Din munti spre casă/ simt inima omului/ alungat din rai!”.
Un volum compozit, care poate dărui momente plăcute de lectură.
Emilia Dumitrescu, Psalmi. Anotimpuri – Călătorii/ Psaumes. Saisons – Voyages/ Pslams. Seasons – Travels, versiunea franceză – Paula Romanescu, Emilia Dumitrescu, versiunea engleză: Clelia Ifrim, Editura Atar, Bucuresti, 2003

Un volum tipărit elegant, reusit ilustrat, cu haiga semnate de Elena-Ina Burdută, din care spicuim: „prin mine – caii…/ cu tropote de stele/ zburdă de nesomn!”; „Noapte. Cad stele-n/ vena mâinii mele când/ îti mângâi fruntea”.
Pe marginea unor poeme s-ar putea discuta, de pildă, modul în care diverse cuvinte pot avea un corolar diferit/ asemănător de la o areal cultural la altul: „Crăciun. Un colind/ dezgheată stea din înalt…/ cosmică soaptă”.
Alexandru Pătrulescu, Usa de astri/ The Door of Stars, haiku, versiunea engleză: Alexandra Flora Munteanu, Editura Ex Ponto, Constanta, 2007

Un delicat volum de micro-poeme în stil haiku propune Ticu Leontescu, născut în Comuna Dersca, judetul Botosani, actualmente locuitor al urbei Timisoarei. Un volum/ călătorie în vers în/ despre un oras pe care îl iubeste si pe care îl re-construieste în demersul său liric, „vizând” locuri, portrete, momente, grupate (în manieră personală, neconventional din punct de vedere al canoanelor „haiku”) în „sectiunile”: un Prolog – Încoronări; apoi Ecouri, Puls duhovnicesc, Grădina… muzelor, Masa… umbrelor, Culturale… temple, Înmiresmate… loc(al)uri, Parfum de celebritate, un Epilog – Iasii. Un dar din suflet pentru un oras de suflet.
Ticu Leontescu, Iasii în… haiku, Editura Marineasa, Timisoara, 2007, 128 p.

                Aurel M. Buricea, brăilean din comuna Ulmu de loc, a suferit persecutii, arestat politic (în 1989), domiciliu fortat, activ publicistic, colaborator la numeroase publicatii din tară si din Republica Moldova, a debutat editorial în Caietul debutantilor, Editura Albatros, 1977. A publicat mai multe volume de poezie, eseuri, proză. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, a editat în anul 2001 un volum care cuprinde, sub titlul Haiku, o suită de micropoeme care se însiruie în două părti, cea de-a doua grupând poeme tanka.
                Nostalgie, singurătate, si umor, ironie, reflectie, rugă si credintă, dragostea de tară si limbă – toate sunt în acest volum, dar mai ales amintirea mamei, a părintilor si curgerea timpului care roade până si chipurile din inimi. Aurel M. Buricea îsi scrie micropoemele stil haiku sau tanka atent mai curând la regula numărului de silabe decât si la altele, precum kigo, kireji s.a., desi acestea pot fi întâlnite în destule texte. Dar dincolo de a căuta/ analiza aceste aspecte, de remarcat maniera în care îmbracă în vers reflectiile filosofice/ existentiale, dar mai ales sensibilitatea poemelor semnate de Aurel M. Buricea: „oare am orbit/ de nu te mai văd mamă/ cum treci apa Styxului// se scufundă pământul/ creste iarba-n grădină”: sau: „în casa noastră/ aud cum umbra toamnei/ plânge părintii”.
Aurel M.Buricea, Haiku. Micropoeme, Editura Danubiu, Brăila, 2001, format liliput, 124 p.

*
Structurat după modelul „clasic”, pe ciclul anotimpurilor, Primăvară, Vară, Toamnă, Iarnă, putem spune, ca si în cazul volumului Simfonie în Verde (despre care am scris, tot la rubrica Biblioteca haiku, în Poezia, vara lui 2007), că autoarea are destule poeme în care reuseste să arate că genul haiku i se potriveste. De remarcat dorinta evidentă de a se sustrage uneori constrângerii unora din regulile clasice ale haiku, căutându-si un drum al ei, cu efecte pe care cunoscătorii le vor aprecia citind textele.
 Si, la fel, si în acest volum, culoarea predominantă ar putea să fie nostalgia, dar nuantată de penelurile melancoliei („De ziua mea/ greierele îmi cântă,/ tu nicăieri”), apăsării singurătătii („ce toamnă blândă!/ singură cu greierii, / dar la iarnă?”), fâlfâirile vântului cu răsuflări de regret, dar sclipirile soarelui care luminează frumusetea, care salută bucuria de a trăi, de a putea să fi iubit si asteptat ce e mai bun de la viată, de a avea astfel amintiri deosebite  („cearcănul noptii - / scrinul cu amintiri/ parfum de romantă”), curgerea fără istov a timpului care macină tot, si o undă de spaimă („”Acasă pe prispă/ cu clepsidra în fată: / - Doamne, opreste clipa!”).
Adina Enăchescu, Ecoul anotimpurilor, editie trilingvă: română, engleză, franceză, lector carte si versiunile franceză, engleză: Ion Untaru, prefată de Marcel Crihană, Editura Perpessicius, Bucuresti, 2008, 106 p.

                După prefata semnată de Dan Florică (în care acesta analizează si maniera în care autorul foloseste elementele caracteristice poemului haiku), si un cuvânt înainte al autorului, intitulat Haiku-ul între traditie si inovatie (în care, dincolo de unele elemente de istorie si teorie, trece în revistă si discută despre cum se respectă sau nu traditia/ regulile azi), sunt grupate în VII cicluri/ capitole (Oceanul verde, Corole de foc, Cântece de toamnă, Flăcări si ace de gheată, Miracole si feerii, Reverberatii, Mistere) cele 333 de „poeme în stil haiku”.
                Spicuim din volumul lui Mihai Merticaru, care îsi defineste poemele (pornind, poate, si de la ideea că regulile haiku sunt destul de dificil de respectat întru totul si în limba japoneză) ca fiind „în stil haiku”: „mă spionează/ singurătatea verde -/ brad sub fereastră”; „În turnul cu ceas - / pe apele timpului/ arde o clipă”; „fagurii clipei/ se umplu ochi de miere/ visuri de poet”.
Mihai Merticaru, Împărătia clipei/ The Kingdom of Instant, 333 micropoeme în stil haiku, versiunea engleză: Carmen Toma, prefată (Un poet al clipei) de Florică Dan, Ed. Convorbiri Literare, Iasi, 2007

                Ana Ruse, membră a USR, membră a Societătii de haiku din Constanta din anul 1991, cu o sustinută activitate publicistică si editorială, nu doar în domeniul haiku, a publicat în anul 2001 volumul Dealul cu ciresi.
                În volum, poemele sunt însiruite simplu, fără a fi împărtite în cicluri, pe anotimpuri desi . Multe dintre poeme sunt concepute mai curând fără respectarea unor reguli „clasice” ca: numărul de silabe (adică 17 onji, silabe), kigo s.a., în stil modern (exemplificăm: tipăt de bufnită - / dacă se va scutura/ bujorul?; sau: Dincolo/ de sura înnegrită – / dealul cu ciresi; vrăbii ciugulind/ coji de pâine - / ignoră pisica). Sunt poeme în care vedem nostalgia, impresii de călătorie (Piata San Marco, balconul Julietei s.a), curgerea clipei, contrastul/ distanta dintre „planurile” vietii cotidiene (de pildă: „vânătoare – / telemobilul/ sperie căprioara), traditii din negura vremii („la vraci, păpusi/ întepate cu ace - /scâncet de prunc”), cromatica, generatoare de contraste uneori (prunc negru în scutece albe s.a.).
Dacă ar fi să definim cea mai pregnantă caracteristică a poemelor Anei Ruse as miza pe sabi(ad litteram, lb. japoneză: „patină a vremii”) care, conform traditiei haiku înseamnă forta, calitatea unei imagini poetice de a exprima ideea de vechi/ învechire, părăsire, abandon si maniera în care, continuând în aceeasi linie, tinde să realizeze o altă calitate, wabi (ad litteram, lb. japoneză: sărăcie; ar defini acea frumusete pe care o poate releva doar simplitatea, evitarea ornamentului imagistic excesiv.
Ana Ruse, Dealul cu ciresi/ The hill with cherytrees, haiku, prefată: Alexandra Flora Munteanu, care semnează si versiunea engleză, Editura Fundatiei „Andrei Saguna”, Constanta, 2001 64 p.

                Stela Moise, membră a Societătii de haiku din Constanta din anul 1991, cu activitate publicistică si editorială bogată, nu doar în domeniul haiku (a publicat si sub pseudonimul Thea Corsav), a fondat si conduce din 1992 revista „Archaeus”, colaborând cu creatii la diverse alte reviste.
                Numai azurul este un volum compozit, alcătuit din mai multe sectiuni de poeme – cum le defineste autoarea (Liliacul, Doar greierii, Crepuscul, În parc), întretesute cu altele, în număr egal, de câte un haibun (Sfârsit de mai, Călătoria, Întoarcerea, Femeia). De altfel, parte din micropoemele din acest volum pot fi definite drept creatii haiku, având elemente care să dăruiască cititorului de poezie „orientală” sentimentul yugen (lb. japoneză; s-ar traduce prin fior poetic). Altele sunt micropoeme cu altă structură (exemplu: „în flora spontană/ domină rosul macilor”).
                Poemele nu sunt grupate pe cicluri sezonale (poate tocmai din cauză că unele nu pot fi asimilate genului haiku). Creatiile haiku, ca la tot mai multi autori occidentali, sunt mai ales în stil „modern”, fără respectarea unor reguli „clasice”, începând cu cea a numărului de silabe (exemplu: „norii - / pe crestetul copacilor/ fruntea polii).
După traditie, Matsuo Basho este creditat cu crearea genului haibun, când a scris, în 1690, unui prieten o scrisoare – despre o etapă din viata sa, când a locuit câteva luni pe o colină de pe tărmul de sud al lacului Biwa, la est de Kyoto. Scrisoarea, intitulată Genjūan no ki, încheiată cu un haiku, a fost tradusă în Occident cu diverse titluri, ca An Account of unreal Dwelling, The Hut of the Phantom Dwelling, A Record of Genjūan, Record of the Phantom  s.a. Textul a fost inclus în colectia The Monkeys Raincoat, publicată în 1691.
Si pentru haibun, ca si la haiku, lucrurile nu au rămas imuabile. Nobuyuki Yuasa scria (Blithe Spirit,vol. 10, nr. 3, sept. 2000) că azi „haibun înseamnă orice tip de scriere despre orice subiect, atâta timp cât este scrisă în spiritul haiku.” Apoi adăuga că natura haibunului este determinată „în functie de ce întelegeti prin spiritul haiku”. După Masaoka Shiki a scrie un haibun echivala cu „shaseibun”, un desen, o schită prin/ cu ajutorul cuvintelor, considerând – spre deosebire de Basho care miza pe detaliile subiective – că trebuie să reflecte detaliul obiectiv. S-a admis, în timp, că varietatea, modul diferit de a accepta/ scrie haibun sunt definitorii si de dorit. Dar, ca si în cazul haiku si al altor gemuri poetice japoneze, nu trebuie uitate regulile (numite de multi mai curând restrictii) care, în timp, au comportat discutii diverse. Dar s-a căzut de acord că un haibun este o combinatie/ îmbinare între „haiku si secventele de proză haiku”, că modul în care cele două se îmbină dau forta textului; dacă secventele de proză sunt menite să faciliteze, adâncească întelesurile poemului, poemele trebuie să confere o mai mare „energie” (Nobuyuki Yuasa) prozei.
Azi este evident că se scrie si haibun diferit de felul în care o făcea Basho. Ca si haiku, si genul haibun a iesit în lume si, implicit, a suportat unele modificări de perceptie si conceptie. Ca si la haiku, si în ce priveste haibun discutiile sunt pe diverse paliere, de la sustinerea a ceea ce era acesta initial, până la acceptarea discutării/ modificării unor reguli, acceptarea sau nu a păstrării verbului mai ales la timpul prezent, lungimea totală a textului, numărul de poeme din haibun s.a.. De pildă Bruce Ross (în textul numit North American Versions of Haiku, publicat în Modern Haiku, Winter-Spring 1997) scria că în haibun „sintaxa este dominată de imagistică”, iar analizând cele scrise de Paul Conneally (fost editor la sectiunea haibun al World Haiku Review), conchidem că haibun în engleză îsi are propria definitie/ propriul drum, desigur în legătură cu ce înseamnă în japoneză. Unii cred că trebuie păstrată tenta umoristică care definea haikai, altii admit si alte variante.
Toate acestea conduc la ideea de varietate & mobilitate în timp, functie de loc/ limbă (păstrându-se parte din elementele definitorii din linia traditională, într-o formă sau alta), a genului haibun. Iar felul în care scrie haibun Stela Moise ilustrează evident acest fapt. De notat, în plus, că în unele haibun fragmentele de proză sunt întretesute cu poeme de altă factură decât haiku (exemplu, în Sfârsit de mai: „Cicoarea/ cu albastrul ei,/ mă face/ să visez/ la vremile/ apuse”).
Siluete pe fiord este tot un volum compozit, cu amendamentul că structura este diferită de cea din Numai azurul, în sensul că în ciclurile pe anotimpuri sunt grupate tanka, haiku, haibun, iar în „Iarna” – si gunsaku si rengay.
Încheiem cu poemul care a dat titlul primului volum: „Numai azurul, / floare de colt, pe creastă/ singur în toiag.”
Stela Moise, Numai azurul/ Only the blue, miniaturi lirice, prefată: Alexandra Flora Munteanu, care semnează si versiunea în limba engleză, Editura Fundatiei „Andrei Saguna”, Constanta, 2002, 174 p.; Siluete pe fiord/ Silhouettes on the fiord, cuvânt înainte: Alexandra Flora Munteanu, care semnează si versiunea în limba engleză, Editura Europolis, Constanta, 2005, 72 p. Ilustratiile ambelor volume apartin autoarei

Zinovi Vayman (care nu uită că este si evreu si cetătean al lumii) pare un personaj cosmopolit, la prima vedere, dar citindu-l cu atentie vezi, dincolo de tusele de umor, satiră si ironie/ autoironie, este un om atent la lume, dar mai ales la de ce si cum a ajuns asa, din Baikal la Boston, Moscova ori Brookline Street, Praga s.a.. Un haibun al lui este ca o călătorie si prin timp, uneori si printre sentimente, gânduri si/ sau moduri de a gândi. Cam în aceeasi manieră vede Zinovi Vayman si compunerea unui haiku: „Suferinda mea mamă/ am închis lumina/ si am lăsat usa deschisă”; „universitate verde/ unde or zbura/ micile petale albe?”; „harta lacului Baikal:/ tivul rosu al sinelor/ limitează tărmul lui curb”; „Pioneer Valley/ arunc o ocheadă peste locul/ cu zăpezi degrabă orbitoare”. Când îi citesti cartea, e cam si cum ti-ar da cheia de la sertarul lui cu amintiri.
Zinovi Vayman, Zusha’s Book of haibun, prose with haiku and senryu, Suseki Publishing, Boston, Massachusetts, 2003

Tateo Fukutomi, membru al Modern Haiku Association, s-a născut în 1936 în Miyazaki, capitala prefecturii Miyazaki. A început să scrie haiku în 1963, studiind cu Tohta Kaneko. A publicat mai multe volume de haiku: Straw Hat, 1979 (editia engleză a apărut în 2000), Kappa, River Sprite, 1989, The Sound of Waves, 1997, si eseuri: Trial and Error in a Foreign Land (1974), Kappa's Notebook (1985).
În 2007 a publicat un volum (lansat sub egida World Haiku Conference, în această toamnă), Haiku verses and prose pieces/ Poeme haiku si proză, care cuprinde: Glimpses of the Archipelago, Bird’s Eye (o sectiune interesantă, cu poeme scrise sub impresia unor locuri precum Nepal, Noua Guinee, Guatemala, Honduras, Mexico si a păsărilor de acolo), Haikuesque prose pieces.
Poate cel mai interesant la Tateo Fukutomi (dincolo de frumusetea în sine a poemelor) este fluiditatea imaginilor, modul în care reuseste să contureze în cele câteva silabe o adevărat lume de imagini si culori, dar si maniera în care aduce ironia si amuzamentul în poem. Exemplificăm:
„Colina cocotierilor/ un sot, cele trei sotii ale lui/ si ai lor cinci copii”; „Soarele aburit/ o biserică cu/ ziduri ocru”; „Într-un tinut străin/ incapabil să dorm, munte/ după munte, numai linii de contur”; „obosite de drum - / stelele se risipesc/ peste câmpurile terasate”.
Tateo Fukutomi, Haiku verses and prose pieces, editie bilingvă japoneză – engleză, versiunea engleză: David Dutcher, coperta: după un tablou de Ōno Shigeyuki, Koumyakusya Ltd, Miyazaki, Japonia, 2007

                Născut la 21.11.953, la Hadeth, în Liban, Salim Bellen a trecut în lumea cealaltă ca urmare a unui accident pe care l-a suferit la Bogota, în Columbia (unde locuia de 9 ani) pe 9 august 2007.
                Placheta stă cu adevărat, parcă sub semnul unei scări frânte, una pe care ar trebui să urce sufletul poetului, omului, către întelesurile lumii în care trăieste. Totul pare a fi amenintat de întuneric: „pană de curent: orasul în întuneric/ sub Calea Lactee”.
Lumea din sufletul lui Salim Bellen, în această selectie de haiku scrisă într-un stil modern, mai curând după regulile acceptării ideii de keyword, este aidoma unei scări frânte, din cauza războiului, bombardamentelor, mortii imediate a celor din jur, distrugerilor care parcă au devenit un modus vivendi: „Deflagratie; mă arunc sub umbra mea/ si ea lipită de sol”; „După lupte/ vecinii merg după vesti/ la o cafea neagră”. Cele sfinte sunt acum apăsate, „luate” parcă în siajul războiului: „La picioarele Fecioarei/ în proiectilul golit/ un buchet de roze”. Tara sa, Liban i-a rămas poetului adânc în inimă, mereu prezentă si în poeme: „Vânt de Apus la Beirut;/ coloane de fum/ urmează norii”; „Lupte la Beirut;/ livid, vânzătorul de nisip/ livrat la baricade”. Dar, în fond, în lumea asta, conchide parcă Salim Bellen, totul stă scris… („«Maktub, maktub»/ repetă cui vrea s-o asculte/ femeia analfabetă”).
Notă: „Maktub” – „asa e scris/ e scris/ a fost scris” – expresie folosită curent în lumea arabă, ca si in shā' Allāh (inshallah), „voia lui Allah”. În jurul lui maktub există o dezbatere în lumea arabă, multi spunând că nu este chiar o redare corectă a termenului prin „asa a fost scris,” în sens fatalist, căci Dumnezeu/ Allah, în mila, compasiunea, lui nu ar putea induce asa ceva.
Salim Bellen, L’échelle brisée, editat de L’Association Français de Haïku, Lyon, 2007

                În prefata celui de-al doilea volum antologie Haiku Friends, Masaharu Hirata scria că haiku este „o conversatie între cel care-l compune si univers”, exprimând „lumea interioară a autorului”. Când cineva citeste un haiku, pătrunde în lumea interioară a autorului, astfel, cititor si poet sunt uniti într-o clipă. Asta este magia haiku, de aceea, de aceea si această carte cu titlul Haiku Friends. În volum sunt reunite creatii ale unor poeti din Australia, Bulgaria, Canada, Anglia, Franta, România (Mioara Gheorghe), Rusia, Slovenia, SUA (Zinovi Vayman). Fiecare haijin încheie sectiunea sa cu câteva gânduri despre haiku, despre ce înseamnă pentru el a compune un astfel de poem s.a. Să facem câtiva pasi în lumea acestei cărti: „adâncul râu/ se varsă tăcut/ în mare” (C. Bernard Rodning, SUA); „zburând prin ceată/ lebedele albe lasă în urmă/ sunetul lor” (Carole MacRury, SUA), „Ai plecat./ si inima mea – s-a dus după un nor” (William R. Demastus, SUA); „copilărie - / tata mă învată/ constelatiile” (Ludmila Balabanova, Bulgaria)
***, Haiku Friends, vol 2, Editor: Masaharu Hirata, Osaka, Japonia, 2007

Haiku, revistă de interferente culturale româno-japoneze, editată sub egida Societătii Române de  Haiku, anul 17, nr. 38/ 2008, primăvară-vară
Din sumar: Antologia WHA 2008, Masă rotundă Bruce Ross, poeme haiku, tanrenga, tanka, senryu, poeme într-un vers, traduceri haiku, prezentări carte/ semnale editoriale, poeme românesti premiate la concursuri internationale s.a.; semnează în acest număr: Vasile Moldovan, Valentin Nicolitov, Bruce Ross, Eduard Tară, Dan Doman, George Bădărău, Magdalena Dale, M. Kei, Salim Bellen, Petre Fluerasu, Mihai Merticaru, Laura Văceanu, Dumitru Radu, Ecaterina Neagoe, Jules Cohn Botea, Dan Florică, Maria Tirenescu, Clelia Ifrim, Adina Enăchescu, Manuela Miga, Sonia Coman, Ion Untaru, Florentina Dănilă, Ana Ruse s.a. Încheiem cu două poeme semnate de Eduard Tară si Vasile Moldovan:
„Implorând ploaia,/ tigănci dansând desculte/ în praful drumului” (Vasile Moldovan)
„Sicriu de soldat - /acoperind cu un steag/ cerul primăverii” (Eduard tară)

Imagini frumoase – revistă de Haiga, apare la Târgu Mures
                Semnalăm revista de haiga Imagini frumoase, care apare la Târgu Mures. Semnalam în primul număr al revistei Poezia din acest an (în textul intitulat Lirica niponă si spatiul virtual în România) aparitia unui blog, numit, Crizantema, pe care este prezentată revista cercului de haiku al gimnaziului George Cosbuc din Târgu Mures. Tot acolo am aflat că apare, pe suport de hârtie, probabil prima revistă de haiga din tară, Imagini frumoase, după informatiile mele, sub îndrumarea a doi profesori, Ioan Găbudean si Eugenia Szabo.
Numărul 11, din noiembrie 2007, are ca invitată pe Adina Enăchescu, ale cărei poeme haiku sunt ilustrate de elevii Laura Pojar, Alina Seulean, Andreea Suciu, Dorela Santa, Stefania Gâscan – toate din clasa a VI-a.

The Newspaper Moonset – „ziar” de haiku editat de An’ya, în La Pine, Oregon, SUA, bianual
În numărul de toamnă/ iarnă din 2007 sunt publicate informatii despre evenimentele din „lumea haiku”, creatii haiku, senryu, eseu, haibun, recenzii, renku s.a.. An’ya scrie într-o „notă a editorului” că, din acest număr, speră să fie si mai ancorati în fenomen, să aducă mai aproape mai multi creatori. Este prezent în acest număr si Vasile Moldovan, cu haiku dar si cu un material intitulat Haiku in Romania (în traducerea Magdalenei Dale). Magdalena Dale este prezentă si cu creatie originală – tanka. Printre altele, de remarcat un interesant text semnat de Amelia Fielden, din Australia, intitulat The sounds of Tanka.

World Haiku, 2008, nr. 4
În World Haiku nr. 4, apărută la început de an 2008, sunt publicate 38 de creatii haiku, semnate de 160 de poeti din 30 de tări de pe toate continentele, între care cinci autori români: Vasile Moldovan, Valentin Nicolitov, Magdalena Dale, Marius Chelaru si, la concursul WH, la sectiunea „Junior”, engleză, Bogdan Stefănescu a obtinut locul I si o mentiune.
În septembrie 2007 a avut loc a 4-a Conferintă a World Haiku Association, cu tema „Haiku beyond Differences”. Lucrările sustinute la conferintă au fost reunite într-o publicatie specială, care cuprinde: The Tip of the Radish, semnat de Orlando Gonzales, Cuba, On Short Poems in China, de Cai Tianxin, din Hangzhou, China, State of the Art: Haiku in North America, 2007, de Jim Kacian, SUA, Haiku in Romania, de Vasile Moldovan, The Lyrical Gemstone, de Leons Briedis, Letonia, Future of World Haiku, Ban’ya Natsuishi, Japonia.
Eseul lui Vasile Moldovan, Haiku în România, este publicat si în WH 4, la sectiunea Haiku Criticism, alături de cele ale lui Ban’ya Natsuishi, Orlando Gonzales si Leons Briedis.