BIBLIOTECA HAIKU
Marius CHELARU
Florin Grigoriu, 366 lectii de haiku, prefată de Maria Adam, Editura Amurg sentimental, Bucuresti, 2009, 226 p.
În numărul trecut din Poezia scriam despre o carte semnată de Florin Grigoriu împreună cu Adina Enăchescu, anume Autoare de haiku din România. Acum iată o carte alcătuită numai de Florin Grigoriu, cum spuneam un nume cunoscut nu numai între autorii de poezie niponă, profesor de matematică, este autor a (de acum peste) 30 de volume (versuri, teatru, monografie, renga, haiku, senryu, eseu, note literare, s.a.), prezent în zeci de antologii în domeniul poeziei nipone.
În acest volum autorul a ales dintre creatiile colegilor acele exemple pe care le-a considerat potrivite pentru a contura diverse aspecte legate de tehnica scrierii haiku, de ce este si cum ar trebui să fie, reguli, aspecte privând caracteristicile sezoniere s.a. De altfel, câteva titluri ar putea reflecta conceptia lui Florin Grigoriu: 35 de haiku-uri de iarnă, Crăciunul, Anul Nou, Primăvara, Arta sugestiei, Melci, Frunza,. Basho, Pisica, Greieriade, s.a.
În afară de acestea, Florin Grigoriu face referire si al evenimente din viata societătilor de haiku de la noi, în spetă cea din Constanta (Colocviul National de Haiku, Congresul de haiku, concursuri, autori premiati, participări la concursuri internationale si nationale, recenzii de haibun, aspecte privind activitatea/ functionarea blogului Romanian kukai s.a.). Dincolo de viziunea sa asupra a ce înseamnă haiku si care trebuie să fie aspectele/ regulile pe care ar trebui să le aibă în vedere cine porneste la drum în acest domeniu, poate că cel mai interesant fapt tine de varietatea poemelor alese si multitudinea autorilor avuti în vedere pentru varii concluzii/ exemplificări. Practic, Florin Grigoriu citează creatii ale câtorva sute de autori, într-o manieră care, în opinia mea, relevă si atentia pe care o acordă colegilor săi, activitătii oamenilor care se ocupă de poezia niponă în România (si nu numai). De altfel, de mai multe ori aminteste că, de fapt, această viziune asupra poemului haiku a fost scrisă de el, dar în bună măsură împreună cu acesti colegi prin faptul că i-au oferit „exemplele” de care a avut nevoie.
Să încheiem cu câteva „exemple” semnate de autor: „Sub lumina lunii/ n-ai sti că-i toamnă,/ de n-ar fi mustul”; „Din boabe de grâu/ se naste an de an/ vesnicia”; „Văd urmele – / îl urmăresc pe Dumnezeu/ printre lacrimi”.
3
Cornelia Atanasiu, Alb si negru, haiku-haiga – fotohaiku – haibun, cu traduceri în limbile engleză (Alexandra Flora Munteanu, Daniel Florin Onea) si japoneză (Ana Maria Florescu), prefată (Cuvânt pentru început – Vasile Moldovan), Editura Atar, 2008, 112 p.
Cornelia Atanasiu este un nume des întâlnit în peisajul autorilor de poezie niponă de la noi din tară, dar si în paginile Bibliotecii haiku. După prima sa carte de haiku (De sub tăceri, Editura Vasile Cârlova, Bucuresti, 1999) au urmat altele: Din lumea celor care nu cuvântă, Fiorul iernii, Din cuiburi de lumină s.a., sau de eseuri legate de poezia de sorginte niponă (Lumina din oglindă).
De la haibun, haiku la intruziunile în poezia vizuală (haiga si fotohaiku), Cornelia Atanasiu abordează o tematică variată, de la amintiri („cu drumul lor serpuit, când aproape când departe”) la povesti ale pădurii, viata la tară/ viata tăranilor, aspecte legate de trecutul nostru, de oamenii mari ai neamului sau interesante intarsii din activitatea sa de inginer horticultor si cercetător în domeniu (ar fi edificator haibunul Defectul major, de pildă) sau secvente din lumi îndepărtate (Japonia, Asia de Sud Est s.a.).
Să ne oprim la câteva poeme haiku din această carte, cu diverse tematici, pentru a ilustra cele spuse mai sus: „În eprubete/ fecundare modernă –/ tot agitată”; din Răvăsitul oilor, haibun: „Se-ntorc ciobanii – / răvăsitul oilor/ de Ziua Crucii”; din Cortine de licheni bărbosi, haibun: „Drum forestier –/ de sub creste plesuve/ pândeste tăul”; din Între două lumi, haibun: „Vechea mea curte/ după plecarea mamei –/ pomii în floare”; din Viespile kamikaze, haibun: Angkor – „Univers verde – / smochinii ruinelor/ clivează pietre”. O carte în care autoarea a pus mult suflet.
3
Bogdan I. Pascu, Umbra, poeme zen, Asociatia Scriitorilor Bucuresti, Editura Azero, Bucuresti, 2005, 62 p.
Cornelia Atanasiu îsi începea cartea Alb si negru cu un moto din Bogdan I. Pascu. Să vedem o carte a lui Bogdan I. Pascu (să continuăm în aceeasi notă, cu un moto de Suichi Kato: „Zen si dragostea/ constituie un tot unic”.
Să facem câtiva pasi în creionarea unui posibil tablou al istoriei Zen. În secolul al XI-lea, starea de război din Japonia a dus la căderea clanului Taira, după lupta navală de la Dan-no-Ura, cîstigată de clanul Minamoto, condus de Yorimoto (el a creat titlul de Seī-tai-shōgun/ shōgun; aprox.: generalisim). După căderea curtii din perioada Heian, apar schimbări în viata laică/ religioasă japoneză. Se mută capitala la Kamakura, intră în tară secta zenna/ zen: tradus si concentrarea spiritului în starea de calm, a cărei doctrină a ajuns favorita samurailor, avînd aport notabil în dezvoltarea artelor; a apărut stilul zen. În epoca Muromachi (mai ales a shogun-ilor Ashikaga), Momoyama (cînd austeritatea zen a fost, se spune, ruptă de elemente de baroc), se dezvoltă arta influentată de zen, care a preluat/ adaptat/ a fost influentat de elemente shintō. În perioada Muromachi se mai scria poezie în chineză, mai ales în medii zen (acelasi S. Kato scria despre dizolvarea laturii mistice a doctrinei zen în artă între secolele XIV-XVI). În perioada Kamakura, sub influenta civilizatiei zen, stilul caligrafic chinez/ kara-yō reintră în atentie, epoca Momoyama impune stilul caligrafic wa-yō (limba japoneză „clasică” era numită wen yen). În China, cuvîntul care definea scrierea (wen) însemna initial urme lăsate de animale/ păsări, linii firave ale frunzelor. În chineză, literatură se spunea wenxue, cultură: wenhua. Hieroglifa poetului nu e doar mostră de pictural, ci dă viată. Dincolo de vizual, metaforele, aluziile, tăcerile hieroglifei asistăm în poezia chineză/ japoneză, la manifestarea rafinată a principiului tăcerii, jocului între numit/ ming si nenumit/ wuming. Mînuirea penelului face ca vidul (în India, un precursor al budismului mahayana, Nagarjuna, înaintea lui Bodhiharma, sistematiza doctrina vidului, sunyata; în zen: ku), dincolo de conceptiile daoiste/ confucianiste/ legiste, prin maestrii Chan (Japonia: Zen), pe vremea dinastiei T’ang, să devină temă de prim rang. Japonezii spun că, eliberat din chingile misticismului indian/ metafizicii sofisticate, daoismului lui Lao Tse, pragmatismul lui Confucius, zen se îmbibă cu ce înseamnă Japonia: precis, delicat, exact, simplu. Spiritul, în zen, contine universul. Raportul yin-yang, prezentă/ absentă, tăcere/participare, sub o formă sau alta, dă nastere prin tehnici poetice/ caligrafice la bijuterii ale genului.
Revenind, budismul indian: dhyāna (meditatie), ajunge în chineză: ch'an, japoneză: zen, koreeană: seon (McCune-Reischauer – sŏn), vietnameză, în scrierea quoc ngu: thiền. Celebru este koan-ul, o povestire, un dialog, o întrebare/ relatare din trecutul/ întelepciunea zen; termen prezent în multe limbi asiatice. japoneză: koan; chineză, pinyin: gong-an; Wade-Giles: kung-an; coreeană: gong'an; initial termenul se referea la aspecte/ cazuri legale în timpul dinastiei chineze T’ang. Contine lucruri, după filosofia zen, inaccesibile ratiunii, dar perceptibile cu spiritul, intuitia. Adesea pot părea non-sensuri, paradoxuri. Un koan poate fi folosit la meditatie sau pentru a vedea progresul discipolilor. Folosit de călugări, profesori sau în pregătirea discipolilor un koan poate fi o poveste aleasă din „zicerile” traditionale, o frază, o expresie care să ascundă un înteles. Informal, termenul poate fi folosit cu referire la o experientă interioară. În fiecare cultură în care este întâlnit, un koan poate avea valente aparte.
Bogdan I. Pascu propune viziunea sa în haine de vers, în care poezia se îmbină pe alocuri (exemplu: sectiunea Pro Domo, alcătuită „în căutarea spiritului zen/ sub semnul lui/ Matsuo Basho/ si nu numai…; sunt citate, si în acest caz, o serie de creatii ale confratilor) cu explicativul/ citatul (în final, de altfel, există si o Bibliografie), în sectiunile intitulate: Calea (care, de pildă, ar putea exemplifica asertiunea că unele fraze/ spuse zen contin lucruri „inaccesibile ratiunii, dar perceptibile cu spiritul, intuitia” si care „pot părea non-sensuri, paradoxuri” – „lucrurile curbate nu au nevoie de arc,/lucrurile drepte nu au nevoie de riglă/ lucrurile rectangulare n-au nevoie de echer”… s.a), Tanka, Umbra I, Haiku, Umbra II, Nocturne Zen, Răstimp Zen, Pro Domo.
Câteva exemple de haiku: „somnul câmpiei – / sub nesfârsite zăpezi/ murmur de seve”; „În glastră/liliacul ofilit –/ si tristetea zilei”; „Prin pădure – /cărări întortocheate/ sufletele noastre”.
Poate că precumpănitoare în poezia lui Bogdan I. Pascu, în acest volum, sunt linistea, nostalgia, seninătatea, fosnetul timpului.
3
Ioan Găbudean, The Dancing of the Clouds, haiku, editie în limba engleză, Editura Ambasador, Târgu Mures, România, 2000, 24 p.
Despre profesorul Ioan Găbudean de la Târgu Mures, nume cunoscut de ani buni în peisajul liricii nipone de la noi, am mai scris la „Biblioteca haiku”, fie legat de cărtile pe care le-a publicat, fie de activitatea editorială (cărti, reviste, reviste scolare) sau de diverse activităti cu elevii. În numărul de vară, 2009, scriam despre o antologie de micropoeme în stil haiku, Tăceri.
De data acesta este vorba despre o altă microantologie cu poeme publicate în colectia revistei „Orfeu”, o selectie din plachetele Silk-like silence, 1995, Waiting for Photographer, 1996, Invitation to tea, 1999 – versiunile în limba engleză: Sorin Sămărghitan, Night Butterflies, 1996, versiunea engleză: Dana Ciobanu, The Crow, versiunea engleză: Cristian Marcu, Everything is happening today, 2000, versiunea engleză: Andreea Petre si Mădălin Rosioru.
Câteva exemple: „A thin slice of lemon/ in the tea/ or the pale moon?”; “Sharp wind./ The iron-plate cock/ starts on the roof”; “A violet petal/ in the glass of tea./ Almost autumn…”.
3
Vasile Vorobet, Inscriptii pe aripi de fluturi, poeme haiku si distihuri, prefată (Născut sub povara de stele): Bogdan I. Pascu, Editura Cuvântul nostru, Suceava, 2005, 144 p.
Autor a mai multe volume de versuri, epigrame, proză, proză satirică s.a., Vasile Vorobet, silvicultor cu dragoste de Domnul, de tară si de plaiurile sale natale,propune acum un volum compozit (care cuprinde haiku, poeme stil haiku si distihuri), în care reuneste sectiunile: Primăvara, Vara, Toamna, Iarna, Pădure – dragostea mea, Poezie – calea spre iubire, Viata – credintă si iubire, Distihuri – versuri îngemănate.
După ce prezentă în stil „clasic” poemele sale haiku pe cele patru anotimpuri, autorul alege să adauge acestora bine stiute si alte sectiuni – Pădure – dragostea mea, Poezie – calea spre iubire, Viata – credintă si iubire, încheindu-si cartea cu distihuri (versuri îngemănate). Ca si în sectiunile haiku, si aceste distihuri, chiar dacă sunt „grupate” în sectiuni definite, abordează o tematică variată (de pildă, iată câteva titluri le acestor poeme/ distihuri – Pe prispa copilăriei, Duel pastoral, In Memoriam, Autumnală, Printre trecători s.a.)
Si în Oreint si în Occident, distihul a avut drmurile lui. Să vedem una dintre aceste căi. Distihul (sau, după caz, dublul distih/ „do-bayti”, ori iranianul fahlavīyyāt [ar însemna/ s-ar putea traduce ca poezie scrisă în vechile dialecte din V-NV Persiei], cum spune Charles-Henri de Fouchécour, în Classical Persian Literature, la capitolul despre catren –, unele astfel de compozitii îmbrăcând haina celebrelor catrene persane, populare încă din timpul lui Rudaki – poate mult mai devreme, Ebn Kordādbeh, în Ketāb al-masālek wa’l-mamālek, la p. 26, citează un exemplu de astfel de poem compus înainte de anul 844 –, readuse în actualitate de către Bābā Tāhir din Hamadān [m. cca. 447/ 1055], după opinia generală a specialistilor locali), mai putin folosit, totusi, în Occident, era un tip de poezie cultivat larg de marii poeti ai spatiului arabo-persan. Desigur, doar prin aceea că au două versuri, cum le arată si numele, distihurile occidentale se pot compara cu cele din spatiul de cultură persano-arab, cele ale lui Vasile Vorobet aducând, adesea (si am în vedere aceste comparatii numai sub aspectul teoretic, formal, nu al criteriilor/ analizelor valorice/ stilistice s.a.), prin nuantele de truism/ sapiential, abordare, „personajele” si secventele de istorie/ locuri/ opere istorice amintite (ex: Stefan cel Mare, Codrii Cosminului, O samă de cuvinte s.a.) stilul de rimare s.a., cu versurile de sorginte/ influentă populară (ex: „De câte ori mai tin stejarii sfat,/ Se-ntreabă: unde-i Stefan Împărat?”)
Si câteva exemple din poemele haiku/ stil haiku ale lui Vasile Vorobet (în care, dacă dintre regulile si principiile haiku ne oprim numai, să zicem, la aceea a numărului de silabe, de pildă, ea adesea este eludată, poate cu bună stiintă): „Boncănesc în codru/ ziua si noaptea cerbii/ Alt vernisaj”; „Camelii dezbrăcate/ petale pe jos:/ brumă de toamnă”; „Cu aripile/ Ca niste dălti/ Pelicanii cioplesc aerul”.
3
Jean Antonini, Mon poème favori/ My favorite poem, haiku, desene de Victor Caniato, versiunea engleză: Richard Bateman, 130 p. ALÉAS Editeur, Lyon, 2007
Jean Antonini este un nume cunoscut în peisajul haiku din Franta dar si din lume, pe care l-am mai amintit la „Biblioteca haiku” în diverse ocazii.
„Haiku este poemul meu favorit: asa de scurt, atât de incisiv, el permite o relatie unică cu lumea” – scrie Jean Antonini. Si aceasta ilustrează el în această antologie – parte din poeme au fost publicate în revistele Ginyu (Japonia), Gong (Franta), Hermitage (România), L’Instant du Monde (Franta), Le petite reviste de l’indiscipline (Franta) si World haiku (Japonia), precum si într-o serie de antologii din Franta, Canada si Anglia. Poemele sunt grupate pe sectiuni ale fiecărei luni din an.
Am luat, aleatoriu, din poemele selectate în acest volum câteva, pe care le-am tradus în română: „sfârsit de septembrie deja/ nici un poem anul acesta/ daliile în floare”; „poartă deschisă departe/ sub un arbore o femeie/ asteaptă o fetită blondă”; „La fiece pas, fiece pas/ un sarpe mortal lunecă/ sub pantofii mei”; „tentacule gotice/ arcuri pentru a captura/ un zeu intangibil”.
3
Ginyu, International Haiku Magazine, Japonia, nr 42, 2009
Semnalăm numărul 42 al revistei trimestriale de haiku Ginyu, care apare la Fujimi, Saitama, Japonia, fondată în 1998 de Masayuki Inui (pseudonim Ban’ya Natsuishi) – actualul redactor sef, si Sayaumi Kamakura. În acest număr citim, ca de obicei, printre altele: rubricile de haiku, critică, eseu, Meeting reports, Ginyu haiku gallery, selectată si comentată de Ban’ya Natsuishi, book reviews, haiku semnate de autori din mai multe tări, de pe mai multe continente s.a.
Să ne oprim asupra câtorva haiku semnate de Karunesh Kumar Agrawal, India, din ciclul „După un război”, pe care le-am tradus în limba română: „După un război/ un om fără un picior/ este un erou?”; „Nici o lacrimă/ nici o vorbă doar iarba/ strivită sub pantofi”; „fermierul e fericit/ să găsească merele căzute/ Newton nu e aici”; „în fiecare zi/ copiii aleargă la malul râului/ surprinsi de războiul afgan”; si câteva haiku semnate de Kika Hotta, grupate sub genericul „Metafizice”: „un poem despre apocalipsă/ întipărit în chiar centrul/ unei flori”; „O, iubire/ suntem toti doar umbre ale florilor/ în fata ochilor tăi”; „acesti ochi ai unui peste înghetat/ trebuie/ să se miste”; si, în final, un alt indian, Santosh Kumar, din ciclul „Dry Philosophy”: „ploaia/ mai bună decât/ o mie de cuvinte”; „primăvara s-a întors:/ pământul e ca un copil/ care stie poezii”.
3
Magnapoets, jurnal literar bianual, editor-in chief Aurora Antonović, nr. 2, iulie 2008
Am intrat în posesia numărului 2, iulie 2008, al bianualului (apare în ianuarie si iulie), care are în sumar rubricile: Interviu (în acest număr – cu Marty Gervais, jurnalist, fotograf, scriitor,profesor si editor canadian), Free Verse and Form, Short Stories, Special Feature, Haiku si senryu, Tanka s.a.
Am regăsit în paginile revistei, la sectiunea Haiku si Senryu, semnăturile Margaretei Dale si a lui Vasile Moldovan.
3
The Newspaper Moonset – „ziar” de haiku editat de An’ya, în La Pine, Oregon, SUA, bianual
În numărul de primăvară/ vară din 2009 sunt publicate informatii despre evenimentele din „lumea haiku”, creatii haiku, senryu, eseu, haibun, recenzii, rezultate concursuri, profiluri de autor. Un sumar bogat, cu multă imagistică pe cele 48 de pagini, format tip tabloid, cum ne-aobisnuit An’ya, editoarea acestei reviste “dedicated to the Poetic and Visual Studies of Japanese Art Forms”, în care sunt prezente creatiile a peste 200 de autori. Este amintită si cartea lui Constantin Stroe, În casa bunicii (despre care am scris în Biblioteca haiku, în Poezia, numărul de vară, 2009), citate fiind spusele lui Vasile Moldovan (care a semnat si prefata acestei cărti), despre ardoarea cu care autorul amintit îsi doreste să îsi slefuiască creatiile); sunt date si câteva exemple.
3
Albatros, revista Societătii Române de Haiku din Constanta, vol. VI, nr. 10/11 (2 – 2007, 1 – 2008), toamnă-iarnă, anul XVI, serie nouă
O revistă cu un continut interesant, în română si engleză, realizată de ani de zile mai ales prin eforturile colegilor de la Societatea de Haiku Constanta.
În deschidere este un material despre Colocviul National de Haiku, editia a XV-a, 5-7 septembrie 2008, semnat de Loredana Dănilă, apoi revista are, ca de obicei, un sumar bogat (în română si engleză): haiku semnate de autori români si străini, secvente haiku, gunsaku, senryu, poeme într-un vers, tanka, un poem „tankoid-limerick semnat de Zinovy Vayman, SUA, tanrenga, rengay, informatii despre concursuri, un articol despre „Haiku în scoală” – au articol interesant, la temă, prin aspectele concrete/ practice enuntate, semnat de Anastasia Dumitru, informatii despre diverse evenimente, eseuri, honkadori (Dan Norea: „honkadori este un procedeu întâlnit în lirica niponă, prin care citezi un text din opera unui maestru, în semn de omagiu”), haibun, book reviews, In memoriam (se stie, au trecut în nefiintă William J. Higginson si Vasile Smărăndescu) s.a. Si, nu în ultimul rând, o galerie impresionantă de autori/ traducători, din care spicuim (aleatoriu, în afară de cei amintiti deja): Serban Codrin, Vasile Moldovan, Laura Văceanu, Mamta Agarwal, Valentin Nicolitov, Motoko Satoh, Maki Hatanaka, Shinya Ogata, Angela Baciu-Moise (cu poeme în română si franceză), Ginka Biliarska, Adina Enăchescu, Florin Grigoriu, Dan Doman, Petre Fluierasu, Mihai Merticaru, Victoria Milescu, Rafila Radu, Maria Tirenescu, Ion Untaru – de la care am primit recent o carte de poeme din afara spatiului de inspiratie niponă, intitulată Liziera de salcâmi, Editura „Amurg sentimental”, Bucuresti, 2009 –, Gabriela Vlad, Olga Dutu etc., etc.
3
Mayley, nr. 46, iarnă 2008, SUA
Este o revistă de haiku editată sub egida Brooks Books, editori Randy si Shirley Brooks, ca o miniantologie, o plachetă de 16 pagini, pe fiecare poagină câte un poem al unui autor, în total asadar 16 poeme a saisprezece autori, si un al 17-lea, în haiga, pe copertă. Iată poemul publicat aici de David Lanoue, de la care primesc zilnic câte un haiku pe mail: „doi elefanti/ bucurându-se/ de joca primatelor”
3
ukiaHaiku Festival, Published by Ukiah Poet Laureat Committe, Ukiah, California, SUA, 2009
O plachetă cu „winning entries” la cel de-al saptelea festival anual din Ukiah, publică rezultatul deliberărilor după ce membrii juriului au văzut, cum se specifică, 1581 poeme din 14 state, zece tări, de pe patru continente. Sunt avute în vedere mai multe sectiuni pe diverse vârste la categoriile – copii, tineri, adulti. La sectiunea adulti am regăsit un haiku al lui Vasile Moldovan, pe care îl reproducem în versiunea engleză, asa cum a fost publicat: „Heroes’ Cemetery –/ a bunch of forget-me-nots/ hust at the gateway”.
