„Un poet bun va face un poem bun,

chiar dacă îl scrie pe nisip”

 

– convorbire cu David G. LANOUE –

 

L-am întâlnit pe David Lanoue în Bulgaria, la o întâlnire pe teme de lirică niponă organizată de colegii de la asociatiile de profil din tara vecină.

Am discutat despre tot felul, de la bucătăria din zona noastră, cu unele diferente specifice între România si Bulgaria, relief, obiceiuri, la poezie, si, evident, lirica niponă.

Apoi, în timp, am mai corespondat pe diverse teme, pentru ca, la începutul lui 2012, să colaborăm foarte strâns, el în calitate de „English advisor, la realizarea primului număr al revistei „Kadō, Revistă de poezie, cultură poetică si spiritualitate euro-asiatică / Review of Euro-Asiatic Poetry, Poetic culture and spirituality”, si apoi pe mai departe. Apoi am discutat despre traducerea unui roman-haiku al lui în română si am convenit să avem si această convorbire.

 

Născut în Omaha, Nebraska în 1954, David G. Lanoue a absolvit, acasă, Creighton University, în 1976, apoi un masterat si doctoratul în engleză la University of Nebraska-Lincoln, 1977, 1981. Lucrarea sa a fost pe tema simbolismului muzical din secolul al XIV-lea în poezia franceză, engleză si spaniolă.

Din 1981 predă engleza la Xavier University of Louisiana, din New Orleans, unde este profesor. Este traducător de haiku din japoneză, profesor de literatură engleză si universală, scrie haiku si „romane-haiku”. Este co-fondator al „New Orleans Haiku Society”, membru asociat al „the Haiku Foundation”.

Dintre cărtile sale: Cup-of-Tea Poems: Selected Haiku of Kobayashi Issa, criticism, Pure Land Haiku: The Art of Priest Issa, si câteva „haiku novel” – Haiku Guy 2000, Laughing Buddha, 2004, Haiku Wars, 2009, Frog Poet, 2012. Câteva din aceste cărti au apărut în limbile franceză, germană, spaniolă, bulgară, sârbă si japoneză. A publicat si The Distant Mountain: The Life and Haiku of Kobayashi Issa, în engleză, cu versiunea în hindi de Angelee Deodhar.

În ultimii 27 de ani a publicat haiku si texte despre haiku/ critică în Modern Haiku, Frogpond, Bottle Rockets, Mayfly, Moonset, Periplum (the Haiku Foundation Blog), Ginyu (Tokyo), Jointure (Paris), Poesia (Milano), Literaturen Vestnik (Bulgaria), FreeXpresSion (Australia), Presence (Anglia) s.a. Administrează The Haiku of Kobayashi Issa website, pentru care a tradus 10.000 de haiku ale lui Issa.

Marius Chelaru: David Lanoue, cum a fost copilăria ta în Omaha, în America acelor ani. Cum era viata unui copil, cum arată locurile tale natale, cum au fost primii ani de scoală? Cum era familia ta?

David Lanoue: As putea să scriu o carte ca să îti răspund la aceste întrebări. De fapt, am scris o carte despre copilăria mea si viata mea după asta, intitulată Nowever — un roman de memorii care, ciudat, a fost publicat în bulgară, dar nu încă în engleză, ceea ce e în regulă pentru mine, pentru că nu sunt sigur că as vrea ca părintii mei să-l citească. Dar iată pe scurt răspunsurile la întrebările tale. M-am bucurat de o copilărie fericită, de basm, în suburbiile orasului Omaha, si de o bună educatie catolică într-o scoală elementară, unde am fost învătat de călugărite — majoritatea bune, una doar era bolnavă psihic si rea. Chiar după grădinită scriam deja mici „side-stapled”, cărti comice, considerându-mă singur un „mare” autor. În scoală am visat mult cu ochii deschisi, privind afară, pe fereastră, în timp ce mă gândeam la povestile pe care as fi vrut să le scriu. Situatia familiei mele a fost Ok până pe la vârsta de 10 ani. Părintii mei, suporteri conservatori ai războiului din Vietnam, nu puteau întelege de ce îmi lăsasem părul lung, de ce ascultam si Bob Dylan, si refuzam să sustin un război pe care ei îl considerau esential pentru bararea/ oprirea comunismului, dar pe care eu îl consideram o tristă vărsare de sânge de ambele părti. Faptul că respingeam războiul a săpat o falie între părintii mei si mine, dar am depăsit cu bine zilele acelea. Doar că nu vreau ca ei să citească Nowever!

 

M.C.: Dorinta de a studia literatura, engleza dar si limbile străine a fost incumbată de cineva, de o situatie anume sau a venit firesc, studiind?

D.L.: Când eram copil am descoperit una dintre vechile manuale din colegiu ale mamei mele, o introducere în spaniolă. Am studiat-o de unul singur, încântat să pot spune în spaniolă „cartea e rosie” sau „masa e albastră”. Din acel moment am fost interesat de studiul limbilor străine. Am studiat spaniola la colegiu si la universitate. Între timp, am fost la cursuri de franceză, si am început să lucrez să învăt această limbă. După douăzeci de ani, după ce am obtinut doctoratul în engleză, cu o disertatie despre poezia engleză, franceză si spaniolă din secolul al XIV-lea, am început să-mi doresc să învăt o limbă asiatică.

 

M.C.: Si, în subsidiar, cum ai descoperit haiku, limba japoneză?

 

D.L.: Am citit haiku întâi în versiunea engleză a lui Nobuyuki Yuasa si R. H. Blyth . De la acele cărti am devenit în mod special interesat de poezia lui Issa . Am decis să învăt japoneza ca să pot citi poemele lui Issa în original.

 

M.C.: Una dintre discutiile care nu vor avea probabil niciodată un răspuns acceptat unanim este dacă haiku „plecat” din Japonia în lumea largă mai este haiku. Cum vezi acest lucru?

D.L.: Primăvara o gâscă zboară peste Japonia în călătoria ei anuală, migrând către Nordul Siberiei. Odată ajunsă în Siberia mai este ea tot gâscă? Răspunsul ne cere să aruncăm o privire de aproape gâstei, haiku. Este un poem al imaginilor care lasă loc cititorului să mediteze si să descopere adevăruri despre univers si, poate, despre el însusi? Dacă e asa, trebuie să îi spunem haiku. Desigur, multe poeme care pretind că sunt haiku, nu sunt.

 

M.C.: După Basho si Masaoka Shiki care consideri că a fost cel mai semnificativ moment din „viata haiku” si de ce? Si, în context, am discutat la Blagoevgrad, în Bulgaria, despre istoria haiku, despre Issa si Basho. Administrezi un site Issa. Primesc, ca si altii, în fiecare zi, de ani de zile, câte un poem al lui Issa, în versiunea ta în engleză. Spune-ne de ce crezi că a fost, este si va rămâne atât de important Issa pentru haiku?

D.L. : După Shiki cred că mai mult de 20 de poeti au împins genul înainte, testându-i limitele în timp ce-i extindeau posibilitătile. De exemplu, admir acest haiku al lui Kaneko Tohta (un poet care, de asemenea, se întâmplă să fie un studios al lui Issa):

 

梅咲いて庭中に青鮫が来ている
u me saite niwachū ni aozame ga kite iru

prun în floare –
în grădină au venit
rechini albastri

 

În ultimii câtiva ani am scris un blog pentru site-ul Haiku Foundation, intitulat „Periplum”, comentând lumea contemporană haiku — opere ale unor poeti ca Ami Tanaka, Petar Tchouhov, Masahiro Koike, Yūmu Yamaguchi, Fay Aoyagi, Umberto Senegal s.a.. Blogul acela încă există pe website, ca o arhivă. Acolo, sustin că haiku-ul postmodern invită cititorii să-si construiască propriile întelesuri — în opozitie cu descoperirea întelesului „intentionat” de autor. Într-un fel, acesti poeti continuă doar să împingă la un extrem munca lui Basho, care lasă cititorului loc să-si imagineze câte broaste sar în vechiul iaz, sau câte ciori stau pe creanga aia goală. Cât priveste ce mă întrebi despre Issa, el este important si azi, pentru că cititori de peste tot se raportează la el un nivel uman. El a scris poeme care par să fi fost scrise dimineata asta. Mii de cititori subscriu la „Daily Issa”, pe care l-ai mentionat, si mai recent câteva sute au primit „daily Issa haiku” pe Twitter (“issa_haiku”). Dovada importantei lui Issa azi este nivelul ridicat de interes pentru haiku-ul lui, arătat de oameni din multe tări.

 

M.C. : De la hokku la haiku, apoi de la kigo la keywords… Si drumul până la kigo, din câte stiu, este o poveste în sine până ce a fost consfintit (după unii impus) de Otsuzi Ōsuga, la fel si kidai (impus, pentru haiku, de Hekigotō Kawahigashi în 1907). În perioada Edo se discuta despre ki (anotimp) sau ki no kotoba (cuvinte sezonale/ cuvinte ale anotimpului). Unii au spus că, de fapt, când discutăm despre Bashō sau Issa, aplicăm acesti termeni gândindu-ne la hokku. Internationalizarea haiku a creat premizele pentru lărgirea cadrului discutiei. Te rog să discuti conceptul pe scurt, si în ideea că sunt voci care consideră că dacă dăm deoparte kigo si kidai dispare si „spiritul haiku”.

D.L.: Frumusetea unui kigo este că el reuneste atât de multe asociatii, atât de multă rezonantă, în doar unul sau două cuvinte. Când predau haiku studentilor mei de la Xavier University, îmi place să încep cu versul „Christmas morning”. Apoi le spun să termine haiku-ul cu alte două versuri. Fraya „Christmas morning” este atât de evocativă de amintiri — atât personale, cât si colective, atât pentru cititori, cât si pentru poeti — încât 85% din haiku e deja scris. (Această expresie cu 85% mi-a fost dată de un tânăr poet, autor de haiku, japonez, Keiji Minato.) În orice caz, nu cred că kigo este necesar. Ban’ya Natsuishi, pe care l-ai intervievat pentru primul număr al acestei reviste, a spus, este corect, cred, să pledăm pentru „key words/ cuvinte cheie” care ar putea lua locul referintelor sezonale în unele haiku. De exemplu „mamă” are măcar tot atâta fortă aluzivă pentru inima si mintea umană ca „vântul toamnei”. Spiritul haiku nu va dispărea atâta timp cât poetii vor aduna laolaltă cuvinte care rezonează în inimi si minti.

 

M.C.: Din câte stiu, Issa a scris 109 haiku fără kigo. Se spune că discutia despre „experimente” si haiku a început în Japonia, poate chiar din vremurile lui Masaoka Shiki, si a doi dintre elevii lui cei mai renumiti, Hekigotō (ajuns editor la revista „Hototogisu”/ „ Cucul”, în 1897, apoi la jurnalul „ Nippon”/ „Japonia”, 1902), mai radical, novator, si Takahama Kyoshi (1874–1959. Ne amintim, Ogiwara Seisensui scria, în 1912, că de fapt kigo e o restrictie artificială, pentru începători. Apoi că, în timp, s-a ajuns la „muki haiku” – haiku fără termen/ referire sezonală. Ce înseamnă în viziunea ta experiment în haiku? Până unde poate merge pentru a mai rămâne haiku?

D.L.: Ai dreptate. După editorii Operelor complete ale lui Issa, Issa zenshū, el a scris exact 109 haiku fără un kigo. Din acest motiv Issa ar trebui considerat un premergător, un înaintas al unor autori de haiku postmoderni a căror operă am examinat-o în blogul meu Periplum. Este dificil de răspuns la întrebare „cât de departe putem merge”. Simt că poemul lui Tohta despre rechinii albastri intrând într-o grădină este cu certitudine un haiku — pentru că propune o juxtapunere de imagini, un salt al constiintei de la florile de prun la rechini, lăsând mult spatiu deschis pentru ca cititorul să îsi imagineze si să simtă, asa cum a făcut Basho. Oricum, asa cum am spus anterior, multe poeme care pretind că sunt „haiku” nu îsi merită numele. Dacă poemul este perfect explicit, nelăsând nici un loc pentru descoperirea personală a cititorului, nu e un haiku. Cele mai rele sunt unele dintre atrocitătile 5-7-5 postate pe Internet (multe obtinând premii!) trecând drept haiku. Dacă nu există spatiu pentru ca imaginatia să lucreze si să descopere, dacă se spun prea multe si nu există lucruri implicite, atunci haiku-ul nu este haiku.

 

M.C.: David, în România se consideră, cu argumente, că Ion Pillat este creatorul poemului într-un vers. Personal, am scris o carte despre acest lucru, si în legătură cu aspecte de pe plan international. Higginson discuta despre haiku într-un rând si poemul într-un vers (fără a-l cita pe Ion Pillat, probabil necunoscut la acea dată în mediile haiku). Crezi că este o problemă de esentă sau una de detaliu scrierea haiku într-un rând sau în trei?

D.L.: În anii ’80 obisnuiam să scriu haiku vertical: un cuvânt pe „vers” într-o coloană verticală. Am făcut asta în ideea de a face ca poemele mele să semene, vizual, cu felul în care apare haiku în japoneză: ca vers un singur, nefragmentat, curgând în jos pe pagină de sus în jos. De fapt, în prima mea carte de traduceri din Issa am folosit această metodă. Ulterior, când m-am decis să încep să-mi postez traducerile pe internet, am hotărât că haiku vertical iroseste hârtia (si copacii) pentru cei care vor dori să printeze. Mi-am reasezat traducerile mele verticale într-un vers în mai conventionalul format pe trei linii. După ce am făcut asta, am văzut că poemele îsi îndeplinesc menirea. Maniera prezentării lor în pagină nu este esentială, poate pentru că trecerea pe care Issa o face de la imaginea A la imaginea B este la fel de evidentă pe verticală cât si în formatul pe trei linii.O linie, două linii, trei linii… un haiku, dacă reuseste să transmită ceea ce un haiku trebuie să transmită, atunci este haiku.

M.C.: Azi este evident că haiku nu mai este ca în trecut. Sunt poeme discutate din varii motive dar acceptate într-un fel sau altul, ca fiind haiku, despre tot felul de aspecte altădată ca: incest, război, violentă s.a. Care ar fi „definitia” „spiritului haiku” azi?

D.L.: Definitia mea este că haiku-ul reprezintă un poem al descoperirii dintr-o suflare. Toate subiectele sunt posibile pentru că toate fac parte din viată, parte din universul pe care poetii îl explorează.

 

M.C.: Ai călătorit mult în Europa, inclusiv în Europa de Sud Est, în regiunea în care se află si România (în tara noastră ideea că România s-ar afla în zona balcanică este un subiect de dezbatere). Cum vezi tu felul în care se scrie haiku aici, eventual în diverse tări, dacă poti detalia.

D.L.: Am vizitat Serbia si Bulgaria, întâlnind autori de haiku din cele două tări. Desi sunt impresionat de nivelul lor de energie si devotamentul pentru haiku, nu pot judeca calitatea muncii lor, pentru că, din păcate, nu vorbesc limbile lor. Tot ceea ce stiu se bazează pe traducerile în engleză din unii poeti, dar sunt sigur că îmi vei da dreptate când spun că ar fi nedrept să îmi formez o opinie despre poezia lor bazată în totalitate pe traduceri. Cu toate acestea, în timpul vizitelor mele mi s-au dat multe cărti de haiku si pornind de la ceea ce pot vedea din traduceri, m-as aventura să spun că tipurile de haiku — de la cele predictibile, la călătoriile initiatice teribil de imaginative — este acelasi în Europa de Est ca în lumea vorbitorilor de limbă engleză. Pur si simplu unii poeti sunt mai buni decât altii. Cum a scris Issa,

 

世の中や鳴虫にさえ上づ下手

yo no naka ya naku mushi ni sae jyōzu heta

 

în lumea asta

ca si printre insecte…

cântăreti buni, cântăreti răi

 

M.C.: Vorbeste-ne, te rog, despre conceptul de „haiku-novel” si despre romanele tale haiku.

D.L.: La Universitatea Xavier din Louisiana predau o varietate de cursuri: compozitie, introducere în literatură, literatură universală, literatură britanică, si un seminar în Haiku Universal. Mă simt norocos că am o slujbă care îmi cere să citesc si să contemplu cuvântul scris, să împărtăsesc cu studentii iluminările si descoperirile mele. Viata de profesor, în special cu generoasa vacantă de vară (trei luni în Statele Unite!), îmi permite să lucrez la propriile mele proiecte literare. Primul meu roman haiku a început în 1990, când am hotărât să scriu un volum despre „cum să scrii o carte haiku” deghizat sub forma unui roman. Rezultatul a fost Haiku Guy, publicat în 2000. Această carte a fost tradusă si publicată în spaniolă, franceză, japoneză, sârbă, bulgară si germană. La baza ideii mele de a combina haiku-ul cu romanul modern stă opera lui Jack Kerouac, care a introdus haiku-ul în unele dintre romanele sale, dar niciodată nu a introdus haiku-ul într-un roman de la cap la coadă. Un strămos mai îndepărtat al romanului haiku este haibun-ul. Într-un roman haiku, cititorul este invitat să gândească cu „mintea occidentalului”: să urmărească povestea în manieră liniară pe măsură ce aceasta se desfăsoară. Când cititorul întâlneste un haiku, el trebuie „să comute pe gândirea răsăriteană”: să încetinească ritmul pentru a contempla imaginile si emotiile transmise de vers. Un roman haiku constituie cu adevărat o experientă a întâlnirii estului cu vestul.

 

M.C.: Sunt tot felul de discutii legate de terminologie, dar si formă si fond în ce priveste haiku, haiga si computer. Care crezi tu că este până la urmă modul în care computerul poate influenta haiku, haiga, lirica niponă în general?

D.L. : Un computer este un instrument de scris, tot la fel de mult cum este o pensulă de bambus, un creion, un stilou sau o masină de scris. Cât priveste poezia, nu cred că un instrument pentru scris are un efect important asupra produsului. Un poet bun va face un poem bun, chiar dacă el sau ea îl scrie pe nisip. Aspectul minunat al computerelor si al internetului este posibilitatea de a împărtăsi haiku si haiga cu cititorii si privitorii din lume, formând o comunitate virtuală. Tehnologia aceasta este cea care a făcut posibil interviul nostru, la urma urmelor, de vreme ce mi-ai trimis pe e-mail întrebările din computerul tău din România, si eu am răspuns folosind computerul meu, în New Orleans. Când termin, apăs pe un buton si vei avea ce am scris pe computerul tău în România. Uimitor, nu!?

 

M.C.: Cum vezi tu haiku din SUA de azi?

D.L.: Cum a scris Issa , unele insecte sunt buni căntăreti, altele sunt rele/ unele dintre insecte cântă bine, altele nu. ..

 

M.C.: Să încheiem cu proiectele tale, multumindu-ti pentru că ai acceptat acest interviu.

D.L.: Cu mare plăcere. Cât priveste proiectele mele de acum, principalul este să termin o carte despre animalele lui Issa. Cred că tratamentul/ abordarea simpatetică a lui Issa fată de creaturi – serpi, broaste, purici si muste si tot ce trăieste si respiră — este instructiv, arătând cititorului o cale mai bună de a relationa cu viata non-umană. După ce termin acest proiect, sper să scriu al saselea roman-haiku, cu titlul de lucru „Tower of Cellos.” (Turnul violoncelelor)

 

Iasi, New Orleans, iunie-iulie 2012

 

Interviu si note: Marius Chelaru

Versiunea română: Daniela Andronache, Marius Chelaru

 

Reginald Horace Blyth  (1898 – 1964).

Kobayashi Issa, 1763-1828. Pseudonimul (însemnând „Cească de ceai”) lui Kobayashi Nobuyuki, asa cum a fost înregistrat la nastere.