Marius CHELARU
Florin Vasiliu, Vasile Moldovan, Poemul într-un vers,
studii, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2001, 90 p.
O carte citată cînd vine vorba despre poemul într-un vers este colectia de studii semnată de Florin Vasiliu si Vasile Moldovan. Intitulată chiar Poemul într-un vers, reuneste, „prefatate” de un Argument (în care Florin Vasiliu aminteste că primul volum de poeme într-un vers, după Pillat, a fost publicat la noi de Victor Săhleanu, în 1995), sectiunile: Poemul pillatian într-un vers si haiku-ul nipon, de Florin Vasiliu, Succesori ai lui Ion Pillat pe calea poemului într-un vers, de Vasile Moldovan, la care se adaugă bibliografie si o anexă cu studiile si volumele publicate anterior de cei doi autori.
În Argument, Florin Vasiliu scrie că ideea alcătuirii acestei cărti a prins contur după ce a auzit de lucrarea unui poet japonez, Sono Uchida, intitulată haiku, le plous court poèm du monde.
Astfel, în Poemul pillatian într-un vers si haiku-ul nipon, Florin Vasiliu, după o prezentare a lui Ion Pillat (în subcapitolul O viată închinată poeziei), scrie mai multe subcapitole analizînd: Poemul într-un vers (o analiză a volumului lui Pillat si a noului stil lansat de acesta), Reticente la nou (felul în care a fost primit acest gen de critică, cu rezerve, fiind citati de pildă G. Călinescu, dar si Traian Chelariu), Poemul haiku si unele notiuni de estetica sa, Ion Pillat si Orientul (în care Florin Vasiliu evidentiază unele aspecte care relevă înclinatia/ cunostintele despre orient ale poetului), S-a născut poemul într-un vers din haiku? (cu concluzia reală: poemul într-un vers ale altă sorginte, desi Pillat stia despre haiku), Asemănări, Deosebiri (o analiză a asemănărilor si deosebirilor fată de haiku, în viziunea lui Fl.V., cu diverse exemplificări si comparatii), Lirica poemului într-un vers.
La rîndul lui, în Succesori ai lui Ion Pillat pe calea poemului într-un vers, Vasile Moldovan trece în revistă o serie de autori care au scris la noi poeme într-un vers: Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Bazil Gruia, Ion Brad, Gheorghe Grigurcu, Vasile Smărăndescu, Grigore Vieru. Apoi, în sectiunea numită Ofensiva revuistică, discută despre autorii care au practicat poemul într-un vers în reviste (amintind pe Ion Serebreanu, Nicolae Tatomir, Lazăr Cerescu, Stefan Gh. Theodoru, Florin Grigoriu, Bogdan I. Pascu, punctînd si unele nereusite, dar si efortul revistelor Haiku si Orfeu), încheind cu autorii volumelor de poeme într-un vers de la noi: Victor Săhleanu, Florentin Smarandache, Paula Romanescu, Dan Florică, Ioan Marinescu, Florin Vasiliu, un grupaj de „Ode într-un vers” si un altul de poeme într-un vers.
O lectură necesară pentru cei care vor să se apropie nu doar de istoria poemului într-un vers, ci si de cea a poemului de sorginte niponă în România.
*
Florin Vasiliu, Poemul haiku în România,
Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2001, 120 p.
În 2001, Florin Vasiliu, unul din cele mai importante nume din literatura de gen de la noi, a editat, sub egida „Cercului de studii de poezie scurtă”, lucrarea Poemul haiku în România. Si-a definit cartea drept o „radiografie a haiku-ului scris de poeti români”, etapizînd acest drum în trei faze: a initiatorilor, a traducătorilor si poetilor care au publicat în reviste si almanahuri, a treia – după aparitia lucrării „Interferente lirice – Constelatia haiku”, în anul 1988.
Citează printre initiatori pe V. Alecsandri (care stia despre haiku din anul 1861), Alexandru Macedonski (amintind cele 10 rondeluri despre Japonia publicate postum), Ionel Teodoreanu (în trilogia La Medeleni se referă la haikai), Ion Pillat (originalele poeme într-un vers), B. P. Hasdeu (despre care s-a spus – personal nu am încă nici un fel de confirmare documentară – că ar fi tradus pentru regele Carol niste poeme orientale/ japoneze primite de la printul japonez Nigata no Itu, caligrafiate pe un sul de mătase), bucovineanul George Voievidca (în anul 1919 a publicat, în traducere, în revista „Glasul Bucovinei” cinci poeme tanka), si Traian Chelariu, Al. T. Stamatiad, Ioan Timus, Gheorghe Băgulescu, Stefan Baciu.
În valul traducătorilor, favorizat, în perioada de după al doilea război mondial, de călătorii care au ajuns în Japonia, aminteste pe: Aurel Rău (prin cele două volume: În inima lui Yamato, si cel de versuri, Gutuiul japonez, contributia la traducerea jurnalelor de călătorie ale lui Matsuo Bashō, alte traduceri din poetii clasici japonezi – volumul Din lirica japoneză, Editura Univers, 1970); în anul 1974, în traducerea lui Dan Constantinescu, apar cinci volume liliput în o casetă, cuprinzînd haiku semnate de Matsuo Basho, Yosa Buson, Kobayashi Issa, Masaoka Shiki. În anul 1981, la Ed. Stiintifică si Enciclopedică, apare Tanka-Haiku: Antologie de poezie clasica japoneză, semnată de Ion Acsan si Dan Constantinescu.
Traducerile au fost un punct de pornire pentru creatiile autorilor români desi, din cauză că nu au fost realizate direct din japoneză, ci prin intermediul unor surse franceze, engleze, germane, scria Florin Vasiliu, „s-au distantat denotativ de poemul original prin utilizarea de lexic conotativ”.
Apoi au început să apară volume de inspiratie niponă stil haiku, primele: în 1977, de Dumitru Ichim, Valea nisipului de aur si Urmele, apoi, în 1983, Alexandru Chiriac: Tertine în manieră niponă, 1985: Vasile Smărăndescu publica, la Editura Dacia, Cluj-Napoca, Cimitirul ploilor, 30 din cele 62 de poeme fiind în stil haiku. Si Marin Sorescu a scris cîteva haiku.
În viziunea lui Florin Vasiliu, a treia etapă ar avea ca punct de pornire aparitia lucrării Interferente lirice – Constelatia Haiku, 1988, Editura Dacia, semnată împreună cu Brîndusa Steiciuc. Putem spune că a constituit cu adevărat un moment important, si prin clarificările pe care le-a adus, avînd în vedere si că a beneficiat de o răspîndire majoră, fiind vîndută în cca. 18000 de exemplare.
Apoi, autorul descrie diligentele pe care le-a depus pentru editarea revistei Haiku, 1990. Primul număr al Revistei de interferente culturale româno-japoneze Haiku: martie 1990. Apoi a înfiintat Editura Haiku, la care dorea să editeze revista si cărti din colectie. Pe 19 martie 1991, împreună cu alti poeti din Bucuresti, a constituit Societatea Română de Haiku, afiliată Asociatiei internationale de Haiku din Tokio. Azi asociatia (care numără circa 200 de membri) este organizată sub formă de cercuri în Bucuresti, Iasi, Constanta, Cluj-Napoca, Arad, Satu-Mare etc., creatorii români participă la concursuri, întruniri internationale. Reamintim, în anul 1992 este înfiintată Societatea de Haiku din Constanta sub conducerea lui Ion Codrescu, care a fondat si revista „Albatros”. Au urmat antologii, creatii originale ale autorilor români, participări la concursuri, simpozioane, autorii români sînt prezenti în antologiile si publicatiile internationale, premiati s.a. drumul fiind de acum deschis.
În 1994, a luat fiintă „Scoala de Tanka si Renga”, la Slobozia, cu revista Orion, girată de unul din cei mai importanti creatori de gen de la noi, Serban Codrin – ambele au functionat pînă prin anul 2000.
Florin Vasiliu urmăreste, astfel, fenomenul literar haiku pînă la înscrierea lui ca gen în „O istorie a literaturii române”, publicată de profesorul Ion Rotaru în anul 2000 la Editura Niculescu, Bucuresti. În 2001, după trecerea în nefiintă a fondatorului SRH, a fost constituit Cenaclul de haiku „Florin Vasiliu”, la Bucuresti.
*
Florin Vasiliu, Matsuo Bashō. Sfîntul haiku-ului,
Editura Haiku, Bucuresti, 1994, 86 p.
După o introducere, în care Florin Vasiliu îl „prezintă” pe Matsuo Bashō, arătînd că pentru a putea să-i întelegi universul si a te apropia de haiku este necesară o călătorie prin poetica niponă, si explică în linii mari care vor fi etapele demersului său, îsi structurează cartea astfel: Repere istorice, Tanka, Renga, Haikai, Bashō, Haiku la care se adaugă notele bibliografice si o Addenda, în care este prezentat autorul volumului si cărtile publicate.
O călătorie interesantă prin istoria Japoniei, unele confluente culturale, o serie de pasi ai literaturii din această tară către genul haikai, apoi haiku, epoca lui Matsuo Bashō, viata si creatiile lui (jurnalele, cele 169 de scrisori, dar mai ales poemele). Autorul face si o serie de analize, comparatii, dă diverse explicatii despre tipurile de poeme japoneze, cu predilectie haiku.
Este, din cîte stiu, singura lucrare dedicată lui Matsuo Bashō din literatura noastră.
*
Henri Brunel, Haiku, întelepciune sau nebunie,
traducere din limba franceză: Florina Comăneci,
Pro Editură si Tipografie, Bucuresti, 2007, 114 p.
Fost director de liceu, profesor de yoga peste 30 de ani, autor al mai multor cărti despre zen, îsi structurează cartea, si o „pledoarie” si pentru discutat relatie zen – haiku, pe capitolele: I. Ce este un haiku, II. Cum si de ce să citim si să scriem haiku-uri, III. Haiku în scoală.
Să ne oprim asupra ultimului capitol, pornind de la aceea că autorul consideră că există o „fericită coincidentă între copii si poezia haiku”, descriind proiectul său legat de zen si haiku împreună cu profesorul Michel Gravrand (care semnează în carte un text intitulat Să scriem haiku la scoală, de la un colegiu francez. Acesta a aplicat timp de un trimestru, la lectiile de limba franceză de la clasa a sasea, studierea, „însusirea si crearea haiku”. Ne amintim si de proiectele de la noi, ale unor profesori ca Ion Codrescu (care, recent, a publicat pe baza tezei sale de doctorat, a cărei temă este haiga, o carte intitulată Imagine si text în haiga; în lucrare se referă la modul cum, fiind profesor la Scoala Nicolae Tonitza si Liceul de artădin Constanta, a implicat elevii acestora într-un experiment de 15 ani, finalizat cu o antologie intitulată Haiku-Haiga), Laura Văceanu, profesor cu proiecte interesante, Alexandra Flora Munteanu (reamintim volumul Haiku si despre haiku, conceput (si) în stil didactic, care are capitole cu titlul Eseuri despre crearea haiku-ului, Predarea haiku-ului în scoală, Din haiku-urile elevilor, precum si, aidoma lui Michel Gravrand, unele consideratii despre felul în care vede autoarea redarea notiunilor/ creatiei haiku în scoli (reguli, metodologie s.a.) sau Ioan Găbudean si Eugenia Szabo, care coordonează o serie de activităti la gimnaziul George Cosbuc din Tîrgu Mures (revista de haiga Imagini frumoase, un blog, numit Crizantema, pe care este prezentată revista cercului de haiku a gimnaziului).
Michel Gravrand a initiat în scoala unde predă un atelier de haiku, la care participau două clase, cu rezultate interesante, parte dintre ele relevate în textul semnat de el si publicat în cartea lui Henri Brunel.
*
Umbre în Lumina/ Shades in Light, antologie de haibun,
cuvînt înainte (Calea spre interior) de Vasile Moldovan,
editie bilingvă română engleză, editori: Magdalena Dale, Ana Ruse, Laura Văceanu, Editura Boldas, Constanta, 2007, 96 p.
Prima antologie de haibun apărută în România reuneste 33 de autori, români (Cornelia Atanasiu, Corneliu Atanasiu, Nicolae Atanasiu, Jules Cohn Botea, Ioana Bud, Marius Chelaru, Serban Codrin, Magdalena Dale, Emilia Dumitrescu, Adina Enăchescu, Ion Faiter, Petre Fluerasu, Ion Găbudean, Florin Grigoriu, Stela Moise, Vasile Moldovan, Alexandra Flora Munteanu, Radu Patrichi, Alexandru Pătrulescu, Dumitru Radu, Ana Ruse, Cristina Rusu, Constantin Stroe, Mircea Teculescu, Maria Tirenescu, Ana Udrea, Laura Văceanu) si străini (Angelee Deodhar, Mohamed Frakfruddin, Bruce Ross, Zinovy Vayman, Quendryth Young).
Reamintim, după traditie, Matsuo Bashō este creditat cu crearea genului haibun, cînd a scris, în 1690, unui prieten o scrisoare – despre o etapă din viata sa, cînd a locuit cîteva luni pe o colină de pe tărmul de sud al lacului Biwa, la est de Kyoto. Scrisoarea, intitulată Genjūan no ki, încheiată cu un haiku, a fost tradusă în Occident cu diverse titluri, ca An Account of unreal Dwelling, The Hut of the Phantom Dwelling, A Record of Genjūan, Record of the Phantom s.a. Textul a fost inclus în colectia The Monkeys Raincoat, publicată în 1691.
Si pentru haibun, ca si la haiku, lucrurile nu au rămas imuabile. Nobuyuki Yuasa scria (Blithe Spirit,vol. 10, nr. 3, sept. 2000) că azi „haibun înseamnă orice tip de scriere despre orice subiect, atîta timp cît este scrisă în spiritul haiku.” Adăuga că natura haibunului este „în functie de ce întelegeti prin spiritul haiku”. S-a admis, în timp, că varietatea, modul diferit de a accepta/ a scrie haibun sînt definitorii si de dorit, dar, ca si în cazul altor gemuri poetice japoneze, nu trebuie uitate regulile (numite de multi mai curînd „restrictii”) care, în timp, au comportat discutii diverse. În linii mari, s-a căzut de acord că un haibun este o combinatie/ îmbinare între „haiku si secventele de proză haiku”, că modul în care cele două se îmbină dau forta textului; dacă secventele de proză sînt menite să faciliteze, adîncească întelesurile poemului, poemele trebuie să confere o mai mare „energie” (Nobuyuki Yuasa) prozei.
Azi se scrie haibun altfel fată de vremea Basho. Si genul haibun, părăsind Japonia, a suportat unele modificări de perceptie/ conceptie. Ca si la haiku, sînt varii discutii, de la sustinerea a ceea ce era acesta initial, pînă la acceptarea discutării/ modificării unor reguli, acceptarea sau nu a păstrării verbului mai ales la timpul prezent, lungimea totală a textului, numărul de poeme din haibun s.a.. Un autor prezent în această antologie, Bruce Ross (în textul numit North American Versions of Haiku, publicat în Modern Haiku, Winter-Spring 1997) scria că în haibun „sintaxa este dominată de imagistică”. Analizînd ce scria Paul Conneally (fost editor la sectiunea haibun al World Haiku Review), conchidem că gemul haibun în engleză îsi are propria definitie/ propriul drum, desigur în legătură cu ce înseamnă în japoneză. Unii cred că trebuie păstrată tenta umoristică care definea haikai, altii admit si alte variante.
Dealtfel, în cuvîntul său înainte, Vasile Moldovan face un scurt istoric al acestui gen, arată cîtiva din pasii pe care i-a făcut în lume (cu pătrunderea pe internet) si, mai ales, în România.
Este evidentă varietatea/ mobilitatea în timp, functie de loc/ limbă (păstrîndu-se parte din elementele definitorii/ linia traditională, într-o formă sau alta), a genului haibun.
În felul ei, si această antologie ilustrează acest fapt. Sînt haibunuri cu 1, 2 si 3 poeme haiku inserate, în diferite locuri din text. Unele texte sînt scurte, cu un poem (Serban Codrin, Angelee Deodhar, Ion Găbudean s.a.), altele medii, altele mai lungi. Interesant este modul în care aleg autorii să accepte sau nu unele reguli/ maniera de a scrie haibun – mă refer, de pildă, la timpul verbelor, scurtimea/ lungimea propozitiilor, felul în care este redat (mai mult sau mai putin) elementul aluziv. Temele/ subiectele alese sînt si ele variate, de la diverse stări de spirit la amintiri, secvente de viată, impresii de călătorie (Jules Cohn Botea), imagini sau chiar secvente de o anvergură mai largă, dar redate mai mult sau mai putin concis, sau un mixtum compositum care cuprinde si aspecte de cvasi-dizertatie teoretică (Cornelia Atanasiu) ori paralele între locuri si stări diferite (Nicolae Atanasiu) s.a..
Dincolo de posibilele aspecte asupra cărora mai trebuie muncit (mare parte tinînd de aspecte tehnice care pot fi remediate), cred că aparitia unei astfel de antologii la noi, relevînd nu doar diversitatea de stiluri/ opinii, moduri de a întelege/ practica acest gen de creatie, este un fapt pozitiv.
*
Cîntecul apelor. Haiku. Tanka. Poeme într-un vers,
Antologie realizată de Cornelia Atanasiu,
Editura Atar, Bucuresti, 2004, 112 p.
Sînt prezente în antologie, cu diverse tipuri de creatie, mai multe nume cunoscute din peisajul liricii nipone de la noi: Utta Siegrid König, Manuela Miga, Radu Patrichi, Stefan Gh. Theodoru (actualmente trăitor la New York), Clelia Ifrim, Emil Burlacu, Stela Moise, Cornelia Atanasiu, Dumitru D. Ifrim, Serban Codrin, Doina Găbudean, Lucian Suciu, Bogdan Pascu, Ioan Găbudean, Elisabeta Negreanu, Paula Romanescu, Alexandra Flora Munteanu, Jules Cohn Botea, Ana Ruse, Dumitru Radu, Dan Florică, Emilia Dumitrescu, Cornelia Conta, Nicolae Atanasiu, Vasile Moldovan, Dumitru Negrusa, Ana Luiza Toma, Florin Grigoriu, Constantin păun, Mihai Prepelită, Marga Dumitrescu Frasinu, Ana Udrea, Laura Văceanu, Angela Stejereanu, Adina Enăchescu, Dumitru Ene Zărnesti.
În afara genurilor enuntate din start, antologia mai cuprinde si gunsaku, o interesantă combinatie - Rondel din poeme într-un vers, semnată de Emil Burlacu, chiar secvente haiga – date fiind si ilustratiile care însotesc, pe unele pagini poemele, waka, tristihuri în stil haiku
Antologia este întregită de un preambul (De veghe în pragul de linisti), semnat de Paula Romanescu, apoi, ca să vorbim în aceeasi notă, la „căderea cortinei” epiloguri semnate de Emil Burlacu (Narcis. Narcisism cosmic) si Cornelia Atanasiu (Note de drum), la care se adaugă ilustratiile din diverse locuri ale Japoniei si textul de pe coperta a patra semnat de Manuela Miga.
Încheiem cu un fragment din Rondel din poeme într-un vers: „Un singur cuvînt, Cosmosul tot./ Cu gîndul negîndul să treier./ O clipă-i veac pentru greier./ Ne-crederea nevestei lui Lot.”
*
Ion Pitoiu-Dragomir, Ion; Ion I. Pitoiu, Miracole. Haiga, ilustratii: Ion I. Pitoiu, editie bilingvă română-franceză (toate versiunile în limbile franceză/ engleză: Alina Cismas),
Ed. „Caiete silvane”, Zalău, 2008; Ion Pitoiu-Dragomir, Gheise de rubin, poeme, editie bilingvă, română-engleză, Ed. „Caiete silvane”, Zalău, 2006, volum publicat între aceleasi coperte cu un altul, cu titlul: Sînger albastru. Trialoguri, Ed. Dacia Porolisensis, Zalău, 2006, Ion Pitoiu-Dragomir, Arpegii pe sakura, editie bilingvă, română franceză, Ed. „Caiete silvane”, Zalău, 2008, volum publicat între aceleasi coperte cu un altul, cu titlul: Dresorul de spini, poeme, Ed „Caiete silvane”, Zalău, 2008.
Formulele alese de autor (primul volum fiind exceptia) pentru publicarea acestor volume sînt mai putin obisnuite, nu atît prin faptul că sînt mai multe titluri de carte între aceleasi coperte (fapt întîlnit destul de des), ci prin aceea că unul dintre ele este sub egida unei edituri, un altul sub a alteia.
Autorul (în cazul primului volum – delicat, realizat tipografic – autorii) a ales să dea titluri poemelor în stil nipon, indiferent de genul abordat (tanka, haiku, sedoka, katauta s.a.). De asemenea, pentru că am vorbit de mai multe ori de optiunile autorilor între regulile „clasice” si cele „moderne” (de pildă de tipul celor amintite în numerele anterioare din revista Poezia – înlocuirea kigo cu keyword, problematica celor trei planuri „unde”, „cînd”, „cum” sau numărul de silabe s.a.), poemele din aceste volume sînt scrise în varii formule. Cel mai adesea acestea sînt mai curînd în afara canoanelor „clasice”. De pildă cităm din volumul Miracole: „Sub cer, artarii/ îsi pierd frunzele rosii;/ hotare de timp” (Toamnă); „Sunete calde/ compune pădurea, lin/ ciripit în crengi.”; „Flori de sakura/ trimit prin crengi parfum roz;/ miresme în inimi.” (Încîntec).
Arpegii pe sakura cuprinde sectiunile: Soaptele fulgerului (haiku), Heraldele Yashminei (tanka), Răni de sakura (dodoitsu), Rubine pentru Sikisima (katauta), Atunci, tu… (sedoka), Alb de Yamato (senryu).
Gheise de rubin, cu sectiunile: Senryuri albastre, Săgetări prin tanka, Haiku la Tusa, Rouă pe sedoka, Reflexe de katauta, Dodoitsu pentru Sikisima. În cazul acestor două cărti, de pildă, în afara celor spuse, am putea nota încă de la sectiunea intitulată Soaptele fulgerului, cu poeme în stil haiku, că acestea nu sînt grupate pe anotimpuri.
Toate aceste „abateri” de la canoanele clasice nu înseamnă pentru toti specialistii, reamintim, întotdeauna „lipsuri”, dat fiind numeroasele discutii despre schimbările pe care le propun unii autori de marcă pentru unele poeme în stil nipon, din diverse motive. Si în acest caz, unele formule pot constitui interesante subiecte de discutie. Dar, reamintim, scopul acestei rubrici este în primul rînd de a semnala aparitia unor cărti din spatiul liricii nipone/ de tip nipon, pentru a creiona întîi de toate o imagine a amplorii acestui fenomen cu preponderentă în spatiul limbii române si nu numai, si în al doilea rînd analiza în sine a textelor.
*
Calistrat Costin, Soare cu dinti, miniaturi (în haiku si tanka),
Editura Corgal Press Bacău, 2002
Calistrat Costin a alcătuit si acest volum de poeme în stil haiku si tanka în stilul lui caracteristic, marcat de umor (uneori calin, alteori înmuiat în zeamă amară), ironie, împărtindu-l în sectiunile: Ne-am ars, fratilor si Ai cam gresit-o, Doamne. Cităm, spre exemplificare: „Căteaua doarme,/ căteii sug, li-e foame -/ eternitate.”; „fată sfioasă,/ plină de neajungeri -/ tărînă de zeu.”; „casa mortului,/ cîine pe prispă veghind -/ au fost odată…”.
**
Pilgrimage. The collection of renku and haiku in celebration of Prof. Masahisa Fukuda’s happy retirement, editie blingvă: engleză-japoneză, Meitoku Press, Japonia, 2006, 166 p.
Cu o scurtă prefată semnată de Gabriel Rosenstock, antologia, delicată si sobră, cuprinde sectiunile: Haiku, Ryogin (renku duets), International Renku si, în final, una de Contributii speciale (Basho and Buccho, de Masahisa Fukuda).
Printre cei care au participat cu creatii în această antologie (realizată mai ales după „canoanele” clasice, începînd cu anotimpurile etc.) este si Ion Codrescu, cu haiga, haiku, si contributie în sectiunea International renku, alături de David Cobb, Doris Goetting, Fusako Matano (care a asigurat si traducerea), Gabriel Rosenstock.
Spre exemplificare, haiku „de primăvară”, semnate de Fusako Matano („after a rainfall/ some tulips talk/ with the ground”), David Cobb („old walking shoes/ fitting like new/ camellias bursting”), Ion Coreescu („Easter Eve…/ she rearranges the eggs/ in granny’s basket”).
De interes este si textul semnat de Masahisa Fukuda, Basho and Buccho. Autorul abordează aspecte din relatia dintre Matsuo Basho si Buccho, cel care ar fi fost maestrul zen al acestuia, după cum scrie Kikaku, un discipol al poetului, în Kareobana. Sînt detalii interesante nu doar din viata celor două personaje, ci si despre cum se trăia în acele vremuri, obiceiuri, mentalităti, budismul zen s.a.
*
Ban’ya Natsuishi, Pellerinaggio terrestre/ Earth Pilgrimage, haiku collection, editie trilingvă: engleză, italiană, japoneză, versiunea engleză este semnată de autor, versiunea italiană: Luca Toma, prefată (Pellerinaggio terrestre): Julius Franzot, postfată: Giorgio Gazzolo,
Casa Editrice Alba Libri, Milano, Italia, 2007, 150 p.
Masayuki Inui (pseudonim Ban’ya Natsuishi), s-a născut în orasul Aioi, Prefectura Hyôgo, Japonia, a obtinut un masterat în literatură si cultură comparată la Tokyo University, în 1981. În 1998, a fondat împreună cu Sayaumi Kamakura revista trimestrială de haiku Ginyu, la care este redactor sef.
Despre Ban’ya Natsuishi si cum vede el evolutia, si în general fenomenul haiku, am scris cu altă ocazie, iar cîteva din cărtile semnate de el le-am semnalat/ recenzat fie în „Poezia”, fie în „Convorbiri literare”. Volumul acesta (în care autorul merge pe aceeasi cale de a scrie si trăi haiku pe care a enuntat-o cu ani în urmă, încă de la Tokyo Manifest, inserînd keywords/ cuvinte cheie potrivite cu mediul despre care scrie si cu care doreste să îsi identifice poemele), intitulat Pelerinaj terestru, altfel un interesant „jurnal de călătorie” în pasi de haiku, cuprinde sectiunile: Animistc Japan, Beyond The USA, Fantastic Italy, Genoa: A Sword of Light, Transparent Slovenia, Bali Time, Walking in China, Morning Korea, Tunisian Blue, Paris Diary, Nostalgic Turkey si, în final, Macedonian Road.
Cîteva poeme: „shoved off the stairs/ falling I become/ a rainbow” („împins de pe scări –/ prăbusindu-mă devin/ un curcubeu”); „Each time I’m born/ From a dragon’s bone/ I smile” („de cîte ori mă nasc/ din osul unui dragon/ zîmbesc”); „The still life/ Is food for our life –/ rain in Paris” („natura moartă/ e hrana vietii noastre –/ plouă în Paris”).
*
Alexandra Flora Munteanu, Laura Văceanu, Radu Patrichi, Cartea Congresului de haiku/ haiku Congress Book, 1-5 iunie 2007, Constanta,
Editura Ex-Ponto, Constanta, 2008, 288 p.
Semnalăm publicarea cărtii congresului de haiku care a avut loc între 1-5 iunie 2007, la Constanta, si a beneficiat de o participare internatională. Cartea cuprinde prezentările (CV-urile) celor invitati la această întîlnire, precum si o serie de materiale ale unor participanti.
