BIBLIOTECA HAIKU
Marius CHELARU
William J. Higginson , Penny Harter, Haiku Handbook. How to Write, Share, and Teach Haiku , Kodansha International, Tokyo, New York, Londra, 1985, 332 p.
Dat fiind că este una dintre cărtile despre care se discută/ se citează si că multe lucruri stabilite în acest volum au influentat autori din mai multe tări, redăm si sumarul (după Notă despre traducere si câteva cuvinte de multumire si o Notă asupra pronuntiei în japoneză si a numelor), Partea I – Haiku vechi si nou (1. De ce haiku?, 2. Cei patru mari maestri ai haiku-ului japonez, 3. Haiku-ul japonez modern, 4. Haiku timpuriu în Occident, 5. Miscarea haiku în engleză, 6. Haiku în jurul lumii), Partea a doua – Arta haiku (7. Natură si haiku, 8. Forma haiku, 9. Crearea haiku – în original „craft of haiku”, care s-ar putea traduce si prin meseria, munca de a face haiku, 10. Împărtăsirea haiku – în original „Sharing haiku”, „to share” care s-ar putea traduce a participa, a împărti, a împărtăsi, Partea a treia – Predarea haiku (11. haiku pentru copii, 12. Un plan de lectii care functionează – text de Penny Harter), Partea a patra – Înainte si după haiku (în original Before and beyond hazku, care s-ar putea traduce si „înainte si dincolo de”; 13. Înainte de haiku, 14. Proza haiku, 15. După/ dincolo de haiku, 16. Foloasele haiku – în original „The Uses of Haiku” care s-ar putea traduce si „utilizările haiku”), si, în final, sectiunea de Referinte, care cuprinde – o listă de cuvinte sezonale, un glosar, surse, index s.a.
Sunt multe de spus carte si cum a influentat mediile autorilor de lirică niponă, si despre dezbaterile pro si contra în jurul ei. Ne oprim doar la câteva aspecte, pe care le-am abordat, uneori mai detaliat, în Haiku. Haiga. Haibun. vechi si nou. Pagini despre poezia orientală în România, cuvânt înainte (Istorie si metodologie în universul haiku-ului): Vasile Moldovan, Editura Fundatiei Culturale Poezia, Iasi, Colectia „Orient”, seria „Biblioteca Haiku” – Nr. 1.
Relativ la numărul silabelor unui haiku, în mediile haiku, poate si datorită promovării mai bune în limba engleză, este cunoscut mai mult demersul lui William Higginson. Acesta scria: „în engleză, aproximativ 12 silabe redau cel mai bine lungimea unui haiku japonez în forma traditională de 17” – p. 102.
În capitolul „ A Traditional Form for English Haiku” scria : “For haiku in English an overall form consisting of seven accented syllables, plus unaccented syllables up to a total of about twelve, would yield a rhythmical structure native to English and at the same time approximate the duration of traditional Japanese haiku.” Apoi: „în timp ce japonezii sunt obisnuiti să citească texte în care ritmurile nu sunt identificate vizual, notiunea occidentală de poem-text tipărit incorporează”, scrie Higginson, „ the idea of a line of type equalling a rhythmical unit, or verse-line”. În consecintă, „o structură de două, trei si două silabe accentuate, respectiv, va stabili proportiile ritmice similare cu acelea din haiku japonez traditional”. Haiku japonez traditional care, în această idee, în viziunea lui, are „de obicei două unităti ritmice, una de aproximativ 12 si una de aproximativ cinci [„silabe” – n.n.]”, pauza dintre acestea fiind marcată prin kireji. Iar această pauză, în viziunea sa, dintre cele două „unităti ritmice” ar conduce, în final, la ritmul „japonez normal” din haiku, adică 5-7-5. În final, conchide că aceasta rezultă din faptul că „forma de haiku traditional îsi are originea în strofa incompletă de deschidere a unui poem mai lung”, de aceea, scrie el, „forma haiku este, asadar, ritmic incompletă”.
Vom mai reveni în rubrica aceasta sau, pentru cititorii „în domeniu”, cel mai probabil în rubrici din „Kadō” sau „Carmina Balcanica”, la Iasi, sau „Doina”, la Paris, cu această carte.
*
The Haiku Universe for the 21st Century, Japanese/ English Japanese haiku 2008 , edited by Modern Haiku Association (Gendai Haiku Kyokai), prefata: Tōta Kaneko si Kiyoko Uda, Tokyo, Japonia, 2008, 216 p.
Există discutii diverse despre haiku, dar an de an pare că „lumea haiku” se diversifică si atrage alti autori. Parte din discutii sunt legate si de dezbaterea perpetuă traditional versus modern. Si în acest sens, dar si ca o privire asupra a ce înseamnă haiku în Japonia, această antologie este o lectură interesantă.
Sumarul, după prefata semnată de Tōta Kaneko si Kiyoko Uda, Partea I – O scurtă istorie a Haiku-ului japonez modern, Partea a doua: Antologie a haiku-ului japonez contemporan (1. Pionieri, 2. Promotori, 3. Challengeri ai noului secol, 4. Caleidoscop al haiku-ului japonez contemporan, si un „postscript”, semnat de Akira Matsuzawa.
Această antologie editată sub egida MHA a avut un grup de editori cunoscuti în domeniu: Kan’ichi Abe, Toshio Kimura, Hiroko Takahashi, Kayo Baba, Kyoko Ichino, Kazuko Konagai, Kaen Taniyama, Kazuichi Murai, Tagui Itō, Tōru Sudō, Shunsei Nagahara, Ikuyo Yoshimura, Akiko Oda, Akiko Takayawa, Nana Naruto, Ryŭ Yotsuya, David Burleigh si Richard Wilson – supervizori traducere haiku si, respectiv, proză.
Notăm doar câteva aspecte. În ce priveste modul de scriere al poemelor – majoritatea sunt în limba japoneză într-o linie, dar unele dintre ele separă două, trei sau patru fraze/ versuri, redate în engleză astfel: like stakes/ the gravestones/ standing in line/ hammered in” (Shigenobu Takayanagi, 1923-1983). De altfel, chiar dacă versiunile în japoneză sunt într-un singur rând, pentru cele în engleză s-a optat pentru scrierea, în majoritatea cazurilor, în trei rânduri/ versuri. Sau un poem fără kigo: „Seara/ prospetimea chipurilor lor:/ copiii din Yoshino” (Sōha Hatano, 1923-1991).
Sunt discutii multe legate de simplitatea limbajului în haiku si de cerinta lipsei metaforelor. Iată însă acest poem: „Întinsă în palma mea/ este ca lumina si ca vântul:/ camelie moartă” (Kōju Katō, n. 1935).
Atât studiile introductive, cât si poemele celor peste 150 de autori, fiecare având câte o pagină (cu haiku în japoneză si versiunile în engleză), conturează, în bună măsură, o imagine concretă, coerentă asupra evolutiei acestui poem în Japonia si a unora dintre trendurile de azi (mai ales asa cum se văd ele prin prisma MHA, dar nu numai).
*
100 Selected Haiku of Katō Ikuya . Edo-style Aestheticism, translated with a study by Itō Isao, Chūseki-Sha, Tokyo, 2011, 104 p.
Este al XVI-lea volum al „Literary Society’s Library of Aichi University, din Japonia, structurat astfel – după multumiri, Cronologie, Introducere, I. Elaborate Commonplaceness, II. Sincerity, III. Fullness through Tabula Rasa, IV. Power of Powerlessness si, în final, Concluzii.
Katō Ikuya, fiul unui alt cunoscut autor de haiku, Katō Shinshū, s-a născut la Tokyo, în 1929. Este un nume în literatura de gen, onorat cu numeroase si prestigioase distinctii, a scris haiku (începând cu primul volum, Kyūtai kankaku, în engleză The Sense of a Sphere, 1959, a publicat 13 volume de haiku), eseuri despre haiku/ literatura japoneză, si „poezie modernă”, după norme occidentale. Este considerat un inovator al haiku-ului modern. Nishiwaki (în Nishiwaki Junzaburō Zenshū, vol. XI, Tokyo, 1983) aprecia, în eseul „Katō Ikuya haiku”, că ar fi „un excelent poet Danrinian din vremurile moderne” (p. 442). Katō Ikuya e comparat si cu Nishiyama Sōin (1605-1682), unul dintre cei care au pus bazele scolii „Danrin”, la rândul lui inovator al genului „haikai” în acel timp. Pe un alt palier, în ideea că este modernist/ modernizator, Nishiwaki îl asemuia pe Katō Ikuya cu James Joyce. În fapt, criticii sunt de acord în general cu idea că Ikuya are în vedere continuitatea traditiilor japoneze, desi are viziunea unui modernist,. Dar, în final, el a adoptat, scrie Itō Isao, un stil care introduce modernismul în haiku-ul traditional, adăugând diverse elemente personale din ceea ce a numit „Edo-style Aestheticism”, în propriul stil.
Ikuya, adept al unei ziceri a lui Chuang Tzu („oamenii vin goi, fără continut, si pleacă plini, încărcati), are o manieră personală de sa scrie, pornind de la experienta sa, dar tinând cont si de la intuitia sa. În acest sens, Itō Isao vorbeste si despre conceptul lui Ikuya legat de „golirea mintii”, la starea de „tabula rasa”, în final, la granita cu filosofia zen.
Câteva poeme ale lui Katō Ikuya; din Aki no kure/ Seară de toamnă, apărut în 1980 si Edo-sakura/ Flori de cires la Edo, 1988: „umbra unui chip/ într-o noapte lungă/ pe când citesc cartea”; „a trecut o zi/ fără ca o cioară să croncăne/ pe creanga uscată”; „hoinărind prin cârciumi în Asakusa/ cu un tovarăs nebăutor –/ comemorarea mortii lui Hōitsu”; „sub o umbrelă/ am băut împreună –/ ploaia de primăvară”; „sake înghetat/ trăiesc singur/ zi după zi”; „doar o pereche/ cu un bărbat si o femeie –/ o lungă noapte de toamnă”;
Poeme care fac dovada că un haiku, aparent fragil, parcimonios în ce priveste numărul de silabe, poate genera în sufletul, în mintea cititorului imagini deosebite, poate trimite gândul la alte si alte repere. Doar un exemplu – poemul „a trecut o zi/ fără ca o cioară să croncăne/ pe creanga uscată” ne duce cu gândul la un celebru haiku al lui Basho.
Un volum interesant (despre care am mai vorbit si în „Cronica”, rubrica „Orientalia”, la Iasi, si „Albatros”, la Constanta) si prin prisma întâlnirii cu un autor de referintă în domeniu, si prin maniera de prezentare.
*
Herman van Rompuy , Haiku, versiunea franceză: Bernard de Coen, engleză: Hilde De Meulenaere, germană: Rainer Hesse, latină: Andries Welkenhuysen, Poezie Centrum, Gent, Belgia, 2010, 124 p.; Herman van Rompuy, Haiku, traducere din neerlandeză de Constantin Abălută si Jan H. Mysjkin, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011, 64 p.
Herman van Rompuy s-a născut la Etterbeek, în 1947, a studiat filozofie si stiinte economice. După ce a ocupat o serie de înalte demnităti (vice-prim ministru, ministru al bugetului presedinte al Camerei Reprezentantilor, Prim ministru) în decembrie 2009 a fost ales presedinte al Consiliului European. A publicat o serie de cărti, între care si aceasta de haiku care, în varianta apărută la Gent, în 2010, este în editie neerlandeză, franceză, engleză, germană si latină.
În 2011, la editura clujeană Limes, condusă de Mircea Petean (care scrie si el haiku), a apărut această carte, în traducere după versiunea neerlandeză (limba vorbită în Flandra). În cuvîntul său înainte, Herman Van Rompuy scrie: „haiku-ul este o formă poetică dar si un mod de a trăi care ne ameliorează fiinta umană”; „concizia unui haiku îmi dă prilejul să revin la esenta cuvântului exprimând mult în atât de putin spatiu si într-un limbaj nesofisticat. Există de asemenea si acea atentie stimulatoare în fata naturii.”
Poemele (în neerlandeză si română) sunt grupate în patru cicluri – Anotimpuri, Momente, Aici si altunde, Pe drum – abordând, astfel, temele cele mai des întâlnite în acest tip de poem.
Semnalând doar modul de utilizare al semnelor de punctuatie si maniera în care este folosit/ sau nu kigo, iată câteva poeme: „Monahi se roagă/ între pereti nuanta/ nisipului pustiei.”; „Gotic recules/ castelul se zgâieste/ la larma noastră.” Si, dată fiind interesanta initiativă de a avea si o versiune în latină, iată cum ar suna un poem în română „Un pom înflorit/ pe câmp promoroacă./ Primăvară congelată” (versiunea Constantin Abălută si Jan H. Mysjkin) si latină (versiunea lui Andries Welkenhuysen) : „Arbor florosa/ in pruinoso prato./ Ver congelatur”.
*
Oprica Pădeanu , Cântecul mierlei/ Blackbird’s song, haiku, versiunea engleză: Vasile Moldovan, Editura Verus, Bucuresti, 2011, 102 p.
O carte de haiku despre care putem spune, ca si în cazul altora ale aceleiasi autoare (care a obtinut o serie de distinctii nationale/ internationale la concursuri de gen; apare la „Ginyu Gallery”, nr. 54, aprilie 2012, cu un poem comentat), semnalate anterior, anume Jocul libelulei, că poemele nu sunt grupate în sectiuni intitulate cu numele explicit al anotimpurilor ( Clinchet de muguri, Umbrele verii, Licurici si greieri, Pânza de păianjen), dar reflectă tematica acestora. Din nou, cităm, spre exemplificare/ întelegerea modului cum scrie Oprica Pădeanu (cum foloseste silabele, cezura s.a.), câteva poeme: „Casa natală –/ cuibul de la fereastră/ astupat de ploaie”; „Drumul pustiu…/ nucul din poartă/ îsi scutură rodul”; „Crengile goale –/ lutierul adună/ sunetele ploii”.
*
Vasile Lutai , taina haijin, versiunea engleză de Adriana Elena Pop, prefată de Gavril Ciuban, postfată Emil Nicolae, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2008, 70 p.; Hana, poeme în stil japonez, grafica de Mihai Olos, prefată de Mircea Petean, Limes, 2011, 108 p.
Sinceritatea, autenticitatea trăirilor în cele mai multe dintre texte este adevăratul câstig al acestor două volume semnate de Vasile Lutai (om care tine si la prietenie, prieteni) în care, dincolo de căutări, de schite/ ebose ale unor impresii, de pasii care rămân către universul haiku, sunt cu sigurantă poeme care merită mentionate.
Câteva poeme din cele două volume; din taina haijin: „doar scaietele/ a rămas în grădină –/ stăpân e vântul”; „vântul toamnei crud/ duce frunze prin noapte –/ toti tac în casă”. Hana: „Casă bătrână –/ balalaica atârnă/ în cui fără corzi”; „Poarta grădinii –/ ace de gheată-n feresti/ tac si carii-n lemn”. Îl asteptăm din nou pe Vasile Lutai în lumea haiku.
*
Luciana Vladimir , Ehei… si timpul curge/ Hé, hé… Le temps s’écoule/ Hey… the time is flowing, haiku si e-haiga, cuvânt înainte de Ion Popescu-Brădiceni, versiunile franceză, engleză:Lidia Ionescu si Luciana Vladimir, Editura Măiastra, Tg. Jiu, 2012, 136 p.
Despre Luciana Vladimir am mai amintit la această rubrică, semnalând Noi metamorfoze tăcute, un volum, scria autoarea, de haiku si e-haiga, apărut în 2011. Un alt doilea volum de acelasi tip semnează si de această dată, asa că nu vom relua discutia despre terminologie si felul în care scrie Luciana Vladimir. Notăm doar că autoarea definea e-haiga drept „haiga desenate direct la calculator”, si că Vasile Moldovan notează că haiku-urile autoarei „s-au limpezit” si că, prin cele mai bune din acest volum „se ridică la altitudinea haiku-ului autentic”. Dăm două exemple din această carte, în care poemele sunt grupate în 9 x 9 capitole: „Parfum de crăite/ si stampe bizantine/ mă simt acasă”; „Valuri lovind stânca/ inelele de spumă/ totdeauna goale”.
