POEZIA MINORITĂTILOR DIN ROMÂNIA
(rubrică de Marius CHELARU )
Initiem din acest număr o rubrică menită să găzduiască creatii lirice ale
autorilor din rîndul minoritătilor care trăiesc pe teritoriul tării noastre.
Convinsi de bogătia pe care o reprezintă cultura, credintele si creatiile
acestora, vom încerca să ilustrăm acest fapt în mod concret, prin poezie, în
revista noastră, pentru cititorii nostri.
Dorim ca această rubrică să fie si un semn al recunoasterii aportului
concetătenilor nostri din aceste minorităti la ceea ce înseamnă cultura
română.
İbraim NERIMAN
Născută la 8 Septembrie 194, în comuna Mereni, judetul Constanta, a absolvit, la
Universitatea Bucuresti, Facultatea de Limba si Literatura Română. A fost profesor
de Limba si Literatura Română între 1964-2000. A început să scrie după anul 1990,
publicîndu-si poeziile în ziarul „Karadeniz”/ „Marea Neagră”, editat de Uniunea
Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România. În anul 2003, a publicat
prima carte de poezii în limba tătară, intitulată Ceviz Teregĭ / Nucul . Au urmat:
Gülsen, 2007 (povestire cu caracter autobiografic), Bĭr Zamanda Bar Eken..., 2008
(povesti pentru copii). În anul 1997 a obtinut mentiune la un concurs de poezie
organizat la Ankara, cu participarea poetilor turci din Balcani si din Cipru.
GLASUL ISTORIEI
Vîntul ce adie
aduce din depărtări miresme:
miros de proaspăt kumîz,
mirosul nou-născutului mînz,
mirosul busuiocului uscat.
Vîntul ce adie
aduce din depărtări glasuri:
glasul lupului cenusiu
urlînd la luna plină,
tropotul cailor în pustiu,
tunetul ploii în desertul arid.
Vîntul care adie
aduce din depărtări un glas –
Glasul Istoriei.
P OEZIA / vară 2010
69
EU SI OAMENII
Eu
vorbesc cu copacii,
cu florile.
Eu
vorbesc cu stelele,
cu valurile.
Fără propozitii,
fără cuvinte,
fără silabe...
Eu
sînt pentru ele
un dulce suspin.
Ele
pentru mine
vesnicul cer senin.
Eu
vorbesc cu oamenii.
Fiecare propozitie
e o idee.
Fiecare cuvînt,
un simtămînt.
Fiecare silabă,
o adiere.
Eu
sînt pentru ei
un pom,
un fruct,
o sămîntă...
Ei
pentru mine,
o rană
vesnic sîngerîndă.
Cidem Narcis BRĂSLASU
Născută la 2 noiembrie 1981, în municipiul Medgidia, judetul Constanta, cu un sever
handicap neuromotor, a absolvit opt clase la o scoală cu program normal. Din
copilărie a bătut tara în lung si în lat, între spitale,centre de recuperare, suportînd
numeroase interventii chirurgicale. Cărti publicate: Copil fără copilărie, în limba
tătară, Editura „Europolis”, Constanta, 2002, Fir de iarbă , în limba română, 2003,
Frămîntări, în limba română, 2005, De treci codrii închipuirii, 2005, Cînd lacrimile
devin cristale , editie bilingvă, română-tătară, 2005, De-a alfabetul , 2006, Povestiri
alese , 2006, Viata văzută din fotoliu, Editura NewLine, 2007, Poezia mea e
P OEZIA / vară 2010
70
speranta , Editura NewLine, 2008, Sizlerge selam / Salutări vouă , în limba tătară,
2009, O narcisă frîntă , 2010.
OMAGIU
Străine, nu-mi întelege gresit scrierile,
Amintiri împrăstiate pe toate ulitele.
Sau ca pe un labirint fără tintă,
Nu ti-as ierta-o nicio clipă
Ele sînt un naiv omagiu gîndului,
Simtămintelor eterne ale omului,
N-ai dreptul să mă asezi jos sau sus,
Fiindcă sînt un om, nemuritor eu nu-s
În singurătatea-mi apăsătoare,
Mi-am fost propria-mi învătătoare,
Am adunat în buchetul de amintiri,
Roua florilor, glasul marilor trăiri.
NOSTALGIE
Amintiri pierdute în anii mei de vis,
Cu nostalgia unui mic si mîndru Cris.
În suflet îmi revarsă flori de crini,
Copacii-s goi, cînd toamnele iar vin...
Noaptea vine, sufletu-mi apasă,
Ca o piatră, ca o stîncă grea.
Zău că as fugi, dac-as putea din casă,
Dar somnul din picioare nu mă lasă...
PATRIA MEA, ROMÂNIA
Românie, tu esti marea mea avutie,
Cuibul unde m-am născut cu sperante,
Părintii mei, rudele, cu totii te slăvesc,
De oriunde, la tine mă întorc, pămînt strămosesc
Românie, eu sînt copilul tău iubitor,
Pentru nimic în lume de tine nu mă despart,
Unde m-am născut, acolo as vrea să mor,
Viata, tihna, fericirea tie îti sînt dator
Pămîntul sfînt al tău e îmbelsugat,
Si de păduri falnice e înconjurat,
P OEZIA / vară 2010
71
Tu ai înfruntat vremuri grele,
Istoria ta ne aminteste si de bune si de rele
Tu nu ai asemănare în lume
Esti model de frumusete si eroisme
Cu pîinea ta sfîntă ne-ai ospătat,
Bratul tău de dusmani mereu ne-a apărat.
Gheorghe VRANA
(Yioryi Vrana)
Născut la 22 septembrie 1965, în orasul Constanta, din părinti aromâni/ armîńi
(macedo-armîni/ macedo-vlahi), originari din Macedonia, Grecia. Crestin ortodox.
Tatăl, Stere Vrana ( Steryiu - Teyu-alu Vrana ) este aromân pindean, născut în
Gargalîc, în fostul Cadrilater, la 10 km distantă de Cavarna. În prezent, Gargalîc se
numeste Vranino, cinstind memoria unui primar vrednic din familia Vrana. Mama,
Maria Vrana ( Marica alu Teyu alu Vrana ), aromâncă fărsiroată, s-a născut în
Neausa (ar. Neagusti ), Grecia. A sbsolvit, la Universitatea Bucuresti, Facultatea de
Drept, Stiinte Juridice, avînd o bogată activitate pe tărîm juridic, în care a publicat si
studii, cursuri etc. A debutat în 1991cu poezie în limba aromână în „ Desteptarea -
Revista aromânilor ”, Anul 2, Nr.4 (13). De atunci a publicat poezie în mai multe
reviste din tară (inclusiv traduceri) si de peste hotare. Cărti de poeme publicate:
Avigl’itorlu di Zboarî/ Veghetorul cuvintelor , 1995, apărută si în editie aromâno –
sîrbă la Editura „Moscopoleana”, Belgrad; 2001, la care se adaugă aparitia în mai
multe antologii, selectii, culegeri din tară si de peste hotare. A publicat si proză,
eseuri, a participat la mai multe emisiuni radio tv., a primit premii pentru activitatea
sa literară s.a.
Autobiografie
Sînt un poet ce-a trăit
la cumpăna veacurilor douăzeci
si douăzeci si unu,
un poet ce s-a născut
parcă ieri dimineată,
la tărmul Mării Negre,
acolo unde vîntul usucă trupul
si nostalgia ucide inima…
Sînt un poet
născut fără patrie.
Singura-mi patrie:
inima…
P OEZIA / vară 2010
72
Am iubit o femeie
cu fata blondă,
am citit
cîteva mii de cărti,
am avut cîtiva prieteni,
Am văzut Macedonia, Tesalia
si Epirul,
am văzut Olimpul,
unde păstorii armîni
au aceeasi vîrstă ca muzele
si sîngele lor
cîntă un cîntec străvechi,
am văzut Pindul unde trupul meu
nu va fi înmormîntat
după rînduiala străbunilor,
am văzut Vlahuhorile
spînzurate de cer,
m-am închinat la Meteora,
în cuibul armînesc
unde credinta atinge cerul cu mîna,
am văzut ruinele din Atena
si Roma
chiar în sîngele meu
ce s-a înecat ca un amurg
în Marea Ionică…
După aceea,
toată dragostea
i-am încredintat-o lui Dumnezeu.
Voi lăsa mostenire
un fiu,
o retină
rănită de frumusetea lumii
si o durere ce va exploda
într-o metaforă.
29 noiembrie 2006
P OEZIA / vară 2010
73
Călătorie
În această patrie se mai visează la Dumnezeu.
Din turnuri cenusii se înaltă steaguri.
Durerea încolăcită într-un val amenintă
golful inimii.
Speranta s-a despletit în corăbii.
Cu totii vom deveni marinarii Necunoscutului.
Călăuziti de umbra lui Ulise vom vîsli
printre ispite.
Labirintul cerului va fi singura certitudine.
