Louis MERCIER

               Staulul

Seară de iarnă. Vremea de mulsoare.
Printre păianjenii tesînd sub bîrnă
Pîlpîitor un felinar atîrnă
Si-aruncă peste umbră pete clare.

Lucirea-i fumegîndă conturează
Coaste bombate, crupe de joiene
Prin care trece un fior alene
Cînd, pret de-o clipă ele, se cabrează.

Reflexe tandre joacă pe perete
Unde zăresti un jug, ca un trofeu,
Avînd un zbant la capăt si-un resteu,
Ce-nfruntă parcă timpul pe-ndelete.

Pacea profundă se propagă-n noapte.
În fata ieslei vacile cuminti
Visează iarba zilelor fierbinti
Si laptele din uger cade-n lapte.

               Caprele-n grădină

În după-amiaza ca o blană de vulpe marea zăpuseală
Îi tine-n casa răcoroasă ca si în staulul umbros
Pe oameni si pe dobitoace, împotmoliti în toropeală,
Si cînd pămîntul bătăturii-ti orbeste ochii dureros,
Ori totul pare mort pe lume-n afara soarelui măscat,
S-aretrezit în două capre reflexul înnăscut de pradă.

lată-le-n curte. Parcă-s niste cumetre care stau la sfat,
Privindu-se misterioase; e clar căpun de-o escapadă,
Le rîd pupilele ca mierea de grele întelesuri pline
Ciuleste una o ureche, cealaltă-adulmecă pămîntul.
Flustură capul si porneste;surata ei din urmă vine;
Doarme si cîinele-n tăcerea pe care-ar da-o doar mormîntul...

Văzînd însă deschisă poarta de leaturi sleampăte-a grădinii,
Se-nsiră una după alta. Cea mai vitează dintre ele
Conduce-asaltul, îmbătate de-aroma tare a sulfinii
Si de a florilor plecate usor spre ugerele grele.
Brusc pe pămînt se proiectează ca într-o stranie-ngînare
Umbra cu tăcălie rară, ca de tîrcovnic, si cornută.

Acest caprin sinistru cuplu se pierde printre crinii care
Îsi suprapun parfumul peste vasta savoare ne-ntrecută
A prunelor cărnoase-a căror brumată pielită se crapă
Parcă să-si etaleze mierea. Si toate-n jur adorm din nou
Si-o liniste pustie cade peste ogradă, ca o trapă,
Încît să poti distinge bine de parc-ai fi într-un cavou
Frîntul lăstarilor pe care aceste animale rele
Îi strică, lacome, ingrate, prăduitoare si rebele!
Traduceri de Ion ROSIORU