POEZIE FRANCOFONĂ

Louis MERCIER
(1870-1951)
Cerbii
Cerul pal al unei zile de septembrie se-arată
În fîsii, printre atîtea ochiuri într-adins scăpate,
Pînza care-a fost de vîrful rece-al fagilor brodată.
 Codrul uită să respire si nici pic de vînt nu bate.

De podoaba cornuară niciodată mai bogată,
Mîndri, cerbii vin să-si stingă setea-n scorburi rourate?
Prin licheni albastri mersul li-i ca de vată,ca pe un drum
Din instinct păstrîndu-si, însă, chisitele încordate.

Ori, unul, deodată, boncăluind tresaltă…
Si toti, ca la comandă-si ridică fruntea-naltă,
La pîndă stînd cu ochiul si cu urechea-n vînt.

Un fosnet se strecoară, prin crengile roscate.
 Prinde să ningă-Cerbii ascultă fremătînd
Zăpada grea ce-albeste muschii pe care cade.