Mihai MERTICARU

Legitimitate

Noi ne-am întîlnit într-o amintire
Cînd se scria poezia divină,
Întunericul se făcea lumină
Si începea mirabila zidire.

Vidul se umplea cu flăcări si tină,
Cu apă, aer, eter si safire,
Cu orgolii si visuri de mărire.
Nerăbdătoare multime meschină!

Pată de alb, rochie de mireasă,
O aureolă si a ta frunte
Erau pe-atunci singura lume aleasă.

Zîmbetul tău discret de preoteasă
Răsări, cu soarele făcînd punte,
Si mă culese din gloatele mărunte.

 

Paralizie

Mare pustiu e vidul din privire!
Îngheată bocnă tot ce atinge,
Zece ani nu plouă si nici nu ninge,
Nici o vietate nu-si vine-n fire.

O galaxie în alta se prelinge,
Firul vietii se toarce mai subtire,
Fericirea devine amintire,
Cuptorul ghinioanelor se-ncinge.

Cînd pîinea răului se rumeneste,
Poamele binelui rămîn necoapte
Si paharul sperantei se goleste.

Pe la colturi se vorbeste în soapte
Despre-o rezolvare-n coadă de peste,
Care va veni dup-o lungă noapte.

 

Vidologie

Vid avid de baloane colorate,
Îndopat cu umbre seci de pangligari,
Plin cu o multime de zerouri mari,
Tu n-ai pe lumea asta nici un frate.

Avidule, mult prea găunos îmi pari,
Căci te tragi din glumele expirate,
Nimeni nu te vede ca să te arate,
Desi te afisezi mereu cu cei avari.

Nu te mai umfla atîta în pene,
Că nu esti decît un pustiu de dileme
Si nimicul îti gîlgîie prin vene.

Entitate fără trup, nota bene,
Esti marele Absent între lexeme,
Nici nimicnicia de tine nu se teme.
Nimicologie

Desertul nimicului fără margini
Încape într-un punct, multime vidă,
În templul nefiintei, cărămidă,
Cartea Universului fără pagini.

O gaură neagră cît o omidă
Umplută cu penumbre si imagini,
Cu vuietul luptei vechii Cartagini,
C-o amintire sumbră, insipidă.

Abisul visului în gaură de ac,
Otrava parfumului într-un cosmar
Minciuna ceasornicului din tic-tac,

Luna căzută în apa unui lac,
Aburul remuscării cu gust amar,
Croncănitul ciorii într-un vîrf de par.