Mihai MERTICARU
Poetul
Prin nem ă rginire faci piruete,
Spre absolut, chemare ancestrală,
Pentru cuvânt, jertfire monahală!
De ce arzi pe rug, în flăcări, poete?
De esen te ti-e foame abisală,
De metafore si infinit ti-e sete
Si tot visezi mistere pe-ndelete
Meditând profund în centru de mandală.
Generos, înfloresti lumea cu minuni,
Stergi cerul de stele si pui poeme-n loc,
Cu verdele si albastrul ne cununi,
Mori si învii ca să ne faci mai buni,
Te-nvălmăsesti mai avan ca apa-n scoc,
La toti oferi ceea ce nu ai : noroc.
Factotum
Altar si catapeteasmă de lumină,
Fântână cu apă curgătoare,
Rană deschisă care nu doare,
Cupă de aur cu ambrozie plină,
Petală de floare ruptă din soare,
Când piatră de moară, când trambulină,
Înger ce uneste, demon ce dezbină,
Cocteil de tină, jar si grandoare,
Minune descinsă dintr-un vis din vis,
Ultima zi fastă din săptămână,
Un basm din ancestralitate transmis,
Enigmă inductivă cu cifrul închis,
Peste pământ si marea ce-l îngână,
Plăpânda femeie-i deplin stăpână.
Psalm
Doamne , Tu poti fi orice: marmură, zid;
Eu, doar o iederă cătărătoare
Sau o palidă umbră călătoare,
Un monumental Nimic umplut cu vid.
Sub altarul Tău fără hotare,
Îngăduie-mi , Doamne, pe veci să mă închid,
Chiar dacă sunt un fir de praf insipid,
O frunză de salcie plângătoare.
Te caut mereu si-mi pare că-s în Tine,
Cum creste iarba verde pe coline
Si răul se integrează în bine .
Nu Te mai ascunde, Doamne, după nor,
Toate izvorăsc din sacrul Tău izvor,
Toate-s ale Tale, Tu al tuturor.
Prestidigitatie
Ai căzut în peisaj meteorit,
Un fel de silfidă ori de naiadă,
Părul de aur răsfrânt în cascadă,
Ancorat magistral într-un mărgărit.
Iesise multimea-n stradă să vadă
Un asa spectacol nemaipomenit,
Ajuns în cel mai înalt punct pe zenit.
(Nu se mai văzuse astfel de paradă).
Ochiul îti fulgera distrat prin gloată,
Dar nu se oprea pe niciun chip o clipă,
Minge de foc se învârtea roată
Si isteriza adunarea toată.
Deodată treci pe lângă mine-n pripă
Ca să-mi înfigi în umăr o aripă.