Mihai MERTICARU

MAGNETISM

Astepti de un mileniu o minune,

Eterică, mirifică făptură,

Neîntrecută la produs arsură,

Fără flacără, fără cărbune.

Neputincioasă e orice armură

În fata farmecelor străbune,

Menite, cu muzica, să consune

Si cu alte mijloace de tortură.

E venită din înăltimi astrale,

Din cele mai îndepărtate sfere

Ca să-ti toarne ambrozie-n pocale,

Să te desfete cu gratiile sale.

Buzele ei, doi faguri plini cu miere,

De-aceea dulceata din lume nu piere.

APOTEOZĂ

Delir de miresme, soare si culori,

Inflorescente si muguriade,

Aur rostogolindu-se-n cascade;

Cu-atîtea comori, nu-ti mai vine să mori.

Un tinut de basm si o tară de balade,

Coliere nesfîrsite de splendori,

Cum n-ai să vezi în lume de două ori;

N-o dăm nici pe-o mie de vechi Elade.

Dulceata-i sorbim din aurii potire,

Asa cum datina străveche cere;

Credinta-n ea e a doua psaltire.

Suferinta ni se transformă-n iubire

Si lumină se face din durere;

Asta ne e suprema mîngîiere.

P OEZIA / vară 2010

33

DORINTĂ

De-as mai prinde măcar un an si-o mie,

Ti-as ciopli, în marmură verde, castel,

La fel ca la începuturi, amant fidel,

Viata ti-as preface-o în poezie.

Fericit apoi, m-as rezema-n penel,

Ti-as rostui un rai asa să fie,

În mijloc rotund de împărătie

Ca într-un roman de Henri Amiel.

Grădini suspendate vor rîde la soare

Si-a opta minune cum nimeni nu are.

Zvîcnetu-ti inimii să se audă,

De bucurie, din zare în zare.

Dusmanii si cei cu inimă de Iudă

Să ne trăiască si să moară de ciudă!

ARMURĂ

Cînd, negre, umbrele te înconjoară,

Spaima ti se declară idolatră

Si, pală, singurătatea te latră,

Nu-ti lăsa iluziile să moară!

Alege-ti din străvechime o mostră,

Strecoar-o printre strune de vioară

A mia si a milioana oară

Si ciopleste-o apoi adînc în piatră!

Vei vedea cum mii de culori se aprind,

Trei primăveri deodată-ti intră-n sînge

Cu binecuvîntări de voios colind,

Deplin satisfăcîndu-ti orice jind,

Nu te mai vizitează tristeti nătînge,

Inima doar de bucurie-ti mai plînge.