Waldemar MICHALSKI

S-a născut la 27 septembrie 1939 în Wlodzimierz Wolynski. A terminat facultatea de filologie poloneză si a obtinut „magistratul” în 1965. A obtinut diverse premii literare pentru creatiile sale, poezie si critică. Din 1978 este membru al Uniunii Literatilor (Scriitorilor) Polonezi. Locuieste la Lublin, este căsătorit, are doi copii si este secretar general de redactie la revista „Akcent”. Volumul Lekcja wspolnego jezyka (Lectia de limba comună) a apărut la Editura Norbertinum, la Lublin, în 1999. Opera sa este intimistă, profund sentimentală.



Posibil testament (Adventul)

    Lui Bogda, Iola si Staszek

Calendarul are sărbători si ceasuri
ale sale – vin prietenii în vizită
(ei nu-s niciodată prea multi).
    Primul mi-a adus o ramură
    de brad cu o lumînare-aprinsă –
    să fii ca focul – zice – si să duci
    lumină…
Cel de-al doilea-mi dă creionul
si un petic de hîrtie: lasă mărturie –
zice – nici o zi fără a scrie…
    Cel de al treilea mi-a venit cu azimă
    gingasă ca un fulg de nea: să fii pîine –
    zice – să renască speranta-n tine…
Cel de al patrulea în prag s-a oprit
si ne-a chemat: fratilor stelele sînt
sus si Bethleemul e departe – pune-ti scurta
si la drum…
    Noi am fost piatră si vînt – am fost miere de stup
    am fost ancoră pînă ce cuvîntul
    s-a făcut copil – noi am vrut mereu
    să fim cei dintîi dar n-am fost niciodată
    cei de pe urmă.


(triptic marin)

vei strînge în palmă.
    Cuvinte-nvechite –
    gesturi cordiale
    grele începuturi amicale:
    schimbînd adrese
    Vertrauen înseamnă a avea
    încredere.
Am să-ti scriu în calendar
ultima zi de vară
PAPA se roagă în KAZACHSTAN
CEL CE UMBLA PE MARE
Poate fi văzut dintr-un lan.


Ciclul
       
„Conspect pe versete”

1. Răsplata si pedeapsa
Amintirea si frica merg tot mai des
împreună
de la Vecernie pînă la Învierea din morti
e o cale lungă – deliruri
sudoare si singurătate
ce sînt ele altceva decît probă
de trădare sau de încredere?
    Ca o barcă fără cîrmă
    cu semnul întrebării la proră
se nasc zorile – într-o dimineată
    vei găsi o poză si o aripă uscată
dintr-un viers – fără adresă si miros –
    ca o ramură de palmier
    în primăvară.
În litanie
adaug cîteva cuvinte să fie preaslăvite
răsplata si pedeapsa – ascult
glasul cunoscut demult
„eu sînt acel ce sînt”
începe să numeri zilele
de la început.

Semne pe drum
   
Doamnei doctor Barbara Bogdanska

De dimineată
ies din casă si mă întîlnesc
cu copacii cunoscuti
si cu un zid care tot mai îngrădeste
ceva
    m-am obisnuit deja cu semnele
    care sînt tot mai multe
    pe un drum tot mai scurt
dincolo de prag sînt ca o pasăre
dac-am să-mplinesc zece mandate
am să umblu cu cîntarea-n cap:
    am băut – am fumat – m-am uitat
    la ce este dincolo de perdeaua
    de muselină – am atins tot ce era
    sub cheie – am văzut
e prea putin să spui „totul” –
semnul meu de lîngă drum este
iubesc viata! precum motanului îi place
valeriana.


Nu doare

Bărbatul într-un  cărucior de invalid
pescuieste
undita cu bratul lung e gata
de-aruncare – succesul înseamnă
răbdare si momeala bună
de la fund se prind pestii
cei mai mari.
    Marginea de sus a pădurii desparte
    apa de ceruri – Soarele s-a resfirat
    pe valuri
    – oare ele ne văd
    – oare ele ne aud
    – adesea scîncesc
    ca un cătelus sau
    ca un copilas.
Cheia e prea mare sau
usa e prea mică: pescuitul e tare
frumos (– si pe noi ne pescuieste cineva)
cina
miroase deja a peste
ai s-ajungi oriunde cu căruciorul
– zice – e o sculă bună
elastică tăcută
si nu doare.

Stiinta limbii comune

În adîncuri de ochi – e o strălucire
ca o lumînare la altar
un brîu alb leagă strîns
malurile – două siruri de coral
zgomot de valuri fosnet de sălcii:
dansează pentru mine dansează
si în zori cînd este soare
si la miezul noptii…
    Vîntul s-a împleticit în brate
    si a-nveselit barca de chihlimbar –
    cu un ochi te uită la Acorus parfumatul
    cu un  altul, zi spre amintire:
    dansează pentru mine dansează
    într-un singur puls ce mă încîntă
    într-un singur viers care
    mă-nfioară.
Ceea ce-i departe îsi caută
drumul – ceea ce-i frumos – se face model
pentru limba comună – sevele îl poartă-n cerc
mai aproape mai sensibil – si se coc
în amintire:
dansează pentru mine dansează
ceea ce a ars
trăieste prin foc…


Pe digul de la Kolobrzeg

Va-lul se joacă lenes
cu stînca de beton
picătura roade piatra
sterge urmele
să mai rezist un an ori doi
ca un vis de schizofrenic
se-ntorc la noi nume întîlniri
data e încă lizibilă: 21.10.1956
aula Politehnicii tramvaiul
purtat ca o brichet-aprinsă
de-a curmezisul străzii
strigam tare noi îl vrem pe Dumnezeu
în fata clădirii Comitetului Central
si cei blajini s-au umplut de glorie ca si
cei bravi
prin calendar se prefiră si boabe si pleavă
pe mal se-mpleteste apa cu pă-mîntul
lebedele au încremenit ca în tablou
un val goneste din urmă alt val
si în fund de palmă se face
chihlimbar
a fost odată o pădure…
apără-ne Doamne
    de zilele ce se-ntorc
    de un oarecare fals proroc
    de limbajul de lemn
apără-ne Doamne.


Dilemele Kunteviciuvkăi*

Oare literatura se află în opozitie cu realitatea –
e prima întrebare la iesire – cine dă mai mult?
Edward
fuge cu găletusa pe scări
casa
trebuie să strălucească precum o fecioară
într-un cortegiu nuptial – oare proza e numai înregistrarea
trăirilor noastre subiective???


Kunteviciuvka

în ceata diminetii – o undă de lumină străpunge
valea lăptoasă-avem în urma noastră grele despărtiri –
totul se schimbă noaptea în vis
ori ziua în lumina solară – Jerzy pozează la fotograf –
Maria nu se vede nici măcar în prag –
ferestrele toate îsi caută porumbita
peste acoperisul de lemn se-naltă falnic
un curcubeu ca din basme.

Să salvăm măcar o clipă
ca pe un  petec de hîrtie – încredere să acordăm copacilor
să credem în oameni să-l rugăm pe Domnul să lase să fie cuvînt tot
ce poate fi atins.
Si să dureze.

* Kunteviciuvka – casa de oaspeti a Asociatiei scriitorilor din Lublin, lăsată de Maria Kuncewiczowa, scriitoare.


Lighenasul verde din Kunteviciuvka

    Lui Tadeusz si Halinei Roguski

Încotro duc aceste scări:
alergăm pe ele-n sus si-n jos –
podeaua ne-nsoteste
cu muzica ei.
    Lighenasul verde e pe masă –
    ghirlandele de mere văratece
    mai fumegă în ceata diminetii
Laurul
le acoperă cu frunzele sale de argint
am flămînzit – dincolo de fereastră
glasul cunoscut încet tot mai încet –
numai umbrele…
    Am mai tras o liniută-n calendar
    si ca o picătură-ntr-un ocean
    doar că ce si unde
    numai Domnul stie.


Discutii în pragul Kunteviciuvkăi

Domnul Lasanowski ne-a adus patru mesute
din lemn munca lui proprie –
au miros de lemn si pini
cum miroase totul în Kunteviciuvka
sedem pe prispă
pe partea dinspre răsărit:
fîntîna betonată pare că nu are fund
(nici ecoul nu revine, parc-ar fi de sub pămînt)
molizii îsi aruncă săgetile spre cer
podeaua scîrtîie ca un blestem
Discutii fără martori
ach „răsăritul” – povestea-i mult prea lungă
si ne doare peste ani precum rana doare
– despre capcana din ’39 lîngă Wlodzimierz
– despre mii de Iuda cu centură rosie
– despre Generalul care a murit
în ocean
    Deasupra cărării printre ierbi înalte
    vin în roi albinele
    nu sînt ale mele – zice domnul Lasanowski –
    ale mele sînt din matcă veche caucaziană
    astea vin aici să prade –
    în natură ca-si-n viata omenească
    trebuie să-ti păzesti ce e al tău
    căci în fiecare zi începe totul
    de la început.

Prezentare si traduceri de Alexandru SERBAN

Home