Alexandru Cristian MILOS Iarna, copilul primind monede
Iarna, copilul primind monede
Aurii, la un colt de stradă, înfrigurat
Cînd trecătorii lipsiti de soare curg
Si fiindcă pămîntul se învîrte, unii se opresc
Iar altii nu si de asemenea cînd viforul
Cîntă pe corzile unei chitări albe,
Zbuciumatul meu vis cu el îsi ia zborul.
Peste case încălzite si odrasle respirînd în puf.
În palmele mici strălucesc aurii ceruri
Si iată în zare fulgi fini vin să întregească imaginea,
Copilul nu stie pentru viata lui trecută sau viitoare
Ce să oprească acum din zbor.
Primeste fulgii îi strigă, cu o voce care parcă nu e a mea,
Unele glasuri îmi spun să nu mă amestec,
Mirati ne întrebăm amîndoi ale cui sînt
Cînd nu peste mult timp apele se vor dezgheta împrăstiind tristetea.
Gîndesc apoi în păduri un ceas floral se va auzi, bătînd,
Îmi cuvîntă un colt de cer
Si după furtuna cenusie vor veni păsări frumoase,
Numaidecît să le arăt copilului înfrigurat
Semne pe obrazul lui inocent
Si fiindcă pămîntul se învîrte, văzîndu-l schimbat,
Oricum părintii ce l-au trimis îl iubesc, unii se vor opri
Iar altii niciodată, surprinsi de imaginatia poetului si a vîntului.
Monede primind copilul, iarna,
Aurii la un colt de stradă, înfrigurat
Cînd trecătorii ce n-au sădit un pom curg în umbre
În orice punct geometric al pămîntului
Si iată soarele urias întregind imaginea.
Sufletul meu se alătură lui în zbor fără sfîrsit
încercînd să salveze jucării aruncate-n constiinte,
Veghind înăltarea mugurilor si blînda căutare
a cuiburilor de primele păsări întoarse.
