Poet, eseist, traducãtor, jurnalist, antologator, profesor.
Jon Milos (Ion Milos) s-a nãscut la 16 februarie 1930, la Sãrcia (astãzi Sutjeska), în Banatul iugoslav, din pãrinti români. În 1955 absolvã Facultatea de filozofie din Belgrad cu lucrarea de licentã „Estetica irationalã a suprarealismului”. Din 1946 publicã poezii în ziarul „Libertatea”, revistele „Lumina”, Femeia nouã” si Bucuria copiilor”. Debuteazã cu volumul de poezii Muguri, Editura Lumina, Vîrset; 1955-1956: studiazã la Paris, la Sorbona; 1956-1958: ziarist si traducãtor la Belgrad; 1956: începe „bãtãlia” pentru generatiile tinere de scriitori, mai întîi cu articole literare, si-apoi cu eseul polemic „Ce-i de fãcut”, publicat în „Lumina”, nr. 6, 1957 si nr.1, 1958, care îi aduce mari neplãceri. Este declarat „dusmanul poporului, reactionar, anticomunist”. În 1959 pleacã în Suedia, unde se cãsãtoreste. Din 1960, timp de 24 de ani, nu este publicat în nici o publicatie româneascã din Banatul iugoslav, întrerupînd orice contact cu literatura românã din Vojvodina. 1960-1963: urmeazã cursurile la Sorbona unde obtine licenta în litere. În 1964 se stabileste definitiv în Suedia, unde predã, timp de 30 de ani, franceza, româna, sârbo-croata si suedeza pentru strãini, la nivel secundar si universitar. În 1970 începe activitatea culturalã românã-suedezã, organizînd în Suedia turnee ale teatrelor, corurilor si formatiilor de dansuri populare românesti, expozitii de picturã, sculpturã si cãrti.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Suedia, Serbia, Republica Moldova si Macedonia.
Primeste numeroase premii nationale si internationale (selectiv): 1998 -  Marele premiu pentru „Cartea anului” pentru volumul La masa tãcerii, la Festivalul International de poezie din Sebes-Alba; Marele premiu pentru „Cartea anului”, Iasi, 1998, Premiul special, Oradea, 1998, Premiul special, Satu Mare, 1999. Premiul Academiei Române „Mihai Eminescu” pentru poezie, pentru Cerul iubirii, decembrie 2000.
Printre alte distinctii, în aprilie 2002 primeste Ordinul National „Serviciul credincios” în grad de Comandor, Bucuresti.

Asa moare timpul

Iubesti sotia copiii tara
Muncesti
Faci bani
Asa moare timpul si viata
Asa devin armãsarii
Cai cuminti de tractiune
Si taurii, boi bogati
Cumperi lucruri si vise
Anii trec peste tine ca norii
Frumos
Minunat

Deodatã
Începe mãrul sã se strice
Si vîntul sã batã

Nu mai îndrãznesti sã privesti îndãrãtul
Nu mai vezi nimic înainte
Cuiburi goale în jurul tãu
Auzi lupii zãdãrniciei cum urlã
Sã ai de toate si sã nu fii nimic

Vrei sã fugi de tine
De lume
De frunze

Nu mai poti

Esti singur
 

DRAGOSTE PE APÃ

Ori de cîte ori întîlnesc o femeie frumoasã
Îmi lasã gura apã
Mã arunc ca o torpilã
În apele ei teritoriale
Si nu mã las
Pînã nu-i cuceresc toate malurile

O îmbãt repede cu apã rece
Si ne scãldãm
Ne scãldãm
Ne scãldãm
Pînã nu cãdem în apele somnului

Atunci mã bagã
Ea pe mine la apã
Si mã tine
Mã tine
Mã tine
Pînã mi se înmoaie toate mãdularele
Apoi mã azvîrle ca pe o piatrã seacã
Pe apa Sîmbetei

Ce vine pe apã
Pe apã se duce
Zice
Si dispare rîzînd în larg
 

VIOARÃ NEFÃCUTÃ

N-am venit în Suedia
Sã-mi cumpãr Volvo
În Suedia m-a adus dragostea
Ursita de a fi altul

Am dat poezia
Si am ales familia
Aceastã faclã înaltã a trupului cald
Bucuria lucrurilor Înmultite

Nu existã fericire sus la vulturi
Mi-am zis
Tot ce este
Creste de jos
Din pãmînt
De sus vin doar cãderile

Nu-mi mai pasã de Hegel
Nici de Imperativul Categoric al lui Kant
Cine se mai gîndeste la izvor
Cînd se scaldã-n mare

Adevãrul meu a fost dragostea
Aceastã ranã ontologicã
Cãderea în oglindã

Si lemnul a rãmas lemn
Vioarã nefãcutã
 

CERUL DIN VIS

Într-o noapte am visat c-am murit
Si am zburat în cer

Un înger a venit sã stingã lampa
Mortii n-au nevoie sã citeascã
Cãrtile aprind amintirile vietii

Apoi a venit un poet
În nimic si tu esti nimic
Moartea este viata fãrã cuvinte

Sufletele care încã nu si-au gãsit drumul
Cumpãrã indulgente
Broastele cîntã psalmi de mîntuire la televizor

Dumnezeu se roagã singur într-o pustie
Lumea se învîrteste în jurul Marelui Vis
Precum în cer asa si pe pãmînt
 

ALBINA MEA POLARÃ

Ce faci tu în noaptea asta
Cînd zãpada
Îti scrie numele pe fereastrã

Poate cã asculti cum amintirea
Cîntã cîntecul
Pe care numai noi îl stim cînta.

Poate cã te gîndesti la copilul
Ce înfloreste ca un duh ceresc
În trupul tãu

Sau poate cã te rogi
Sã mã aducã visul
În poala ta

Ce faci tu acum
Albina mea polarã