Jean MINIAC
Jean Miniac, născut în 1960 la Paris, e cunoscut ca poet (Carmina – 1995, Une petite lucarne de ciel – 1998, Une odeur perdue de la mer –2000, Chronique des esprits – 2000), dar si ca traducător, eseist (Jean-Marie Le Sidaner, Douze études pour un tableau perdu) , sau cronicar literar la Le Matricule des anges…

As fi spus : “Mare”

Ca ea să tacă;  aplecându-mi urechea,
o aud conversând cu ea însăsi, într-o cabală atât de ciudată si blândă-n acelasi timp
încât de fiecare dată când oamenii au dorit să i se alăture
n-au cules decât vânt
putină sare,
si multe griji.  Să lăsăm asadar această dregătoare să discute cu ea însăsi,
s-o lăsăm asadar să flecărească: 
poate ne va distrage de la visele nostre
care ne afundă tot mai adânc în fiecare noapte;
poate ne va distrage de la moartea noastră,
poate va distra moartea însăsi.

 

Zgomot

În cabaretele străzii se încinge

Natura omenească, se aruncă mici săgeti, o fată cere
De băut – Nimic în buzunare ! Cursa
Continuă si oile împrăstiate
Afumate sau îmbulzite la vin
Cersind picătura de aur, picătura neagră
Cafenele rosii unde sănătatea se nivelează,
Ghicitoarea de la răscruci, la fel, câinele care fură,
Privire pierdută pe pahar, păpusi delicate
Suierată: viata.

 (in Carmina, Bernard Dumerchez Editeur, 1995)

 

Ziua vinului si a rozelor
                                     amicului Jean-Pascal Dubost

Pasii caută pe dalele nefixate
Amusină pământul proaspăt coborând
La poalele parcelei: altădată sacru, astăzi închis
Unul ca si altul pus în sticle, pentru curajul costru:
Dacă el e suspect că stă în picioare si scrie
La colt de stradă, în loc să bea,
Atunci et sunt vinovat si revendic
Această vie, descindere a oraselor si toti cei ce o populează
Câinele pierdut si descendenta din Abraham.

 

  Home