Dan MINOIU

 

Fugă

Dă-mi clipa Doamnă

Nu mai fugi cu-albastrul

Soseta e purtată

Nu-mi da stomacul gol.

 

Nu mă lăsa pe stradă

Te chem într-un sihastru

Să-mi tulburi amintirea

Lăsată în nămol.

 

Toamnă

Picături de soapte sparg timpanul noptii

Strecurîndu-ti dorul de a mă avea.

Strîmb, mă-ndrept spre clipă respirînd din sortii

Criptei ridicate ce mă astepta.

 

S-a închis si cripta, ti-ai închis odaia

Poti pentru o clipă să bocesti cumplit,

Iată că spre seară a-nceput si ploaia

Curătînd tămîia ce s-a răspîndit.

 

Ritual

Genunchii sînt moi

Pleoapele-mi sînt smulse

Florile din casă nu mai au noroc.

Stau cu teamă frîntă

Sub o poartă-ascunsă

Neavînd nevoie să mai punem foc.

 

Soapte

Neculcătoarea mea, potecile te-asteaptă

Lîngă un strop, ce mie mi-e izvor

Si te cuprind în noaptea de caleasca,

Să te preumblu-n soapte cînd mi-e dor.

 

Dar caii sînt sensibili la lumină

Si trupul de caleasca e cumplit,

Te răstignesc în noaptea ce-o să vină

Si te cuprind cu dreapta, linistit.

 

Potecile sînt clipe de-asteptare,

Cînd roata se învîrte fără pas,

Te strig lîngă un steag cu felinare

Să dai nisip clepsidrei ce-a rămas.