Constantin MIU

 

MODALITĂTI DE RECEPTARE A POEZIEI

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

 

În Le Langage et la pensée (editia din 1930, p. 393), Henri Delacroix nota: „Numai o parte a vietii afective se scurge în limbaj, cealaltă se îndreaptă către inefabil.” De aici si ambiguitatea, pe care poetii moderni o exploatează profitabil. Poezia modernă este criptică, până la încifrare. Pentru numărul de fată al revistei Poezia, vom încerca să ilustrăm conceptul de ambiguitate, prin referire la poezia lui Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, căci datorită ambiguitătii versurilor, această creatie comportă mai multe modalităti de receptare.

I. Receptarea poeziei sub aspect literar

 

Apărută în 1919 în fruntea volumului ce marca debutul literar al lui Lucian Blaga – Poemele luminii –, poezia a fost considerată, poate mai mult mecanic, drept artă poetică. Însă în această poezie care deschide volumul ce stă sub semnul luminii nu se vorbeste despre rolul artei si rostul artistului, asa cum sunt întelese de către Eminescu, Goga sau Arghezi. La Blaga, artistul îsi asumă un alt rol, în strânsă corelatie cu modalitătile cunoasterii.
Tema poeziei ar fi cunoasterea si modurile ei de realizare. Poetul – filosof vrea să cunoască ce se află dincolo de înfătisarea schimbătoare si diversă a lucrurilor, să pătrundă la esente. Blaga ilustrează în această poezie o idee avansată în volumul de aforisme Pietre pentru templul meu: „Câteodată, datoria noastră în fata unui mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim asa de mult, încât să-l prefacem într-un mister si mai mare”.

Conceptia lui Blaga despre mister

Pentru Blaga, omul este singura fiintă înzestrată cu un destin creator. Creând, el relevează misterul. Relevând misterul, omul nu-l deschide spre a-l elucida, ci spre a-l potenta. Potrivit conceptiei lui Blaga, misterul nu poate fi elucidat pe cale ratională. Marele Anonim, prin „cenzura transcendentă“ a limitat puterea de cunoastere a omului. Ratiunea se opreste la marginea misterului. În imperiul acestuia, al tainelor, omul pătrunde pe calea intuitiei, pe calea trăirii prin iubire. Pătrunzând prin intermediul iubirii în zona misterelor, subiectul cunoscător pătrunde în zona „nepătrunsului ascuns”.
Din cele spuse până aici, să decriptăm acum metaforele simbol:
®corola de minuni – universul fenomenal care cuprinde:
® flori – universul vegetal;
®ochi, buze – „universul” uman, având la bază principiul „ochii sunt oglinda sufletului”; sărut dar si cuvânt;
® morminte – universul mineral;
® taina – ceea ce este criptic
® lumina mea – cunoasterea limitată, nepoetică;
® lumina altora – cunoasterea nelimitată, poetică si intuitivă.
Compozitional, poezia cuprinde trei secvente: I: versurile 1 – 8; a II-a versurile 9 – 18; a III-a versurile 19 – 20. Prima secventa are la bază o serie de opozitii succesive între cele două modalităti de cunoastere, exprimate prin verbe adecvate.
De observat, în prima secventă, natura registrului verbal (afirmativă si negativă), care evidentiază rolul acestuia în conturarea celor doua atitudini în procesul cunoasterii: în cazul cunoasterii poetice, avem de-a face cu afirmatia prin negatie („nu strivesc”, „nu ucid” ), iar în cazul cunoasterii limitate, nepoetice e vorba de o atitudine distructivă („sugrumă” ).
În secventa a II-a, opozitia se realizează la nivel gramatical. Termenul al doilea al antitezei „eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”, dispus ca un nucleu exact la mijlocul poeziei, anticipează teoria lui Blaga despre potentarea misterelor si minus-cunoastere.
În secventa a III-a, ultimele doua versuri constituie o justificare, exprimată printr-o subordonată cauzală, a modului de cunoastere artistic pentru care pledează poetul.          

 

II. Receptarea poeziei sub aspect teologic

S-a spus că poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este specifică pentru cunoasterea intuitivă, pe care Blaga o exprimă cu mijloacele poeticului. Vom detalia acest aspect, arătând că în această creatie, care deschide volumul Poemele luminii, eul poetic parcurge două etape în ceea ce priveste mistica luminii: contemplarea lui Dumnezeu în natură si, respectiv, contemplarea Lui nemijlocită. Aceste două etape corespund, sub aspect structural, celor două părti ale poeziei mai sus amintite.
În cursul sau de Teologie mistică, Nichifor Crainic distinge două feluri de contemplatie: naturală si supranaturală. Cea naturală (artistică si filosofică) „poate să fie sensibilă când, angajând simturile, gustăm (…) frumusetile lumii creaturale…” 1) (s.n.). „Lumea” care transpare din poezia pe care o discutăm este una a contemplatiilor intelectuale care, „în esenta ei, este luminoasă”.2) De aceea, „Intelectul concentrat asupra problemelor metafizice poate să piardă perceperea timpului si spatiului material, ca si cum ar iesi din limitele lor. Tocmai în asemenea cazuri mintea îmi apare ca o lumină.” 3) (s.n.).
Distinctia pe care Blaga o face în prima parte a poeziei Eu nu strivesc corola de minuni a lumii între lumina mea si lumina altora (mintea = lumina) este, în fond, distinctia între viata contemplativă si cea necontemplativă:
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric”

Să observăm că distinctia între viata contemplativă si cea necontemplativă e făcută printr-o afirmatie exprimată prin intermediul unei duble negatii („nu strivesc”, „nu ucid”), spre a evidentia în felul acesta modalitatea de cunoastere proprie eu-lui poetic: „Contemplatia – spune Nichifor Crainic – e cunoastere intuitivă, adică o cunoastere prin dragoste divină.” 4)
În prima parte a poeziei, se manifestă latura intuitivă a contemplatiei, în disjunctie cu modalitatea de cunoastere neintuitivă, ratională (lumina mea/ lumina altora). Latura afectivă a contemplatiei este detectabilă în partea a doua a poeziei:
„dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsorează, ci tremurătoare
măreste si mai tare taina noptii,
asa îmbogătesc si eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
si tot ce-i ne-nteles
se schimbă-n ne-ntelesuri si mai mari
sub ochii mei –
căci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.”

În această parte, ne putem lămuri în privinta celor două categorii de taine: a lumii taină si taina noptii. „Taina – spune Părintele Stăniloaie – nu e una cu întunericul, ca în gândirea si filosofia occidentală, ci e una cu lumina.” 5)În sprijinul afirmatiei sale, Parintele Profesor citează un fragment din Imnele dragostei dumnezeiesti ale Sf. Simeon Noul Teolog: „De aceea, limba mea nu are cuvinte si mintea mea priveste cele săvârsite, dar nu le explică.” (în Studii de teologie dogmatică ortodoxă, editia 1991, p. 331) 6) Recunoastem în vorbele SF. Simeon Noul Teolog ceea ce Blaga exprima poetic în partea a doua a poeziei Eu nu strivesc corola de minuni a lumii:sporirea, îmbogătirea cu „largi fiori de sfânt mister” a tainelor lumii – natura creaturală. E vorba aici de contemplarea frumosului indicibil.
 În ultimele două versuri ale poeziei, cunoasterea va lua forma contemplatiei active, 7) prin puterea de trăire prin iubire. Sporind cu lumina sa a lumii taină, prin iubire, – asa cum mărturiseste răspicat -, eul poetic realizează de fapt un act de cunoastere a Luminii dumnezeiesti răsfrânte în frumusetea lumii creaturale. Iar natura acestei lumini – infuzate – este deiformă: „Lumina aceasta care este de la Dumnezeu este Lumina iubirii si a cunoasterii.” 8) (s.n.).

III. Receptarea poeziei sub aspect filosofic

 

Eu nu strivesc corola de minuni a lumiiilustrează cu mijloacele poeticului sistemul filosofic al lui Lucian Blaga. Poetul – filosof uzitează de metafore simbol, spre a evidentia distinctia dintre cunoasterea poetică, intuitivă, problematică, si cunoasterea rationala, neproblematică, respectiv: lumina mea/ lumina altora.

Conceptia lui Blaga despre cunoastere

Blaga deosebea o cunoastere întelegătoare, individuală, accesibilă omului, de una absolută, transcendentă, a Marelui Anonim. Cunoasterea întelegătoare poate manifesta fată de obiectul ei o atitudine paradisiacă si una luciferică. Cunoasterea paradisiacă este una neproblematică pe când cea luciferică vizează misterul. Ea provoacă o „criză“ în interiorul obiectului cunoasterii, îl problematizează, despicându-l într-o parte care se arata – fanicul – si o alta care se ascunde – cripticul. În descifrarea unui mister, Blaga consideră că se pot stabili trei variatiuni calitative: de reducere sau atenuare, prin revelări succesive, pe cale logică, corespunzător plus-cunoasterii; de permanentizare a misterului, ceea ce corespunde zero-cunoasterii si de potentare a misterului, corespunzător minus-cunoasterii.

Atitudinea fată de taine

 

În cartea sa Scriitori români din secolul XX, Tudor Vianu asează volumul Poemele luminii sub semnul iubirii. De altfel, lumina/ cunoasterea si iubirea sunt cei doi piloni de sustinere a artei poetice blagiene în volumul amintit. Poezia începe cu o declaratie cu sens negativ si se încheie cu o afirmatie: “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte/ (....) căci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte.”
Vom aborda mult discutata problematică a cunoasterii, pornind de la cele „trei trepte ale cugetului” sau „trei trepte ale creatiei” 9) propuse de Constantin Noica: „Orice creatie începe cu o inspiratie, trece într-o iscodire (...) si se împlineste într-o iscusire.” 10)
Daca în cazul ispitirii, între cele doua modalităti de cunoastere – cea intuitivă si cea ratională – nu există diferentieri, căci în această fază are loc „întâlnirea” cu tainele universului fenomenal, în cazul celei de-a doua trepte – iscodirea -, atitudinile sunt net opuse, pentru că si „iscodirea exprimă (...) un act de cunoastere”.11) Aspectul acesta transpare din primele versuri ale poeziei, unde eul poetic realizează o afirmatie prin negatte : „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea”(s.n.). De observat forma negativă a verbelor subliniate de noi, care au sens afirmativ, constructiv. Ea se află în antiteză cu forma afirmativă a verbului ce dă lămuriri despre „lumina altora” – cunoasterea ratională, limitată si, totodată, nepoetică: „Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric”(s.n.). După cum se poate lesne sesiza, forma verbală e afirmativă, dar întelesul este negativ-distructiv.
În partea mediană a poeziei în discutie se detaliază atitudinea eu-lui poetic cunoscător, în actul iscodirii : acesta nu-si propune să elucideze tainele, ci să le sporească si să le îmbogătească. Situatia aceasta în actul cunoasterii abisale e reliefată prin intermediul unei ample comparatii: „dar eu,/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -/ si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsorează, ci tremurătoare/ măreste si mai tare taina noptii,/ asa îmbogătesc si eu întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister”(s.n.).
Finalul poeziei – ultimele doua versuri – aduce în prim plan cea de-a treia treaptă, si anume iscusirea: „În timp ce ispitirea si iscodirea privesc mai ales procesul cunoasterii (...), iscusirea priveste produsul lor.” 12) Dar dacă primele două trepte sunt reprezentative – asa cum opina Contantin Noica – fie pentru cunoasterea intuitivă, fie pentru cea ratională, cea de-a treia treapta este definitorie pentru creatie, în sensul că de astă dată e vorba de luarea în posesiune a componentelor universului fenomenal – a tainelor -, prin iubire: „căci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte.” (s.n.). Cuprinderea acestora, sub zodia erosului, e preconizată la nivel morfologic cu ajutorul adverbului cumulativ si, care repetat pe lângă fiecare component al acestei lumi, capătă valoare stilistică de superlativ cantitativ, această calitate conferind-o iubirea. Această atitudine, pe care o exprimă a treia treaptă, este, desigur, una creatoare.

 

NOTE:

1. Nichifor Crainic, Sfintenia – împlinirea umanului, Editura Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993, p. 187.
2. Arhim. Sofronie, Mistica vederii lui Dumnezeu, Editura Adonai, Bucuresti, 1995, p. 98.
3. Idem, p. 98.
4. Nichifor Crainic, op. cit., p. 109.
 Dumitru Staniloaie, Iisus Hristos Lumina lumii si Îndumnezeitorul omului, Editura Anastasia, 1993, p. 218.
6. Idem, p. 218.
7. Cf. Nichifor Crainic, op. cit., p. 189.
8. Arhim. Sofronie, op. cit., p.112.
9. Constantin Noica, Cuvânt împreuna despre rostirea românească, Editura Eminescu, 1987, p. 234.
10. Idem, p. 234.
11. Ibidem, p. 235.
12. Ibidem, p. 236.