POEZIE FRANCOFONĂ

Emmanuel MOSES
E. Moses,  născut la 21 oct. 1959 la Casablanca/Maroc, a trăit între 1969 si 1986 la Jerusalim, iar din 1986 locuieste la Paris cu sotia sa, Gila. A publicat: Le repas du soir – poeme – 1988, Un homme est parti – nuvele –1989, Métiers – poeme – 1989 – Prix de la vocation. A tradus din germană pe Peter Huchel: La tristesse est inhabitable – 1990 , este autorul unei antologii de poezie izraeliană – 1990; Les Bîtiments de la Compagnie Asiaqtique – 1993 ; Le Présent – 1999 …

Vechi conversatii

Îsi amintise de vechile discutii cu unii sau altii,
De proviziile care i se păreau iesite din uz,
Într-o cameră ocupată aproape în întregime de un sfert de coadă de pian,
În vreme ce în mijlocul pietei lampadarul sfîrîia,
Piată mică germană si orientală umbrită de-un pin
Si mai ales pe banca din Greenwich,
Cerul imens,  seara care se lăsa
Pe sirul de plopi mărginind peluza
Unde copiii jucau fotbal, oamenii-si plimbau cîinele,
Cîtiva bătrîni luau aer înaintea de a regăsi atmosfera izolantă,
Mirosul de medicamente al camerei lor,
Un bimotor îsi amorsa aterizarea spre un club vecin,
Dar îi spusese trebuie să poti vorbi despre sine
Mai precis nu se vorbeste-n final decît despre sine,
Acesta de dinainte zdrobitor de inimi de la Moscova la Cernăuti,
Ghitaristul cu bucle luminoase si figură copilăroasă,
În prezent un omulet apropiindu-se de cincizeci,
Încovoiat, cu surîsul timid de emigrant,
Cu puloverul cu ochiuri mari, cizme ieftine,
Fatalismul amar al celui care a cunoscut speranta,
L-a văzut crescînd si luîndu-si zborul,
Lăsîndu-l singur cu prezentul riscant de nu  jalnic,
Depiesul într-un cartier muncitoresc, fuga după plăti,
Economiile mărunte,
Fiul rămas în tară, fiica mea plecată,
Femeia înăsprită de viata-i de sotie părăsită, înselată,
Manifestînd prin fiecare gest, vorbă,
Că-i prea tîrziu pentru a o lua de la capăt,
Care se multumeste să deriveze fără a opune minima
Rezistentă, cu o răbdare infinită,
Căci ce are de asteptat din ce n-a pierdut,
Însusi Grad, plimbîndu-se în lung si-n lat,
Probabil invadat deja de metastază,
Îsi arătase reticenta,
Nu căutăm fără urmări să scăpăm de Atot-Puternicul,
Asta va fi cînd ne vom îmbarca spre depărtări,
Întinzîndu-ne pe flancu-i de jos
Si lăsîndu-ne cuprinsi de somn,
El si-a ars aripile –
Nimeni altcineva de aici, între spitalul Saint-Louis si Institutul Curie
Nu avusese îndrăzneala de a o face –
Si nimeni nu va fi scutit cel putin de a se angaja pe Acelasi drum, aspru, dur.

Le Présent (Flammarion, 1999)
                                         (cf. Jean Orizet, op. cit., p. 311-312)

Celălalt tărîm

Voci reduse la tăcere
Ceata s-a ridicat
Acum
Lăsînd în urmă
Case, copaci, stînci
Toate fum
Pămînt ne-promis
Laptele tău se face amar
Pentru guri
O ultimă neghiobie povesteste îngerul
Îsi aminteste de încercările lui Jacob
Si-n noaptea aceasta ploaia va fi
Visul drumurilor

 

Visul 1

O bilă rosie: te uiti la mărul asezat pe
Masă.
O bilă albastră: în spatele gardului,
Frunzele au ridicat un zid întreaga noapte.
O bilă verde: nimic nu se ascunde-n camera
Lovită de lumină.

 

Visul 2

E amaiză dintotdeauna pe cadran
Strălucind ca irisul din ochii pendulei.
Din gura tatălui un nor iese
Si se devoră.

Visul 3

O femeie-si deschide mîinile de culoarea pîinii
Unde drumuri de zăpadă traversează cîmpia.
Cine a lăsat să cadă un bulgăre de cristal pe podea?
Iată pasii copiilor pictati ca niste umbre
Iată rămăsite de fluturi pe perdea  –
Vine ceasul care sterge lacrimile.

(Cf: Panorama de la poésie française contemporaine, Approche de l’an 2000, Fulvio Caccia et Bernard Hreglich, Moebius 49, Triptyque, Montréal, Canada, automne 1991, p. 120/122)

Prezentare si traduceri de Claudia PINTESCU