Daniel MURESAN
CRESTETI OGLINDA
Este albina bună
culegătoare de miere, da,
uite ce dovezi si preferinte
avem noi plimbatii de zodii:
stim, si de nu vrem,
să fim copiii lumii, maturii,
gârbovitii de ieri,
de vremi,
să amuzăm murind câte putin,
adunând perle, în jur mosuroaie
mai multe
decât numără fiecare …
ne învată cineva, nu stie zarea
cât tine micul univers,
imaginea răsfrântă oboseste semeni,
întunecă minti, rupe nuielele cosului
în care se pun nestemate
si-i micesc
pe confrati ,unde-i rostul ?
iscusinta se opreste aici,
este după rânduiala gesturilor
să ne credem
mai sus de puterea arătării,
să ne întindem poala cerului,
cei care contemplă
nu văd deloc lumina visată,
încurcă noua fire cu datul.
I-am lăsat pe iscusitii în cuvinte
si culoare
să –si facă ateliere,
să se înmultească,
să ghicească genuri, să arate
în bine si rău zbuciumul adunat,
unii sunt frumosi
la chip, ce păcat se urâtesc
cu nepăsarea, cei mai multi
suferă
în tăcere,
toate se arată, cine le poate vedea ?
DIONISIILE SI ÎNALTUL OASPETE
Imperiul trăieste din plin,
se ridică temple,
biserici la întrecere, localuri
de petreceri,
orgii la data pusă,
edilii si mai marele
nu aveau somn,e frică
de trecere,
la mare tinută preotesele
destrăbălate
să fie multumit Bacus,
alături stau
coloanele în cele trei stiluri,
sigur că zidurile erau mai joase
de treizeci de ori fată de ultimul
zgârie nor, faima posteritătii,
surpriza e dată de fiinte
acoperite cu păr,
coarne si urechi lungi,
picioare de tap, e lumea satirilor,
a dionisiilor.
Grecii le ziceau zei trimisilor
să le arate calea,
persii,
mai atenti, le spuneau pe nume la
buni si pe răi,
la romani, la fratii eleni
se descoperea usor viata dublă;
măreti si modesti, urâti si fără
seamăn hidosi,
si-n câte alte feluri …
Dionisos asteaptă si el un templu,
ca de altfel Bacus în frumoasa Romă,
promisiune amânată cu sutele de ani,
ce-ti trebuie templu când petrecem
în pădure,
lângă vita de vie, frunze
cu atâtea arome..
– Pentru pretul vinului, el ne dă
curajul, ne deschide mintea
în fata haosului atât de întins,
de pune câteva pietre –n plus
trufiei
nu-i nici un rău, cât o să fim
în straie, puneti struguri la urechi,
luati cupele-n mâini.
Dionisiile aduc mare bucurie,
nu stiu de ce trebuie amânată
serbarea
până începe din nou să fiarbă
sângele divin,
băutorii se întrec cu simtirea gustului
si nu-l mai simt,
Zeus nu-l mai simte
după două înghitituri, e atent,
nevoie mare,
la întinsul desfrâu.
El, puterea stăpânitoare,
oaspetele meu,
străluceste cu plata si pedeapsa
după merit, stie când împrejurarea
cere tunet ceresc ori oboseala
omului smerit, de fiecare dată ne-am
dori apropierea marelui zeu,
templul mai poate astepta,
nu poate egala…
