Vasile MUSTE
viata ca un plug făgăduit
Bunicului meu
vecuit de asteptare a rămas
sezînd pe cusmă în adunări generale
de cînd Dumnezeu a fost schimbat cu
marx pe ordinea de zi
el fostă ordonantă la ghinărari
pă frunt în galitia
cu cele saptezecisiopt de pămînturi
care i-au tinut loc de inimă
după colectivizare
si pînă să dea rîndul la viată
celor dindărătul lui
multi spun că l-au condus pe drumul de veci
dar eu stiu că a rămas în adunări generale
asezat pe cusma lui neagră
cu visul comandantilor de închisori
asteptînd supunerea ordinii de zi
la votul mîinilor furci
din moartea aceasta
si viata cealaltă
sat urcînd în cer
poartă iarba pe umerii tineri potecile toate spre
dealuri un strigăt de înger atins cu nuiaua-i
plecarea părintilor cu sa tul în cer pe lacrimă nouă
lunecă îngenuncheată ziua din urmă
usile bisericilor au rămas deschise umbra celor
demult si abia asfintiti cîntă încă în strane umilind
întunericul
aplecarea spre răni
orasul meu s-a aruncat într-o zi în rîurile care îl
înconjoară si eu locuiam lîngă oameni ce nu mai
erau decît duhurile lui plutind peste ape
trăiam împreună si citeam pietre si frunze
de salcie
eram cu ei în cer si pe pămînt
tîrziu pe locul acela s-a construit un alt oras
cu pietre si trunchiuri de salcie
de atunci am început să fiu singur
presimtirea ierbii
doar cînd îmi voi desface cămasa asta
de viată privindu-mi umerii acoperiti
cu pulbere-aurie veti întelege că am
fost prieten cu cel care noapte
de noapte urca Luna pe munti
de drag
cu mirosul umerilor tăi înfloriti
legat peste gînduri si oase
luminîntunecam
dincolo de cele rămase
pămînt la orizont
primăvara trăgîndu-ti de sub pasi în
joacă iarba din mijlocul lumii pe
umeri cu anii cei mai înalti ai
părintilor demult înserati să
strigi să te rogi si să îti
răspundă doar iarba aceea prin
venele tale vîslind spre un alt
început
alter ego
cum stie fiecare dimineată drumul spre
Tara Lăpusului
asa-l stiam odată pe Vasile Muste poetul
ne-au despărtit însă zbaterile noptile singurătatea
eu am murit în mai multe războaie mărunte civile
el rescria tăcerile părintilor pe o piele de aer
tot mai subtire
demult eu nu mai văd să citesc pe aer doar cînd
vine să se roage si ia deasupra-mi fire de iarbă simt
cum scrie cu ele pe cruce un nume lui foarte
apropiat
Din volumul Proprietarul de distilerii,
în curs de aparitie la Editura Grinta din Cluj-Napoca
