FRESCA

Coboarã îngerii zugrãviti
pe zidul dinspre rãsãrit,
au ochii scosi de sulitã ori sabie,
de un trecut incert, oricum.

Prin iarba grasã de mai
dau roatã biserici albe
în apele amurgului.

Scara lui Iacob alunecã lin
în mireasmã de pin învelitã
si îngerii cu ochii scosi
zidul nu-l mai gãsesc,
zidul nu-l mai gãsesc.

Ascultã doar, tãcuti, decolorati
un vuiet de veac în biserica micã
si poezia, ah, Poezia
cum doarme pe un fund de mare!
 

LA MERIDIANUL ZERO

Pierdut si nevãzut
greierul zdrobeste linistea
în cîmpia rosie din Aragon;
si mori de vînt - înalte lumînãri
plantînd absente incendiate;
lîngã biserica ce se destramã
cum cad, bufnind, caisele tîrzii,
Ay, viata - aceastã înaintare cu spatele!