POEZIE LATINO-AMERICANA

 

Santiago MUTIS

Cel ce pleacă (întoarcerea)

Îti las ochii mei, tie, arbore de foc
Tie, pămînt al meu, îti las limba
           buzele mele, lumina fruntii
           dintii mei albi cu care ti-am mîngîiat
           sînii, oh, atît de gingasi
mîinile mele, în care viata
           si-a desenat constelatia
           de nisip strălucitor
pieptul meu, floarea oaselor mele
           fosforescente

am venit să ti le aduc

Lasă ca sufletul meu
suav
să mă îngroape în poala ta

 

Pentru Garcia Lorca (Pictor)

„Trebuie sa fac un efort imens pentru a întretine o conversatie obisnuită cu acesti oameni din statiunea balneară”
(Dintr-o scrisoare) F. G. L.

„Numai misterul ne face să trăim, numai misterul”
(Pe unul din desenele sale).

Aer si pămînt, si piper si un obiect oarecare... al spiridusului? „Lumini ale lemnului”, sau ale pietrelor; lumea în linii drepte – lacrimi sau stele–; lumea sa, frunzele sale, căzînd din copacul sonor al timpului; lămîii săi – galbeni – pictati cu mîna de Căpitan – un „cuvînt cu stea” –. Linii ce devin drumuri, îndreptîndu-se înspre pădure – prin aer – sau înspre sînge, sau înspre jocul de a înălta luna si de a o pune pe umărul lui Federico: un cuvînt inventat de el.
Picta în scrisori constelatii negre pe fondul noptilor albe; pe cerul său a făcut să strălucească un curcubeu si „a construit o punte de aur”, în căutarea inimii – îndepărtate – si a aceleia a prietenilor săi. Pentru ce altceva sînt bune scrisorile! Luna lui, deci, era albastră si se afla deasupra orizontului, asemenea unei surprize miraculoase de a vedea ridicîndu-se deasupra apei mării coada balenelor si de a o vedea dispărînd în misterul zîmbetului zeilor: Ele sînt noul Inorog. Să desenezi deschizîndu-ti larg aripile si să simti zborul în tăcerea unei pentagrame. Să desenezi cîntece – să le iluminezi – si să auzi tărîmurile norului, al peisajului, în vreme ce se simte în spate puterea tunetului si a puritătii, ca în cazul lui Juan Gris.
Elipsa umbrei unui astru pe care o picta invadînd spatiul gol, revărsările sîngelui, luciditatea... Picta pentru a intra în cîntecul unei păsări, ca într-o colivie, si pentru a tine la îndemînă – pentru cîteva clipe – o stea sau alta, pierdută în vreun fruct sau în gîtlejul vreunei păsări. Cînd picta el reînvia copilul acela cu ochi inteligenti ce ne veghează – întotdeauna.
Poezie si... nostalgia bucuriei?
În aerul calm al amintirii caută vechi jocuri vrăjitoresti: picta pentru a-si vindeca rănile care în mîinile sale deveneau poeme.