DIN POEZIA CONTEMPORANĂ CAMERUNEZĂ
Wilfried MWENYE
(n. în 1977, la Yaoundé, Camerun)
Poet, cercetător în litere si stiinte umane, critic de artă. Corespondent al revistelor Hiototi si Africultures . Secretar general al Ronde des Poètes.
De dragoste
Sunt poet
Statut îndoielnic, se pare, în ochii fetelor
Poetii sunt, se spune, mincinosi
Sunt poet, în miezul bănuielii sunt cum să-mi dau seama
Port acest eres pe care necuviinciosul Nietzsche îl înlesni fără
să mă apere!
Sunt poet cuvântul este izvorul meu, sensul averea mea
De la înăltarea iubirii în inima mea
Slefuiesc cristalul ca flacăra spectrului său să lumineze ecoul cuvintelor
Cuvintele vărsate către tine
Promit înflăcărarea trupului tău peste elipsele hotarelor tale
Femeie, subiect îmi aduceai pentru a-mi tese poemul
Fost-ai subiectul însusi, iar zâmbetul tău mina desenului meu
Inima-mi deveni amintire a locului de unde începu
Avântul sângelui la întoarcerea penumbrei vorbitoare
O stii tu oare? Astfel începu
Broderia versului nostalgic purtător de sperantă
În umbra flăcărilor tu o stii
Am îndrăznit migrarea strofelor de pe hârtie către pieptul tremurător
Nădusind, îmi rezistai
Pieptu-mi se făcu sfărâmicios în vigoarea clamării versului
Nădusind, îmi rezistai
Inima mi se usca precum pânza-n adierea harmattanului
Însetat, cu pieptu-mi prăfuit,
Îti asteptam cuvintele înmuiate în licoarea iubirii
Prezenta ti se risipea precum mirajul-în zare
Pe măsură ce mă sleiam să mă inspir în sperantă si
Răsuna mereu mai tare glasul profetului Gibran:
„Când dragostea îti face semn, urmeaz-o !”
Nu-ti împrejmuiam jocul, dar îmi desluseai asteptarea
Si-mi adresai aste scânteieri amprente de îndoială:
Unde te ascunzi? Mor!
Cu cât trec zilele
Cu atât mă îndepartez în lumea ta!
Vreau să mă dezmeticesc, nu ajung
Este oare drumul cel bun
Pistele lumii tale îmi sunt
Tu îmi răsfrângi si iradiezi sufletul
Spiritul mi se sfâsie în gravurile sortii
Ca si cum ar iesi din cripta unui vis
Acolo mă scald împreună cu tine într-un văzduh portocaliu
Privirea vărsată peste zare întreabă viitorul
Totusi
Văzduhul nu-i nici sângeriu nici melancolic
El asudă seninătatea mortii unde
Curătenia se identifică cu albul macabru al oaselor
Plutesc pe opiumul suflului
Pasărea iubirii mă-naltă atât de sus în cer
Încât măsor întinderea frumusetii tale
Si mângâind visele, pierd somnul
Desluseam lovirea vălului
În vântul realului si visului
Ti se-nălta glasul si mi se închiseră ochii
Iar inima mea în singurătate se făcu receptorul acestor cuvinte:
Esti un înger
Voi face tot ce pot
Pentru a te face fericit
Sunt mândră de tine
Te iubesc
Să uităm lumea
Să uităm pentru a recrea lumea!
Vas grăitor primeste
Rosul-cărămiziu al fericirii
Ce se-ameteste uneori în soare
(...)
Fragment din Paroles d’amour
În româneste de Marilena Lică-Masala, Paris, 5 august 2012
Lectură bilingvă: Monica Muntean, Ilzi Sora
N.B. Multumim poetului Jean-Claude Awono pentru întâlnirea cu Wilfried Mwenye.
Harmattan, vânt secetos ce bate în Camerun dintre Sahara.
La plural (énigmes, parfums), în original.
La plural (des soirs), în original.
