Valentin NICOLITOV

Odată

Odată, într-un septembrie,

Te-ai ivit cu ploaia de toamnă…

Veneai prin stropii reci

Calmă, senină, frumoasă,

Fără să bănuiesti că, văzîndu-te,

Cineva îsi dezbrăcase în grabă

Sufletul de pînă atunci,

Ca pe o haină groasă

La venirea primăverii.

Odată, într-un septembrie,

În sufletul meu a fost primăvară.

P OEZIA / vară 2010

43

Vrei tu?

Vrei, tu, să fii nevasta mea ?

Dimineata vei spăla rufe,

Fredonînd veselă,

Si le vei întinde la soare.

După amiază,

Îngrijind florile grădinii,

Mă vei astepta

Să mă întorc acasă

Si-mpreună

Vom chema seara

Să vină mai repede,

Să fim numai noi.

Atunci va fi din nou sărbătoare

Fiindcă florile

Ne vor îmbăta simturile

Cu parfumuri aflate în timpul zilei

În palmele tale,

Iar rufele se vor usca,

Sub adierea blîndă a vîntului,

Pocnind molatec,

În urechile noastre

Asurzite de dragoste.

Ar fi trebuit…

Ca să mă-ndrăgesti

Ar fi trebuit mai întîi

Să respiri aerul curat al cerului meu,

Să bei însetată din apa limpede

A izvoarelor mele,

Să-ti umpli pieptul

Cu parfumul zilelor de primăvară

Si să pătrunzi în fiecare noapte, cu sfială,

În visele si-n sufletul meu.

Sau poate ar fi trebuit mai întîi

Să te visezi pe tine, frumoasă,

Venind cu bratele întinse

Spre inima mea –

Această minune de carne si sînge

P OEZIA / vară 2010

44

Care bate gata să spargă pieptul

Si-ncearcă să zboare spre-nalturi

Cînd te vede aevea.

Dacă mă gîndesc mai bine,

Ca să mă-ndrăgesti,

Poate c-ar fi trebuit,

Doar să citesti

Versurile mele.