Ruxandra NICULESCU
Vis cu biblioparadis
Aceastã versiune italianã a poeziei Ruxandrei Niculescu s-a
fãcut în baza unei selectii din volumele Meseria exilului si
Oglinzi pãrãsite, apãrute la Bucuresti, în 1998
si, respectiv, 2001, în limba românã. Rar ne-a fost dat
sã descoperim în cãrtile unor autori români rezidenti
în strãinãtate o atît de perfectã sincronizare
cu limbajul artistic al ultimei modernitãti, cel al poeziei noastre
la zi, si totodatã cel al competitiei europene.
Pentru Ruxandra Niculescu viata si expresia poeticã a acesteia se
legitimeazã reciproc pînã la sinonimie, temele, proiectiile
si motivele recurente explorînd interfata între fragilitatea
conditiei de femeie si striitor transplant într-un univers afectiv
si lingvistic strãin/ straniu, si propriul pariu spiritualist, exorcism
al „demiurgului funest”.
Poemele, secvente dintr-o tranzitivã confesiune eliberatoare, pot
fi citite si ca documente psihologice, etice si estetice, experientele trãite
atunci si acum, alcãtuind un memorial al vietii autentice, salvate
din mrejele melodramei si autocompasiunii. Jurnal de rezistentã existentialã
prin recurs la scriitura autenticã, autoreferentialã si autoreflexivã,
versurile Ruxandrei Niculescu aduc la suprafatã semnalele vietii profunde,
dincolo de amãgire si trucuri, poeta trãind aproape exclusiv
în paginã si în timpul scriiturii. Chin lucid, resemnare
si voluptate a recuperãrii prin dispozitie poeticã, iatã
cîteva chei ce introduc un recital al sperantei crestine, enuntate
în incisive, predictive grafitti pe giulgiul timpului, dar mai ales
al contratimpului biografic, afectiv sau erotic.
Interiorizat dramatic, pascalian si rilkean totodatã, filonul meditativ
se ridicã la admirabile cote expresive, mai ales în textele
inspirate de cuplu, de figurile tutelare ale pãrintilor, de universala
indiferentã a naturii vs. limitele trestiei gînditoare, scriitoare
dar muritoare, de viatã ascunsã a cãrtilor si a poeziei
în timp ce se scriu si se citesc.
Obsesia unui biblioparadis al visului scriptural este semnul distinctiv al
poeziei Ruxandrei Niculescu si al acestei cãrti, un compendiu de autenticitate
stilisticã a vietii fãrã iluzii, fie ca pavesianã
meserie de a trãi, fie ca beckettian sfîrsit de partidã,
o iluminare mitopoeticã a asfintituluice amenintã din peisajul
exilului si din oglinzi pãrãsite.
Arheologie/ Archeologia
Mi piegai per leggere
l’arcana scrittura
delle tracce d’uccelli
scolpita
nel marmo smemorato
dell’inverno.
Cînd am fost marea/ Quando fui il mare
Quando fui il mare tempo fa
sentivo il rombo della terra.
Ogni notte sentivo
come analeva struggendosi nel sonno.
Questa terra pesante, scarna
irrequieta, insonne
io l’amai tempo fa
quando fui il mare.
Epitaf/ Epitaffio
Da quando sogno di notte in un idioma straniero
non posso più scrivere poesia.
Cosa significa perdere il tuo paese?
il cimitero è li di fronte.
Garã/ Stazione
Quando una volta fummo vecchissimi
la stazione diede odore d’autunno.
Gli alberi vestivano delle pellicce di volpe rossa.
Stavamo per baciarci, ma le ciglia
grevi come di vincoli
scintillivano urtandosi.
Le luci di un treno affrettato
scomparivano nella nebbia
al nord della stella polare.
Copac de nisip/ Albero di sabbia
T’amerò anche se
sto per odorare di tempo.
Non aver paura, non fuggire.
Solo l’ombra mi s’allungherà
come sentiero di fumo.
Fino a che il fuoco dei capelli
non mi si spegnerà
per qualche tempo
possiamo ancor toccarci.
Poi non ci vediamo più.
Ma sono qui, ci sarò sempre.
Metti per segno un albero
di sabbia.
Prezentare si traduceri de Geo VASILE
