LA CURTEA ERORII
Ne trage clipa-n somn
în hruba lui
visul ne-agatã într-un cui
bãtut în grinda cerului
dar noi în noi
din vis ne tragem înapoi
sã n-auzim în margine de timp
cum i se coace rîsului un ghimp
Si-n cumpãnirea zilnicã
desartã
mintindu-ne cã a trãi e artã
silabisim pãrelnici
o pãrere
ne învelim amarele în miere
si tristele în lucitor dichis
nãdãjduind la cele cîte-n vis...
Dar artã-i oare arta-n care mori
zidindu-te de viu între erori
dus în ispitã de-o ispitã
minciunã goalã ferches dichisitã?
Iar dacã-i artã
de ce Euterpe
ne scoate ochii tot cu cele sterpe?
AUTUMNALIA
Tot cîte una pãsãrile-si curmã
pe cerul meu cãrãrile spre Sud
vînt monocord mi-adulmecã pe urmã
si-m mine depãrtãrile se-aud
Nordul magnetic îmi înclinã toate
pe coasa nemiloasã a lui ieri
(mi-)a mai rãmas pãrelnicia poate
sã mã mai poarte înspre nicãieri
Mã frînge toamna – vreasc bãtrîn de sînger
frunzele-n cer îngãlbenesc si picã
se zbate-o aripã de înger
dar zarea pleoapa mea n-o mai ridicã
Tot cîte-un gînd mã vînturã-n pustie
se tes pe suflet pînze de paing
si nu stiu ce clipã-i încã vie
si care dintre stele mi se sting
