CLATINARE

Cu tîmpla încãlzindu-i clipei golul
în pret te amãgesti cu îndoiala
în care cazi plãtindu-i vietii fala
si împlinindu-i linistii ocolul

Mori în cuvînt dar noime sfinte mutã
de pe morminte pietrele-nvierii
si moartea e o nastere      tãcerii
cuvînt sã fii cu apa ne-nceputã

îti esti pustiul si prin el cãrarea
si sub pustiu izvor ce lumineazã
în somn adînc mirifica ta oazã
vecinã în rãsfãt cu disperarea

Si strîmb te vinzi pe-un joc viclean de stele
si-n cumpãt esti înaltã clãtinare
si mîine-i peste-un veac de asteptare
si-n tine toate-s cîte-or sã te-nsele
 

CLIPA

Cu viata ta cu viata mea
se pare
sporim în pret comorile dintîi

în vesnicie umbra-i gata sã coboare
cu
pasul umbrei vesnic îl amîi

Surîsul tãu
precum un fruct pe ramul tîrziului
din veci a sãgetat
si raza lui în douã se despicã

Pe ce suis în raza lui
am stat?

Prin cîte vieti ne-a petrecut putinul
acestui înteles?

Tu
cine esti?

cã-n mine o Privire cerceteazã
rãstãlmãcind cãrãrile lumesti

cã-n mine o Privire nelumeascã
rãstãlmãceste legile lumesti
 

NECUPRINDERE

în piatra vorbei
chipul tãu nelumesc transpare

luminã si-ntuneric
grãunte-n fiecare

Pletele tale vãluresc pe ape

aproape si departe
departe si aproape

Dar lumea
pe-amîndoi
abia ne-ncape

Ochii nostri
lentile imperfecte
prin care timpul priveste-n pustiu

ori
poate
la focul ceresc
cel pururea viu
 

LA CURTEA ERORII

Ne trage clipa-n somn
în hruba lui
visul ne-agatã într-un cui
bãtut în grinda cerului

dar noi în noi
din vis ne tragem înapoi
sã n-auzim în margine de timp
cum i se coace rîsului un ghimp

Si-n cumpãnirea zilnicã
desartã
mintindu-ne cã a trãi e artã
silabisim pãrelnici
o pãrere

ne învelim amarele în miere
si tristele în lucitor dichis
nãdãjduind la cele cîte-n vis...

Dar artã-i oare arta-n care mori
zidindu-te de viu între erori
dus în ispitã de-o ispitã
minciunã goalã ferches dichisitã?

Iar dacã-i artã
de ce Euterpe
ne scoate ochii tot cu cele sterpe?
 

AUTUMNALIA

Tot cîte una pãsãrile-si curmã
pe cerul meu cãrãrile spre Sud
vînt monocord mi-adulmecã pe urmã
si-m mine depãrtãrile se-aud

Nordul magnetic îmi înclinã toate
pe coasa nemiloasã a lui ieri
(mi-)a mai rãmas pãrelnicia poate
sã mã mai poarte înspre nicãieri

Mã frînge toamna – vreasc bãtrîn de sînger
frunzele-n cer îngãlbenesc si picã
se zbate-o aripã de înger
dar zarea pleoapa mea n-o mai ridicã

Tot cîte-un gînd mã vînturã-n pustie
se tes pe suflet pînze de paing
si nu stiu ce clipã-i încã vie
si care dintre stele mi se sting

Home