Olga Alexandra DIACONU

PASĂREA CARE SCRIE PRIN MÎNA MEA

Pasărea care scrie prin mîna mea
rosteste cuvintele cu inima
Le conturează direct în aer –
oameni de lut să le prindă din caier
si cu iubire le dăruieste
celor ce simt lumina cum creste

Pasărea care cîntă ascunsă-n cuvinte
zboară ne-ncetat fără trup si vesminte
E doar un caier de flăcări cuprins –
de-o vesnicie rămîne nestins
E doar un caier cuprins de lumină
ce toarce doar gînduri neatinse de vină

Pasărea mea cea rotată si sfîntă
suflete treze spre cer le avîntă
si le tot duce, le duce, le duce
pînă ajung în a Cerului Cruce
Si le tot cheamă, le cheamă, le cheamă
pînă devin si ele o flamă

Să-nceapă dansuri sub semnul divin,
dansuri ce flacăra o întretin
Să cînte cîntecul cel mai duios
ce suflet desprinde de carne si os
si îl trezeste cu roua Cerului
ce spală ne-ncetat sîngele Mielului.

NĂSTRAPA NEVĂZUTĂ

O năframă luminată
blînd în inimă-mi tresaltă
E năstrapa nevăzută
ce din raze e tesută
Un văl tandru de lumină
mă-nfăsoară si mă-nchină
Tatălui si Cerului
Maicii ca si Fiului

Un văl cald tesut din rouă
cade cînd e lună nouă
ca să-mi aducă aminte
că am sînge în vesminte

Sîngele ce nu se vede
si unii nu vor a-l crede
Ca să-mi aducă aminte
că am coroană pe frunte
făcută numai din spini
culesi de prin mărăcini
Si cînd fruntea mi-o aplec
eu în lacrimi mă înec
Si cînd fruntea salt în sus
dorul meu e de nespus

Mă tot duce si mă duce
pînă la Iisus pe Cruce
Mă tot poartă si mă poartă
lui Christos să-I bat în poartă
Să mă primească putin
ca să iau pîine si vin
Să mă primească nitel
ca să-mi dea un clopotel
si să-l bat tot într-o dungă
dorul cînd o să m-ajungă

Si să-l bat încetinel
ca să merg mai cătinel
tot spre Crucea Cerului
În inima Mielului,
tot spre Crucea cea rotată
să-I bat tatălui în poartă
Să mă primească putin
Duhul Sfînt să pot să-l tin
Să mă primească nitel
să mă contopesc cu El
Să mă-nvîrt tot roată-roată
ca si cum n-am fost vreodată.

Notă: năstrapa e o pînză în care a fost învelit pruncul Iisus.

 

Home