Geo OLTEANU SPRE LUMINĂ
Călătorind tot timpul
Într-o coajă de melc;
Ducem cu noi o casă-n spinare.
Cîteodată casa ia formă de cruce;
Urcăm cu ea la deal, coborîm,
Si ne învătăm să dormim cu ea.
Asa a fost rînduit de demult,
De cînd Atlas
Ducea tot cerul în cîrcă.
Fiecare are casa lui;
Mai mică sau mai mare,
Si o poartă cu el
Bătătorindu-si tina.
Doar unii ies din casă, uneori,
Întind antene-n sus,
Înteapă lung si pipăie lumina.
EXCELSIOR
Am intrat în mine
din toate părtile,
ca rîurile în mare.
M-am încărcat de apa
si sarea pămîntului
si sînt gata să cresc
flori si copaci
din sîngele meu,
desi înăuntru un sarpe
mă roade la rădăcini.
Mă adun de peste tot
si mă revărs
în propria mea mare,
care mă cheamă
să mă evapore...
Asa, mai pur,
voi ajunge în nori.
