Niculina OPREA
Drumul spre Euleea
În singurãtatea în care bufnitele-si
spintecã disperarea
cadranul prãfduit dupã trecerea peregrinilor
ascunde drumul spre Euleea –
în aceastã oglindire aduceri aminte
tulburã somnul
celui aflat pe marginea timpului
asteptînd ca din vraja întunericului
sã înfloreascã Euleea – o pierdere
de timp supusã acelorasi reguli
de cerc. –
Spre Euleea doar îmbrãtisãrile noastre
pãtimase
însurubate în gîndul pãcatului vor deschide
coridoare de liniste unde poti cãlca
peste prundisul luminii si
poti întinde luntre pînã la acest dincolo
în care eu
îmi tot înmormîntez umbra.
Urmez linia fruntii tale
Urmez linia fruntii tale –
în hãtisurile gîndurilor mã las
pierdutã si
din nou construitã sub umerii tãi
serafici
întelesurile duc la existente
nespeculative,
la somnul profund lipsit de
fantasmagorii
în apropierea energiilor noastre
linguselile sucombã iar heruvimii
lustruiesc coloanele timpului.
Cînd pulberea ninsorii
Despic insomniile pînã dincolo
de golul retinei
frînturi de gînduri fac litanii
la marginea memoriei
creierul meu pãstreazã reverberatii
care mîngîie pielea umedã
a vîntului
timpul dincoace si dincolo
de cercul retinei
se topeste într-o singurãtate captivantã –
deasupra ei privighetorile-si resfirã trilurile
cînd pulberea ninsorii le acoperã pe toate
ne îndreptãm spre jarul dogoritor din
orbirea noastrã.
Mlastini luxoase
Lumini si umbre îmi învelesc trupul –
fulgerãtoare împerecheri
lãcomia buzelor tale-mi cunoaste alchimia
de aici atîta-nfrigurare,
atîta teamã de zbor
arsita gurii tale pîrjoleste noiembrie
din glesnele mele –
sentimentul pîndeste ca o jivinã
înfierbîntatã
neputinta de-a înãlta imnuri
întunericului
îmi va duce trupul în adîncuri
mlastini luxoase vor oglindi mãretul apus.
Doar un trup de albinã
Prea înaltul diminetilor îl refuz sistematic
fãrã sã-mi trãdez strivirea
umerilor
sub fericirea conjugalã –
toate deodatã: paralele, unghiuri,
arce de cerc,
intersectii cuibãrite-n anotimpuri
cãzute în nepãsare:
doar în trup de albinã tristetea
se naste
si moare.
