Drumul spre Euleea

În singurãtatea în care bufnitele-si
spintecã disperarea
cadranul prãfduit dupã trecerea peregrinilor
ascunde drumul spre Euleea –

în aceastã oglindire aduceri aminte
            tulburã somnul
celui aflat pe marginea timpului
asteptînd ca din vraja întunericului
sã înfloreascã Euleea – o pierdere
de timp supusã acelorasi reguli
            de cerc. –

Spre Euleea doar îmbrãtisãrile noastre
            pãtimase
însurubate în gîndul pãcatului vor deschide
coridoare de liniste unde poti cãlca
        peste prundisul luminii si
poti întinde luntre pînã la acest dincolo
            în care eu
îmi tot înmormîntez umbra.


Urmez linia fruntii tale

Urmez linia fruntii tale –
în hãtisurile gîndurilor mã las
        pierdutã si
din nou construitã sub umerii tãi
        serafici

întelesurile duc la existente
        nespeculative,
la somnul profund lipsit de
        fantasmagorii

în apropierea energiilor noastre
linguselile sucombã iar heruvimii
lustruiesc coloanele timpului.


Cînd pulberea ninsorii

Despic insomniile pînã dincolo
        de golul retinei

frînturi de gînduri fac litanii
la marginea memoriei

creierul meu pãstreazã reverberatii
care mîngîie pielea umedã
        a vîntului

timpul dincoace si dincolo
        de cercul retinei
se topeste într-o singurãtate captivantã –
deasupra ei privighetorile-si resfirã trilurile

cînd pulberea ninsorii le acoperã pe toate
ne îndreptãm spre jarul dogoritor din
        orbirea noastrã.



Mlastini luxoase

Lumini si umbre îmi învelesc trupul –
fulgerãtoare împerecheri

lãcomia buzelor tale-mi cunoaste alchimia

de aici atîta-nfrigurare,
atîta teamã de zbor

arsita gurii tale pîrjoleste noiembrie
        din glesnele mele –
sentimentul pîndeste ca o jivinã
            înfierbîntatã

neputinta de-a înãlta imnuri
            întunericului
îmi va duce trupul în adîncuri

mlastini luxoase vor oglindi mãretul apus.



Doar un trup de albinã

Prea înaltul diminetilor îl refuz sistematic
fãrã sã-mi trãdez strivirea
            umerilor
sub fericirea conjugalã –

toate deodatã: paralele, unghiuri,
            arce de cerc,
intersectii cuibãrite-n anotimpuri
cãzute în nepãsare:
doar în trup de albinã tristetea
        se naste
si moare.

Home