„Muzica si poezia

nu numai că se întrepătrund, se completează”

 

(convorbire cu scriitorul si publicistul Dilâver Osman)

 

partea I

 

Dilâver Osman (Osmanov) este, actualmente, redactor sef al revistei de cultură „Yildiz”, editată de Uniunea Scriitorilor Tătari din Crimeea.

În Simferopol, la sediul Uniunii Scriitorilor Tătari din Crimeea, am avut văzut si colectia revistei „Yildiz”, apărută în primele numere în exil, actualmente condusă de publicistul, scriitorul Dilâver Osman (Osmanov). Cu Riza Fazil, presedintele Uniunii Scriitorilor Tătari din Crimeea, dar mai ales Dilâver Osman am discutat legat de detaliile tehnice si editoriale ale aparitiei revistei de azi.

Dilâver Osman s-a născut în 1959, în orasul Bekavad din Uzbekistan. În 1988 a revenit în Crimeea, într-o perioadă în care tătarii se întorceau în număr mare în patria lor. S-a asezat în orasul Karasubazar (Bazarul Apei Negre). A absolvit scoala de muzică la Taskent, la Kazan a absolvit conservatorul. În această perioadă a dat si lectii de muzică, a scris, a publicat poezie.

A publicat poeme din 1984 în revista „Yâldâz”. Poezie a publicat si în Tataristan în reviste ca „Ideal”, „Focuri”, din Kazan, apoi în Crimeea, în „Qârâm” („Crimeea),”Yani Dunya” („Lumea Nouă”, timp în care nu a uitate de muzică. Din 1987, Dilâver Osman a activat si pe plan social, fiind între delegatii tătari care militau pentru redobândirea drepturilor natiei.

 

 

Marius Chelaru : Poezia si muzica sunt cele două „iubite” ale dumneavoastră. Spuneti că „Muzica si poezia nu numai că se întrepătrund, dimpotrivă, ele se completează. Poate că eu reusesc să găsesc posibilităti mai largi în sentimentele care mă înfiorează, ori mă nelinistesc fie în muzică, fie în poezie. Dar nu mă pot realiza fără muzică.” . Când si cum ati început cu muzica, când ati pătruns si în lumea poeziei? Cum erau „vizitele” în „curtea poeziei”, în timpul scolii de muzică, conservatorului? Care a fost prima poezie publicată? Când si unde?

 

Dilâver Osman : Spuneti dv. că acestea sunt dependente una de cealaltă… E posibil ca eu să-mi recunosc într-un cadru mai larg sentimentele care mă domină. În privinta muzicii si a poeziei aflati că stările profunde care mă afundă în grijile cotidianului sunt cele care mă determină să declar că eu nu pot exista fără muzică. A m început să studiez la scoala de muzică din orasul Bekabad din Uzbekistan. Atunci aveam 10 ani. În acea perioadă dorisem să cânt la acordeon, dar în epoca sovietelor acordeonul era considerat un instrument burghez. Din această pricină am studiat unica formă admisă, orga, instrument recomandat mai mult pentru fete. La absolvirea scolii am mers la Conservatorul din Kazan, în Tataristan, studiind la acelasi instrument. Însă aici am urmat si cursurile de compozitie. Am scris muzică pentru orgă, inspirându-mă din muzica si dansul traditional tătar crimeean. Abia în anul 1979 m-am îndrăgostit de poezie. Primele mele poeme le-am scris în limba rusă, apoi am început să compun în tătara crimeeană. Prima mea poezie în limba tătară crimeeană a fost tipărită în revista „Yildiz/ Steaua” în anul 1984.

 

M.C. Aveti activităti importante si pe tărâm social. Din 1987 ati fost între acei delegati/ reprezentanti ai poporului tătar care militau pentru drepturile natiei dumneavoastră. Ati fost reprezentant, din partea tinerilor din Kazan, la diverse mitinguri, între care si la unele din Moscova. La Kazan sunteti printre fondatorii Asociatiei Tinerilor Tătari Crimeeni, si presedintele Federatiei Asociatiilor Tătare, având o contributie importantă la bunele relatii dintre tătarii din Kazan si cei din Crimeea. Să ne oprim la aceste aspecte, la asociatiile de acest gen ale tătarilor din Crimeea si din afara ei, în general, si la activitatea dvs. în particular.

 

D.O. Din toate cunostintele mele, dragostea pentru poporul meu si pentru limba maternă s-a dezvoltat prin educatia pe care am primit-o de la părinti. Mama, Safiye Kerimova, a fost profesoară, ulterior devenind directoarea scolii. Ea s-a născut în anul 1930 în familia lui Megit Kerimov, din Qarasubazar. La data surghiunului nostru din Crimeea ea avea 14 ani. În primul an al acestuia, acolo, în Uzbekistan, au murit fratele ei, Rustem, de 2 ani, mama ei, deci bunica mea, Usniye, îmbolnăvindu-se… Au murit în iarna anului 1945. Mama a fost luată de rude, dar, mai târziu, ea si cei trei frati au fost dati la orfelinat. Apoi a urmat căsătoria ei cu tata, Ibraim Osmanov, care provenea din satul Albat, din raionul Bahcisaray. Surghiunul cumplit îl lăsase si pe el orfan. Destinul mamei era asemănător cu destinul tatei. Adeseori, în familie, se povesteau amintiri triste iar eu trăiam intens drama lor, drama patriei mele! Poate că de aceea n-am putut uita că sunt tătar crimeean, că am o sarcină natională. În perioada studiilor din Kazan am cunoscut si am avut strânse relatii cu intelectualii tătari din Kazan, cu scriitori precum Revin Fayzullin, Ahmet Rasitov, Rustem Aqegat, Raye Zeydulla, Roza Kojennikova s.a. Am militat în epoca aceea în ideea reactualizării problemei tătarilor crimeeni, am desfăsurat activităti multiple adunând laolaltă tinerii tătari crimeeni si tinerii din Tataristan. În ce priveste activitatea editorială din acea perioadă, 1987 – 1991, aproape toate materialele cu tematica miscării noastre nationale au văzut lumina tiparului. Primele articole, în număr de 1.000 exemplare, au fost oferite deputatilor tătari crimeeni si tătarilor crimeeni, pentru că în acea perioadă fiecare om făcea tot ce putea...

 

M.C. Din ce stiu, după reîntoarcerea în Crimeea, si Karasu Bazar ati avut o serie de activităti si pe plan social, dar si artistic. Ati fost deputat, presedinte al Centrului Cultural, redactor-sef al multor ziare locale si chiar din alte localităti din jur. Ati reusit, împreună cu, ca o stradă din Karasu Bazar să poarte numele poetului si savantului Bekir Ciobanzade . Povestiti-ne despre revistele din această zonă pe care le-ati condus sau la care ati colaborat.

 

D.O. În anul 1988 eu si mama am cumpărat o casă în Qarasubazar si ne-am stabilit acolo. Dar eu m-am întors la Kazan si am continuat acolo unele activităti deja începute. Abia după aceea m-am stabilit definitiv la Qarasubazar, deci în Crimeea. Am fost conducătorul Centrului Cultural Tătar Crimeean din localitate si, cu începere din anul 1993, am reusit, folosindu-mă de calitatea administrativ-politică, să schimb numele unei străzi din Kosmodemianskaia în numele marelui poet si turcolog, Bekir Sâtkî Cioban-zade. Multe pagini ale publicatiei raionale din Qarasubazar le-am folosit pentru editarea materialelor noastre. Am obtinut o clădire în care să functioneze Centrul Cultural si am desfăsurat aici multe activităti. A fost perioada în care am depus eforturi deosebite pentru a mentine relatiile culturale cu tătarii din Kazan. Timp de 14 ani am îndeplinit misiunea de centru de „Informatie Tătară” în Tataristan, fiind deci corespondentul Ucrainei. Eu transmiteam acolo toate datele referitoare la situatia tătarilor crimeeni. Am sărbătorit împreună acolo zilele oficiale ale Crimeii, am depus o intensă activitate culturală. În perioada 1989-1999 eram profesor de muzică la prima scoală din Aqmescit , apoi am devenit directorul sectiei speciale de muzică. În tot acest timp nu mi-am neglijat activitatea poetică. La Kazan mi-am tipărit poeziile în reviste precum „Tările din Kazan”,” Ideal”.Am mai publicat în revista „Emel” din Turcia si din România, la Kiev, în revista „Dostluk” („Prietenia”) s.a. În acest fel m-am străduit, cât am putut, să fac ceva pentru poporul nostru.

 

M.C. Să facem un scurt „istoric” al revistei „Yildiz”, care, iată, are de acum mai bine de un sfert de secol de viată. Cum a apărut, sub ce formă tipografică, unde, apoi cum s-au petrecut lucrurile până a ajuns acasă, dar si la formula de astăzi.

 

D.O. Revista „Yildiz/ Steaua” a apărut în anul 1976, la Taskent. Bazele revistei au fost puse acolo, în Uzbekistan, de către intelectualii tătari crimeeni. N-a fost usor, dar în perioada aceea, după ce fusese expediată scrisoarea către conducerea de la Moscova, ni s-a dat voie să edităm în Taskent un ziar în limba tătara crimeeană. Astfel, revista „Yildiz” arăta la început ca un almanah cu două aparitii pe an. O dată cu intrarea în anul 1980, „Yildiz” a început să apară la două luni, adică în sase numere anuale. Primul redactor-sef al revistei a fost dl. Cerchez Ali. După aceea, în perioada 1980-1985, au urmat la conducerea revistei alti redactori valorosi, ca Samil Aliadin, apoi Ayder Osman, în perioada 1985-1997. Între anii 1997-2008 poetul Sakir Selim a fost redactorul-sef. Abia după anul 2009 conducerea redactiei mi-a revenit mie, ca o mare responsabilitate.

„Yildiz” este o revistă care a apărut întotdeauna în limba tătară crimeeană. Aici s-au tipărit articole despre civilizatia, arta, istoria, si, fireste, literatura tătară crimeeană. Cu începere din anul 2009 înfătisarea revistei s-a schimbat, transformarea fiind benefică si vizibilă. Au apărut pagini color, s-a mărit cadrul si redactia, spatiul de acoperire. În fine, tirajul s-a dublat. Acest fapt arată pretuirea de care se bucură revista noastră în rândul cititorilor. În cei 35 de ani au apărut peste 200 de numere. Numere speciale sunt în curs de pregătire, asa cum am dedicat Congresului Mondial Tătar Crimeean din anul 2009, scriitorilor din România, romanului istoric „Tatarlar/ Tătarii”, al d-nei Akmolla Guner revenindu-i locul de cinste. În luna noiembrie 2011 se va sărbători în cadru festiv Jubileul a 35 de ani de la aparitia revistei noastre, „Steaua”/ „Yildiz”.

 

(interviu si note: Marius Chelaru

versiunea în limba română Güner Akmolla)

Apare şi în grafia Qarasubazar.

Riza Fazâl, Safter Nogaev, Istoria Literaturii Tătare Crimeene, pag. 588.

Scriitori tătari din Kazan, Tataristan.

Sau Bekir Çobanzade (1893 - 1937). Poet naţional al tătarilor, considerat personalitate a Republicii Azerbaidjan; s-a născut în localitatea Karasubazar, Crimeea. Memorând de mic Coranul, poeme ale lui Saadi, Hafîz, Fuzuli ş.a., a captat atenţia învăţaţilor tătari ai vremii, între care Ismail Bey Gasprinski, Hasan Sabri Ayvazov. Ei l-au trimis la Istanbul, în 1909, la studii. Pe lângă rusă, turca-osmană, stăpânea franceza, persana, araba. Cu ajutorul unor tătari cu stare a studiat apoi, din 1916, la Universitatea din Budapesta, unde şi-a luat şi doctoratul în filologie. Aici s-a consacrat ca poet. În 1920 a studiat în Elveţia, apoi s-a întors în Crimeea atras de revoluţia bolşevicilor. S-a alăturat celor care militau pentru o republică tătară în Crimeea. A avut o carieră literară, didactică şi ştiinţifică, elaborând alfabetul latin al „limbilor turco-tătare” (în care a inclus „ş” din alfabetul român), aprobat la primul Congres Internaţional de Turcologie, Baku, 1926, iniţiat şi organizat de el. Dat fiind că a lfabetul turc introdus de Atatürk în Turcia, în 1928, e identic cu acesta, mulţi cred că, de fapt, alfabetul actual din Turcia este opera lui Çobanzade şi a comisiei pe care a condus-o.

„Moscheea Albă” – numele dat de tătari, în vechime, oraşului Simferopol.