LIRICĂ HISPANICĂ
José Emilio PACHECOS-a născut în Ciudad de México în 1939. Este poet, prozator si eseist. Talentul său a fost recunoscut de timpuriu: încă de la vîrsta de douăzeci de ani avea să fie inclus în antologii alături de poeti cunoscuti din America Latină. A scris si a publicat mult, îmbinînd formele poetice traditionale cu cele moderne într-un mod original în care rigoarea formei si bogătia mijloacelor poetice utilizate evidentiază viziunea sa filosofică asupra principalelor aspecte ale existentei omenesti.
Dintre operele publicate se pot mentiona Los elementos de la noche („Elementele noptii”), în 1963, El reposo del fuego („Odihna focului”), în 1966, No me preguntes cómo pasa el tiempo („Să nu mă întrebati cum trece timpul”), în 1969, Irás y no volverás („Vei pleca si nu te vei întoarce”), în 1973, Islas a la deriva („Insule în derivă”), în 1976, Desde entonces („De atunci”), în 1980, Trabajos en el mar („Lucrări în mare”), în 1983, Miro la tierra („Privesc pămîntul”), în 1986, Ciudad de la memoria („Orasul amintirii”), în 1989, El silencio de la luna („Tăcerea lunii”), în 1994, La arena errante („Nisipul rătăcitor”), în 1999, Sieglo pasado („Secol trecut”), în 2000. Toate aceste cărti au fost reunite sub titlul Tarde o temprano („Tîrziu sau devreme”), publicată în anul 2000.
ARBORE ÎNTRE DOUĂ ZIDURI
Situată între două nopti
ziua îsi înaltă spada de claritate
face să vibreze splendoarea lumii,
străluceste în pasul ceasului, minutul.
Pe măsură ce avansează, ziua se devorează.
Si cînd ajunge înaintea portii rosii
îsi arde lumina, darul său, flacăra
si distruge în fata ochilor regatele sale hipnotice.
Înaintea zilei calcinate las să cadă numele tău:
mănunchi de litere sălbatice,
insulă în flăcări care răsare si dispare.
Este miezul noptii la jumătate de secol.
Totul este uragan si vînt alergînd.
Totul ne întreabă si ne acuză.
Dar nimeni nu răspunde,
nimic nu rezistă împotriva curgerii zilei.
În urmă timpul luptă cu cerul.
Apa si muschiul devorează semnele,
navigare nemiscată a sevei,
zid al umbrelor noastre înlăntuite,
rug ce se adînceste în îndoielile sale.
La miezul noptii totul se sfîrseste,
durează cît fulgerul,
tunetul îl si îngroapă în strigătul său.
ETERNA MARE
Se spune că marea nu are început
Începe acolo unde o-ntîlnesti prima oară
si vine din toate părtile să te-ntîmpine.
ELEMENTELE NOPTII
Sub cel mai mic imperiu pe care vara l-a măcinat
se desfac zilele.
În ultima vale
distrugerea se satură
în orase învinse pe care cenusa le-nfruntă.
Ploaia stinge
pădurea iluminată de fulger.
Noaptea îsi lasă veninul.
Cuvintele se sparg la atingerea aerului.
Nimic nu se restituie, nu i se dă înapoi
pămîntului ars, verdeata.
Nici apa în surghiunul său nu va reveni la izvor
Nici oasele acvilei nu se vor întoarce în aripi.
VIATA FALSĂ
Cineva te urmează uneori în tăcere.
Lucruri niciodată spuse
se transformă în fapte.
Străbati noaptea în mîinile somnului
dar celălalt, implacabil,
nu te părăseste: lupta
împotriva irealitătii, viata falsă
unde totul este apus.
Fragil prigonitor ce esti tu însuti
l-ai obligat să fie în gardă mereu,
oglindă minutioasă care nu uită.
LUMINĂ SI TĂCERE
Tot ce ai pierdut, mi-au spus, este al tău.
Si nici o amintire nu-si amintea că este asa.
Tot ceea ce distrugi, au afirmat, te răneste.
Lasă o cicatrice pe care nu o spală uitarea.
Tot ceea ce ai iubit, au hotărît ei, a murit.
Nu a rămas nici măcar umbra, s-a sfîrsit pentru totdeauna.
Tot ceea ce ai crezut, au repetat ei, este fals.
Se prăbusesc cuvintele cu care a început timpul tău.
Tot ceea ce ai pierdut, concluzionau ei, este al tău.
Si o lumină fugară va îneca tăcerea.
ULTIMA FAZĂ
Nici un imperiu
nu poate dura o mie de ani.
AUGUST, 1968
Va veni o zi în care să se sfîrsească pentru totdeauna
abjecta procesiune a abatorului?
1968
La sfîrsit, pagină albă:
Totul este posibil.
ÎNALTĂ TRĂDARE
Nu îmi iubesc Patria.
Licărirea ei abstractă
este insesizabilă.
Dar (desi sună rău)
mi-as da viata
pentru zece locuri ale sale,
anumiti oameni,
poduri, păduri de pini, cetăti,
un oras distrus, gri, monstruos,
diferite personaje din istoria sa,
munti,
– si trei sau patru rîuri.
LUME ASCUNSĂ
Este locul calculatoarelor
si al stiintelor infailibile.
În fata ochilor mei te evapori
- si cred în lucruri invizibile.
ZEROUL SI INFINITUL
(În fata ruinelor zidului Berlinului
si a cancelariei Reichului)
În circumferintă nu există hazard
Mereu ajunge la tintă
acea linie ce doreste să se rotunjească,
să-si unească puterile cu cine îi întinde bratele.
Două semicercuri
se unesc în egalitatea perfectă
se topesc
într-un tot care le transcende.
Fericite în îmbrătisarea lor se rotesc mereu,
roată ce se învîrte înspre marele zero absolut.
UMBRA
Din ce-i pierdut ce mai apare?
Umbra
în imaginatia ce desfigurează amintirea.
Avem doar acest acum....
Deja nu mai este aici;
s-a topit în gura trecutului nesătul.
TUNET
Nu sfîrsitul lumii,
ci al acestei lumi,
tunetul care în întuneric se aude profund.
Acum sîntem sub cerul liber.
Sîntem stăpînii vidului.
SFÎRSITUL ISTORIEI
Poartă de lumină, pădurea prin negură,
pe malul rîului ce-a luat cu el istoria.
Zidul acesta dărăpănat mai trăieste încă
si din speranta noastră nu mai rămîne nimic.
Suspin al mareei la sfîrsitul unei epoci.
Rîul cenusiu
trăieste despicînd marea ce-l devorează.
Prezentare si traduceri Elena Liliana Popescu
