Ion PACHIA-TATOMIRESCU
Pe-o fată a cristalului-destin…
Constat – si-n aceste dimineti de gustar senin,
ce se ivesc după noptile cu lună plină –
c-aproape toată lumea din preajma mea
are incizat pe-o fată a cristalului-destin
un comportament deviat, cam ca de cobră regală
cu evantaiul cap-gîtului gata de-atac,
ori, mai autohton spus (de parc-as fi din Băile Herculane,
din calcaroasa fată a domului-creastă,
a casei-munte – oronim tîlmăcit de slavizantii popi
căpiati, în Domogled –, că mai toate
cuvîntătoarele din juru-mi, atunci cînd le asediezi
cu argumente, cu adevărul iesit
la suprafată după legea stelutelor
de untdelemn de la supa de aripi),
reactionează aidoma viperelor călcate pe coadă…
Însă-n astfel de zile si de nopti, mai ales,
iubito,
nu-ti zic absolut nimic despre semnul ortografic
al frazelor mele ca viperele, ori cum cobrele,
de pe lespezile-ncinse de soarele tău august,
însă te rog – de-afli vreun răspuns, în vreun ungher
stingher – să mi-l încredintezi fiului, în viitorul
nutrind doar o lebădă la fiecare
douăzeci si patru ianuarie…
Firele de wolfram între neuronii destinului…
Metafora mea clasică a iesit la pensie
încă din luna mierlei si a cireselor,
metafora mea supraetajată, paradoxist-holopoemică,
de-acum, e foarte activă: toată vara s-a copt
pe albul tărm al Mării Negre,
pe mozaicul bimilenar al valahului împărat-soare,
între cele cinci elemente, încît astăzi e o fecioară superbă,
cu un bronz de douăzeci si patru de carate –
si-încă, pe deasupra, ceva –, un bronz pe care nu vor sta niciodată
ciorile – ca pe statuia lui Lenin, în capitala de sud a Daciei,
în acea zi de-april’ 1989 – ce se doreau televizate si date
pe-un canal international, un bronz aburos,
pe-a cărui răcoroasă epidermă iute pot clocoti
arterele-i purpurii si vinetiu-săratele-i vene,
pînă la transformarea în cibernetic ecran
fluorescent, cu încetosare dinspre brumă,
ca să scriu eu, acum, cu degetul, pe el,
acest text nemuritor si celest-sticlos, ce-ntinde
firele de wolfram între neuronii destinului
distinsei mele receptoare,
distinsului meu cititor de răpciune…
Astă-vară, destinul…
Astă-vară, destinul a despărtit mierla de cîntec –
că-n răpciune,
destinul desparte chiar si culorile curcubeului,
aruncîndu-le la-ntîmplare pe dealuri
si pe toate reliefurile spiritului;
pentru că si destinul de iarnă
desparte ursul polar de sotia pinguinului;
pentru că si destinul de primăvară
se primeneste-n cele cinci elemente ale privelistii…
C-asa le e destinul din vremuiri adînci…
Rece de brumărel pentru-o frumoasă toamnă,
mirese galbene dansează-n pădurea cu lac
asemenea celor dintre lianele arcuite
peste peronul gării din Băile Herculane –
c-asa le e destinul din vremuiri adînci …
Si pe apa cerului, Dierna – azi Cerna –, mai dansează
fără întoarcere, niste chipuri de-ale mele,
din bătrînul Cogaion,
de parc-ar fi zâne-n cipici de velură…
Jucării sexuale pentru femei, de la bile vaginale și pompe la accesorii pentru sâni, peruci și mănuși. Descoperă colecția.
Doar aici intalniri sexuale si multe altele din Romania. Zeci de mii de utilizatoare sexy te asteapta!