Ion PACHIA TATOMIRESCU

Bucuria de a ti se repara pedala de acceleratie a timpului…

Mă bucur ca am prins primăvara asta, extraordinară,

în care defecta pedală de acceleratie a timpului

este reparată de Atoatefabricant...!

Dumnezeu deja chemat-a obiectele

temporalitătii cosmosului nostru de piată, în Atelierele Înalte din Rai,

să le înlăture defectiunea (desigur, pe cheltuiala Atoatereatorului,

pe banii Atoatefabricantului), să nu se mai întîmple accidente fatale

pe autostrada Lunii din Privelistea Fiintei…!

Asa să ne-ajute Dumnezeu...! Amin …!

Ploaie de sacîz, de chihlimbar, încă bucuroasă…

Ploaie de sacîz, de chihlimbar tăios, rece-auriu, încă bucuroasă,

cade peste crestetul orasului de cîmpie,

de-aseară, de pe la ora douăzeci si unu –

acum e sase dis-de-dimineată

si burnitează chiar gri pe muchiile spatiilor dintre greieri

neauziti pînă-acum de-autentica împrimăvărare, amortiti

si solemni între reumatismele perechilor de viori;

ar fi trebuit s-aud si mierla de Banat, cîntînd edenic,

în ciresul înflorit, de lîngă marele nuc al blocurilor de beton armat,

fluturîndu-si mîtisorii pînă la electrizarea frunzelor

mici, cît paraua, din cîntecele vechi-valahe,

ale arbustilor mereurit-pînditori, din vecinătatea imediată…

Spre bucuria furnicilor mele înaripate…

Este vremea să mai tai putin din fiecare noapte,

partea aceea cu constelatii – s-o transform în ziuă,

spre bucuria furnicilor mele înaripate...

Si eu vreu să le dirijez caravanele-gînduri cu incandescente antene

numai pe asfaltul portocaliu din curcubeul arcuit peste inima ta –

ce se-nzoriază de-acum în grîne ciocnite de minusculele

ouă rosii ale scăpărătoarelor clipe…

P OEZIA / vară 2010

31

Bucuria corului de vrăbii…

Bucuria corului

de vrăbii – razele izbesc în geam cu guresele dezlăntuite

de fotoni... Verbul calcă tantos

pe partea verbos-abilă a hîrtiei…

Bucuria de-a nu muri constelatie veche…

Orologiul, bucuros, bate-n prima secundă a duminicii – si eu, încosmitul,

stau cu tot cerul pe masă, gata de-a sacrifica, în cinstea ta, Clota cu Pui,

să-ti dau aripa-i astrală pentru cea mai minunată dimineată, cu bucuria

de-a nu muri constelatie veche…

Bucurie – nor alb al triumfului în fata genunii,

după modelul sacrei perechi secunde a panoului central,

soarele si sora lui – spuma laptelui…!

În fata bucuriei, nu mai contează finetea epilării tale de duminică,

nici faptul că luceafărul de ziuă îsi rade mustata de raze –

cea croită după sfînt-arhaicul model: „spicul grîului“…

Drept pentru care îti semnez, bucurie, pe roua acestui poem de-april’,

ca doctor fără de arginti, cu lumina din diamantul gemenilor ce pîndesc

în ciresar, cu durerea stelei ce se-nrăzăreste tot mai intens în vîrful de calcar

al femurului meu stîng…

Nu stiu încă de mai spune ceva, spre ziuă, acestor vremi, horezătorul

ce salvatu-s-a pe crucea din turla bisericii tale ca o măsea de minte,

scufundată,-necată, pînă la asterial, în imensa baltă, Rovina Băniei –

semn triumfal de zalmoxian pătrat…

De-acum, poti să-ti fixezi nunta la apoteoză, cu toată gama sinesteziilor

de mai, poti să-ti exerciti puterea bucuriei, între „do-de-jos“, teluricul,

si „do-de-sus“, celestul, între anodul de aur si catodul de argint, pe sublimul

arc voltaic al cosmicului tău corp de solstitiu…!

Orologiul, bucuros, bate-n prima secundă a duminicii – si eu, încosmitul,

stau cu tot cerul pe masă, gata de-a sacrifica, în cinstea ta, Clota cu Pui,

să-ti dau aripa-i astrală a celei mai minunate dimineti, cu bucuria

de-a nu muri constelatie veche, amin…!