POEZIE FRANCEZĂ

Edouard PAILLERON
(1834-1899)
Grădina

Mergeam – cînd din soseaua prăfuită
Auzii cum în spatele zidului rîdea cineva –
Împinsei poarta si prin liliacul ce-nflorea
Iată ce văzui în casa fericită:

Un copil foarte mic încerca în grădină,
Spre încîntarea mamei lui uimite,
Prin brazda de flori si prin iarba gazonului, fină,
Primii săi pasi ignorînd să ezite.

O, dragul de el! Avansa zigzagînd
Ca un flutur ce-nvată să zboare,
Piciorul micut si plăpînd
Punîndu-l oarecum la-ntîmplare

Nerăbdător si zgîriind pămîntul
Cu pasu-i ardent si bizar,
Cu neastîmpărul de pasăre luîndu-si avîntul,
Printre copii, un înger solitar!

Era acum nespus de fericit
Si-i vorbea trandafirului, ca si păsării-n zbor
Si gîngurind ceva fermecător
Deschidea tot mai larg ochiul proaspăt uimit

Părtas la splendoarea din jur
Gusta din plin tot ceea ce-i candoare
Coltul de cer pătruns în ochiul pur
Din freamătul de floare lucitoare.

Uneori se oprea căutînd
Spre mama lui ce mîndră-l admira,
Apoi pleca iarăsi, în hohot rîzînd
Cu rîsu-i care lacrimi în ochi v-ar declansa!

Cît despre mamă era greu de surprins
Gestu-i avid, anxios si-afectat
Pentru primul ei fiu ce pe lume-a descins
Si-al cărui rîs se cerea imitat.

Curbată usor, urmarea amînat
Într-un fel de delir parcă mut,
Asezat mai departe de ea un bărbat
Simulînd, surîzînd, o lectură de nimeni văzut…

Si peste toate acestea plutea în soare lin
Ceva ce primăvara poate marca soarta…
Auzii Fericirea spunînd; „Iată, vin”!
Si iesii visător închizînd bine poarta.

În româneste de Ion ROSIORU