TINERI AUTORI

Eduard Filip PALAGHIA

 

Dedublare-n teletext

 

Mă mir de mira din televizor,

Mă mir si de mireasa-nmiresmată,

Privesc uimit că nu e toată

Această-ncrâncenare de actor.

 

Transpir,

străpuns de mir

ca un fachir,

trezit din vesnicia lui de cuie,

râvnesc la câte o statuie,

ma mir si-atunci când mă desir

 

printre iluzii-nchise-n carne,

eu, măscăriciul ce-n lucarne

priveste-n juru-i ca un orb.

 

Dar nu-s doar orb,

învesmântat în roba

judecătorului cu glas de corb...

As trage lângă mine soba

Si ti-as strivi pe buze vorba...

Doar taci ! Vreau răsuflarea să ti-o sorb !

 

 

Parcurs interior

 

Am descoperit uimirea blândă,

Stările de veghe-n care-astept,

Comatoasele dureri de sept,

Stăvilare-n tot ce mă inundă.

 

Conectat la aparate reci,

Învelit în tuburi, ca-n matrice,

Simt doar stările propice,

Asteptărilor din care pleci.

 

Si-asezat pe pat, ca într-o friză,

Printre alti bolnavi, tăcând discret,

Îti împărtăsesc acest secret :

Numai tu stii să mă scoti din priză !

 

 

Semper plus ultra

 

Împins la viers de trupese domnite,

De domni si demoni azurii,

Conjur pe Daimon ! Fac si juruinte !

Îmi dărui sufletul pe poezii ...

 

Si apoi...le-nchin spre voi :

Ofrandă vie, din onomatopee mute,

Altită-n ac pe ii de soi,

Înfipte-n bucovine rupte ;

Croiesc intarsii-n irisi de pripas,

Sunt bun, sunt rău, sunt crud, sunt nătăflet,

Aghezmuit mă legăn ca pe vas,

Pe-o mare-albastru-voronet,

sunt căpcăun, miruns cu seu,

v-as bate când mi-e dor de mine ;

dar vă iubesc în felul meu,

când stând pe-un deal, când stând pe vine ...

 

Si, cum a spus cândva Măgarul,

Astept cu-nfrigurare ziua-n care,

Atunci când îi veti lua samarul,

Cu totii îi veti da o sărutare !

 

 

Lintoliu

 

Acum, când mi-a rămas doar Dumnezeu

si-ngenunchez, cu bratele-n pustie,

m-as dărui oricărui Zeu

ce-ar înscena din mine o magie.

Să strângă toate brumele din tine

si-apoi să le transforme-n rouă,

să ti le-aseze peste Sine,

constructor blând de Lume Nouă.

 

Din mângâierea picăturii

să strângă trista-nsingurare,

să-ti spună, căci o stie ! Furii

n' or să mai vină spre-nserare !

 

Nu-i demon sa fi bântuit,

să nu-l cunosc ! Să nu-l înving !

Nu-i fel să nu-nteleg să sting

încremenirea de granit

a chipului ce poartă-n el

candoarea lumii-adânc visate :

a dioramei din drapel,

a Păcii...în desert visate.

 

Si-acum atât !

Si vântul care-mbie zorii,

un gând de dor si o poveste :

Nu alunga privirii creste !

Tu poti s-atingi, în zbor, cocorii !

 

 

Descântec

 

Blând îndemn spre dimineată

luminează cuta fruntii,

visele ce strâng din ceată

tot ce-au înteles Căruntii

ce-ncropiră-această lume :

gândul că, din gem de prune,

poti s-alcătuiesti imagini,

dăruind spre dimineată,

asezate printre pagini,

visele din cuta fruntii...

ce stiau si ei, Căruntii,

când treziră Om la Viată.

Poate fi ! Si nu e ceată !