* * *

firul de ploaie cãzînd scrie pe
sînii tãi suprarealisti un poem al
zãdãrniciei
(stimati editori cu bãrbi si jobenuri pe
cînd o antologie universalã a poeziei
zãdãrniciei)
 

* * *

astãzi îmi voi cumpãra cîteva iluzii
astãzi îmi voi cãuta la obiecte
pierdute ziua de ieri dragostea de ieri
astãzi voi scrie un poem scurt într-un cuvînt
(un poem fericit)
 

* * *

mereu avem sentimentul cã totul ni se
întîmplã numai nouã mie si tie cã numai
pe noi ne persecutã clipa (aceastã
reluare barocã a unui timp inexistent) dar
asta e viata ea nu are studii de filosofie
ea dereticã prin bucãtãria melanholiei
si se ocupã mai mult cu moartea în
rest totul e O.K. draga mea
 

* * *

o ranã care nici nu poate plînge
vãd privindu-mã-n oglindã
un hãtis
o junglã interioarã
 

* * *

numai tu numai tu
mã poti vindeca de aberatia realitãtii
numai tu mã poti istorisi durerii numai tu
mã poti traduce în limba amurgului
 

* * *

priviti poetul iese
în piata din centrul orasului spunînd
cã frumosul rãmâne totusi o arhitecturã a mortii
nu-l vor asculta decît porumbeii alergînd
dupã boabele împrãstiate de vînt
 

* * *

Si ninge
dar dacã ninge
sã ne doarã
mizeria lumii