PARODII de Lucian Perta

(Poezia nr. 3, toamnă/2012)

 

Dorin PLOSCARU

 

ud până la piele în mansarda de sticlă a lumii

se prea poate să fi văzut eu multe

în viata mea ca preot si profesor

si inspector la Inspectoratul pentru Cultură si Culte –

nu zic că mi-a fost usor,

se prea poate să fi văzut eu flasnetari

cu flasnetele la colturile de stradă ale vietii,

i-am considerat poate atunci chiar necesari,

pe moment fiind cererea pietii,

dar si asa, foarte rari

 

chiar dacă am văzut reviste săgetând

cerul cultural românesc,

am stiut că le voi vedea si căzând,

că la noi e ceva foarte firesc –

reviste, deltaplane, câte un avion,

toate, cică, au avut ghinion

 

nu zic că nu am văzut

si n-am călătorit cu trenuri deocheate

în care urcau doar cei ce n-au putut

să-si cumpere o masină în rate –

un cuvânt bun însă pentru toti

avut-am si încă mai am –

si tu, cititor, o să poti

să îl ai, de te vâri în program

la Unu Tv, se-ntelege,

la Piatra Neamt el face lege –

 

îti mai trebuie si-o cămasă albă,

un papion la gât si o mină

gravă

 

îti netezesti cu o mână

cămasa,

îti dregi glasul

si te fâtâi până

îsi spune operatorul enervat :

gata –

te simti ca un peste

pe uscat

cu inima cât un purice, fireste,

 

cu ochii la cameră privesti

ca la o hartă stelară,

nu te dumiresti

de esti înăuntru sau afară –

pâlpâie un bec,

se aprinde altul,

transpiratii te trec,

oare ai făcut saltul

în eter?

Vai, si regizorii ăstia

câte mai cer –

 

aproape că-ti vine să mori, dac-afară

n-ar fi, în sfârsit, primăvară

 

dar se termină emisiunea curând

si, ud de transpiratie,

iesi afară zgribulind

si strănuti cu distinctie

,,vai ce ploaie m-a prins

de la muncă venind”

zici acasă aproape convins –

ptiu, drace!

 

doar cămasa albă din masina de spălat

ar putea să te trădeze, si, speriat,

îti faci cruce !

 

 

Eugen D. POPIN

 

preludiu

 

poemul acesta în care am investit

atâta muncă, transpiratie si inspiratie,

pur si simplu m-a părăsit

 

a navigat singur spre editură

si, profitând de situatie,

cu dezinvoltură,

numai într-o săptămână

s-a autoeditat

în franceză, germană, sârbă si română

 

zicea că vrea să prindă neapărat

patru ipostaze ale peisajului liric

contemporan european –

eu ce să mai zic ?

l-am lăsat să-si vadă de plan

 

recunosc că mă si mut

într-un apartament mai mic

si poate nici n-ar fi încăput

în noua cameră de zi cu mine –

asa că asa e mai bine !

 

 

 

Ion SCOROBETE

 

telina

(fragment)

 

îmi iau libertatea de a scrie acest poem

despre telină—

de la o vârstă, noi, bărbatii, altfel o vedem:

nu numai de vitamine plină

de la rădăcini la seminte,

ci si dătătoare de zbor interior –

desigur, după mai multe sedinte

 

si plimbări prin pădurile celeste

de un verde intens ale fanteziei

 

telina sparge baricada de îngeri ridicată peste

sfială, neputintă si rusine

si reanimează

si împodobeste în numele poeziei de iubire –

cum nu se poate mai bine –

casa faunului uitată în amortire

 

Adrian BOTEZ

 

Numai în munte-am trăit

 

eu doar în poeme-am trăit,

jurnalul mi-e martor cinstit –

poemul mi-e casă-palat

si temnită, stiu, câteodat

 

mi-e crezul crestin în poem,

de critici, asa, nu mă tem,

dar fiind taciturn, cum se stie,

mi-e frică doar de parodie.

 

c-or zice că sunt cam barbar

profesor la Grupul scolar

de-aici din Adjud, si-n zadar

strămosii mi-au dat liric har

 

ridică din umeri o samă

de critici, să nu mă ia-n seamă –

privesc peste umărul lor

si Logosul 'naltă-mă-n zbor

 

 

 

Dan MINOIU

 

Toamnă 2007

 

Toamna asta mie rodnică îmi fuse

C-am iesit cu versul din anonimat,

Drept privesc în fată criticile aduse

La volumul care ieri m-a debutat

 

De-atunci mi-e odaia plină de scrisori

Multi poeti mă-ntreabă cum am reusit,

Le-am răspuns : prin muncă, din zori până-n zori –

Cum ce fel de muncă ?! Citit, citit, citit !

 

Boris MARIAN

 

Adânca mea dezamăgire

 

Tot caut adevărul. Si dreptatea.

Mers în pustiu e căutarea mea,

Dar stiu că Dumnezru îmi tine partea

Si stiu că prin a saptea poartă voi intra

Cândva-n tărâmul lor, dar nu ca melcii,

Ci-n iures, cum mi-a spus dom' profesor,

Călcând sosea, nu meandrele potecii,

Nu lăcrimând, ci încruntat usor.

Amenintat cu moartea pentru astea

Am fost, dar muza aprig m-a păzit

Si mi-a dictat atâtea cărti, cât oastea

Dusmanilor, citind, n-a prididit.

Dezamăgit sunt doar că voia bună,

Umorul si-erotismul, cât mai e,

Văzându-mă mereu cu pixu-n mână,

M-au părăsit. O, Doamne, dar de ce?!