PARODII de Lucian Perta

(Poezia nr. 2/2012)

 

Ion Pachia-Tatomirescu

Transpir echinoctial, dar continui să tai vita de vie...

De cum dă primăvara, cam din martie, imediat

după echinox, de undeva din holospatiu,

la fereastra mea începe să crească poemul cel mai curat –

eu îl privesc ca pe Iisus Hristos, cu nesatiu,

dar si cu putină teamă, ca pe-un fulger sferic –

îmi ascut cele trei creioane colorate

si îi veghez cresterea plivindu-l si prăsindu-l cucernic,

că numai eu si bunul Dumnezeu stie ce poate.

Transpir echinoctial, adică nici prea-prea, nici foarte-foarte,

ci exact cât sudoarea este egală cu efortul depus seară de seară,

că poemele hadronice doar prin efort sunt depline

si poate-ntr-o carte

le voi aduna, prilej de îmbelsugate lacrimi

de fericire, cum numai crocodilul albastru din mine

mai poate să scoată uneori înspre vară...!

 

Victor MUNTEANU

Gata

Nu apuc eu să văd ziua aceea să mi se spună:

Gata, dom' Munteanu cu activitatea asta

culturală – a fost bună,

dar de-acum, basta!

 

Gata cu dezvăluirile din viata

băcăuană, cu Avangarda XXII, ehei,

piata

literară de acum cere Avangarda XXIII

 

Dumneavoastră ati strigat

destul în literatură si pentru strigăt

ati primit si locuintă – e adevărat?!

 

Nu apuc eu să văd ziua aceea,

că mi s-a cam

rănit vederea

de câte versuri proaste

am citit ca organizator

al Festivalului-concurs

''Extemporal la viitor''!

 

 

Melania Cuc

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Mai nou am o ciudată

Si contiunuă senzatie de foame.

Cred că-mi este dată

De multimea de reclame

La produsele de patiserie.

Pâinea îngrasă, stiam

Încă din copilărie,

Dar ce să fac dacă am

De făcut naveta între Stuttgart

Si Bistrita, mereu?

Imediat ce-n tară am intrat,

Peisajul lăuntric din sufletul meu

Se umple de pâine de casă,

Covrigi si cornulete.

Mă apucă disperarea când mă apasă

Senzatia aceea, fac fete-fete,

Am luat contra disperării chiar si tablete,

Dar tentatia fructului oprit e mai mare.

Sunt prea multe fabrici de pâine amplasate

Strategic în orice asezare,

Dar gata cu atâta pâine!

Protestul acesta poetic mă obligă:

În mod pasnic, de mâine,

O s-o pun de mămăligă!

 

Maria MĂNUCĂ

Bătrânii

 

Încă-n picioare

vechea locatie

a Scolii Populare de Artă.

Mare mirare!

Chiar în dizgratie

iată,

microbii si virusii

timpului nu i-au

mâncat decât

canatul usii.

 

Aici am făcut primul vernisaj de acuarele,

 

era într-o miercuri

si,după vernisaj,

primul joc cu cercuri

 

M-am apropiat

si, de după niste perdele

de praf, au apărut imediat

doi bătrâni, unul tinând într-o mână, discret,

un catalog,

celălalt având un sevalet.

 

Poftiti în clasă, vă rog!...

Vai, trecutul si prezentul meu tot

au

acelasi continuu orizont!

 

 

 

Vali NITU

Răzor

nu stiu dacă voi putea fi înteles

scriind numai româneste,

asa că am ales

să scriu si-n engleză, franceză si, fireste,

si în albaneză,

dar m-am cam săturat, oricum,

de volumele acestea bilingve si trilingve

si doar în esperanto voi scrie de-acum

 

poate că îsi vor face semnul Crucii

cititorii, sau o să se strâmbe,

dar peretii cuvântului meu

au polen de gând albastru

si stie Cel de Sus, bunul Dumnezeu,

ce impact cultural are

poetul, când, sub dicteul muzei aflat,

o ia pe răzoare!

 

 

Lucia BICHIS

Tu, vino!

Nu-mi trebuie cuvintele măiastre

Să mi se-adune-n pană ca să-ti spun

Că stins e focul dragostelor noastre

Si-al reaprinde-acum, e-un gest nebun.

 

Tu spui acum de criză că-i de vină?

Asa de-ar fi, sunt scuzele târzii;

Adu-ti aminte când, pe lună plină,

Să îti citesc niscaiva poezii,

 

 

 

 

 

 

 

 

Eu te-am chemat vibrând odat' cu lira,

Tu n-ai venit să mă alinti usor,

Te-a asteptat cu mine si natura

Întreagă – martor azi, acuzator.

 

Am fi purtat fiorul întâlnirii

Prin poezie, ca un lait-motiv,

Si cine stie, mrejele iubirii

Ne-ar fi legat de-atunci definitiv

 

Dar noaptea s-a sfârsit, cum se cuvine,

Si-odat' cu ea si dorul ce-ti purtam...

Pasul să nu ti-l porti de acum spre mine,

Că nici regrete pentru tine n-am!