Charles PEGUY

Rugă Fecioarei


Cînd trebui să facem popasul la răscruce,
S-alegem de căinte părerile de rău,
Cînd trebui ca viata să-si afle chipul său
La cheia îndoită a boltilor în cruce,

Tu singură, Stăpînă pe-al tainelor destin,
stiai că pe-o cărare ne astepta impasul
Si cunosteai pe-aceea ce ne-au ales-o pasul
Cum se alege lemnul cînd vrei să faci un scrin.

Si nu din vrednicie, căci nu avem putere,
Si nici din datorie, pentru că n-o iubim,
Ci, asa cum dulgherii compansu-n mînă tin,
Din setea de-a ne pune la mijloc, la durere;

Pentru ca jalea lumii să o primim în piept,
Si din nevoia cruntă de-a nu te sti ferit,
De-a trage unde-i greul, chiar dacă e cumplit
Si de-a primi si răul, întreg, precum e drept.

Traducere de Mircea VULCĂNESCU

Home